Războiul extins, declanșat de Axa Răului

Joi, 26 februarie, agențiile de presă anunțau că negocierile de la Geneva, între SUA și Iran s-au încheiat după ce „s-au făcut progrese semnificative”. Mediatorul, ministrul de Externe din Oman, adăuga: părțile intenționează să reia în curând negocierile, după consultări în capitalele proprii, iar săptămâna următoare urmează discuții la nivelul tehnic.

De mai multe zile, America deplasase în regiune o flotă considerabilă de 12 vase militare, două din cele 11 portavioane ale sale, avioane de vânătoare F35 și F22, alte avioane de alimentare și transport.

Sâmbătă, 28 februarie, conducerea iraniană era adunată să discute progresele negocierilor de la Geneva. (Vineri e zi liberă la musulmani, deci echivala cu „luni dimineața” de la noi.) La ora 9:40, israelienii și americanii declanșează bombardamentele peste Teheran și alte puncte din Iran, fără o declarație de război în prealabil.

Șeful Externelor SUA, Marco Rubio, a justificat astfel urgența declanșării războiului:

„Știam că va urma o acțiune din partea Israelului. Știam că aceea va precipita un atac împotriva forțelor americane. Și știam că, dacă nu acționăm preventiv contra lor, înainte să lanseze acele atacuri, am fi suferit pierderi majore.”

Nu mai era nevoie de o teorie conspiraționistă. Statutul de remorcă a Israelului, pentru super-puterea care nu mai decide nici când intră în războiul, pe care Israelul îl cerea de peste 40 de ani, era confirmat la cel mai înalt nivel.

noua dezordine mondială

Sediul conducerii din Teheran, care includea birourile și reședința ayatollahului a fost între primele lovite. New York Times (citat de The Independent) dă chiar un desfășurător, care devansează ora general acceptată pentru declanșarea conflagrației. Astfel, avioanele ar fi decolat din Israel la ora 6 și au lovit două ore mai târziu complexul.

Donald Trump transmisese amenințări cu moartea la adresa lui Khamenei, încă din timpul războiului de 12 zile din iunie 2025. Atunci scrisese pe rețeaua lui: „Știm exact unde se ascunde așa zisul Lider Suprem. E o țintă ușoară, dar n-o să-l ucidem deocamdată.”

Lichidarea unui șef de stat cu care negociezi, odată cu declanșarea unui război ilegal și nejustificat, a fost încă un act de banditism internațional. Acum autoarea era aviația israeliană, dar stilul a fost împărtășit de America. După răpirea cuplului prezidențial din Venezuela, era încă o procedură, care ne ducea mai departe spre vestul sălbatic. De înțeles, alți lideri, ca Medvedev, puteau observa că pot urma și alți conducători de pe lista neagră, ca Vladimir Putin. Unii au aplaudat perspectiva, dar ea reduce șansele unei păci negociate și în Ucraina, dacă atâta preț se poate pune pe onoarea partenerilor de tratative. Cine s-ar așeza la masă cu unii, care te înjunghie când te ridici pentru o pauză!?

După antecedentele din Iugoslavia, Irak, Libia, Siria, e încă un război pentru care mult trâmbițata lege internațională e sacrificată. Pentru cel din Irak, măcar s-au străduit să joace o comedie a „armelor de distrugere în masă”, în fața Consiliului de Securitate al ONU, unde Colin Powell prezenta așa zisele dovezi. Dreptul internațional e o convenție frumoasă, care are nevoie de concesii din partea celor mai puternici, pentru a deveni din deziderat realitate. Pentru că nu stă la îndemâna celor slabi să-l impună. America a avut acea șansă cât a fost o putere fără rival, și ar mai fi avut-o, dacă se limita la acțiuni agreate cu alte mari puteri.

Răul pe care America îl face instaurând legea junglei e de durată și depășește pierderile umane și dezastrul economic, pe care l-a declanșat deja. E la alegerea Chinei, dacă va dori să preia inițiativa de a institui o astfel de ordine civilizată în relațiile internaționale, profitând de platforma morală pe care America i-o dă, prin demisia din rândul statelor rezonabile. Sau, dacă va dori să se comporte și ea la fel de abuziv, când interesele i-o vor cere. Diplomatic, precipitarea SUA în război, face China mai puternică, la fel cum a favorizat-o și uriașul război prin intermediar din Ucraina, între Rusia și alianța occidentală. De prelungirea ambelor poate profita pentru a-și continua creșterea spre un nivel care va face o confruntare directă cu Statele Unite mai puțin încurajatoare pentru cea din urmă.

Războiul a fost pornit ilegal și la nivel intern, prin sfidarea Congresului American. Un sondaj spune că acțiunea militară e dezavuată de 56% din americani și susținută de 44%. Împărțirea între simpatizanții celor două partide ar fi în oglindă. 86% dintre democrați sunt contra și 84% dintre republicani sunt pentru războiul lui Trump. Mă îndoiesc că sondajul nu e manipulat să arate o adeziune mai mare la război. Mai ales între republicani, n-aș crede că e atât de mare entuziasmul belicos, oricâte ravagii ar face asupra creierului propaganda de pe Fox News sau cultul lui Trump.

Dimpotrivă, impresia din online e că e cel mai impopular război din istoria recentă americană. Primul care scufundă rapid popularitatea președintelui, în loc să o urce temporar. Cei care gândesc, îl numesc deja „Epstein Fury”, în loc de „Furia Epică”, așa cum se numește oficial operațiunea. Dorința de a acoperi scandalul de corupție și umilința de a fi manevrat la vedere de o țară mică, știrbesc prestigiul Americii, nu doar pe al președintelui ei. Dezastrul economic, care se prefigurează, riscă să ducă America nu doar către criză, dar și spre război civil. De șanse republicane la următoarele alegeri, nici nu se poate vorbi.

Impopularitatea războiului e din start mare, inclusiv unde te-ai aștepta mai puțin. Un veteran al războiului din Irak a fost arestat când protesta față de război la o audiere în Congres. Polițiștii i-au rupt mâna târându-l din fața politicienilor împietriți, care n-au reacționat. Ba chiar, un senator s-a alăturat forțelor de ordine la imobilizarea militarului. Nu doar politicienii americani și-au pierdut dreptul să mai decidă sau curajul să mai deschidă gura la ei în țară. Treptat, și cetățenii vor fi privați de protecția „Primului amendament”, în societatea controlului.

lichidarea lui Khamenei

S-a vorbit mult de folosirea unor tehnici sofisticate de supraveghere din partea CIA și Mossad pentru reperarea conducerii iraniene. Probabil că a fost vorba și de așa ceva, având în vedere că doar în prima zi au fost lichidați peste 40 de oficiali. Între ei, nouă generali, un amiral, miniștri, șeful Gărzii Revoluționare. Metoda folosită la pagerele capcană contra Hezbollah și la eliminarea liderilor Hamas din Qatar, a avut o variantă și aici. E un semn de avertisment inclusiv pentru cetățenii lumii libere, pentru că supravegherea cu metodele Palantir se extinde și asupra opozanților interni.

Dar metodele sofisticate nu erau necesare pentru a dibui un bătrân de 86 de ani, cu un program cunoscut, la el acasă. Ayatollahul Khamenei conducea Iranul din 1981, peste aproape un deceniu de război cu Irak și o confruntare perpetuă cu America. În acel interval a fost considerat un partener viabil de numeroase țări, inclusiv de Statele Unite (sub Obama) și Uniunea Europeană, care au fost părți din tratatul semnat în 2015.

Desigur, regimul e unul tiranic, foarte restrictiv, vinovat de reprimări brutale ale opozanților, soldate cu un număr considerabil de victime, greu de verificat. Dacă democrația ar fi etalonul, Iranul e mult mai democratic decât restul țărilor din Golf. Organizează alegeri între candidați pre-selectați de experți, așa cum și noi am ajuns să avem alegeri cu ofertă pre-aprobată de Curtea Constituțională.

Pe lângă funcția politică, ayatollahul avea și calitatea de lider religios, figură de mare impact, dacă nu pentru toți cei 1,6 miliarde de musulmani, măcar pentru o parte din cei 150-250 de milioane de șiiți de pe glob. Ca dovadă, ambasada SUA din Pakistan a fost imediat asaltată ca protest, paza armată producând 23 de morți și acolo.

Israelul a reușit deocamdată doar să îl înlocuiască pe Khamenei cu fiul său, pe care amenință să îl elimine de asemenea. Greu de crezut că va fi cooperant ca vice-președinta din Venezuela, care i-a luat locul lui Maduro. În decurs de o săptămână, noul lider și-a pierdut: ambii părinți, un fiu, soția, o soră și alte câteva rude apropiate. Între ele și nepoțica de un an, cu chip angelic, ucisă împreună cu ayatollahul.

Pe lângă aceste „victime colaterale”, în prima zi s-a produs o altă gravă crimă de război. Bombardarea de către forțele americane a școlii de fete din Minab. 165 de eleve au fost ucise de cei care clamează „egalitatea de gen” și emanciparea femeii. În prima săptămână, fuseseră lovite deja 105 amplasamente civile în Iran, inclusiv școli și spitale.

Tot în prima săptămână de război, 11 vase iraniene au fost scufundate sau avariate în porturile proprii. Dar o fregată scufundată în apele internaționale ridică probleme speciale. Fregata Iris Dena se întorcea de la un exercițiu naval pașnic din India, desfășurat cu ambarcațiuni din 74 de țări. A fost torpilată de un submarin american în largul țărmului sri-lankez. Din cei 130 de oameni aflați la bord, au fost salvați 32 și recuperate cadavrele a 87. E primul vas scufundat de un submarin american, de la al doilea război mondial încoace.

un nou protector?

George W Bush lansase sintagma propagandistică „Axa Răului”. Care atunci ar fi cuprins Irak, Coreea de Nord și Iran. Irakul a fost eliminat sub pretextul fals al armelor de distrugere în masă și transformat într-o societate disfuncțională, în pericol de fragmentare. Coreea de Nord a demonstrat că deținerea bombei nucleare e cea mai bună garanție de securitate că poți fi lăsat în pace. Iranul a încercat soluții negociate și a ajuns victimă a unui război, pe care nu l-a provocat.

După genocidul din Gaza și atâtea țări distruse cu metodă, titulatura de Axa Răului se aplică mai bine tandemului Israel – Statele Unite. Capcana intrării în război e deja costisitoare. Doar pentru Statele Unite, prețul era de aproape 1 miliard de dolari pe zi în prima săptămână. (Chiar 2 md $ pe zi, după unii parlamentari republicani.) Dar acela e doar vârful aisbergului, costul militar. Efectele recesiunii pe care o grăbește nici nu se pot estima încă.

Predarea necondiționată, pe care Donald Trump o pretinde acum, e greu de anticipat. Tirul rachetelor și dronelor trase zilnic a scăzut mult în intensitate, față de iureșul din primele zile. Dacă totul a fost o cacealma, sperând într-o ridicare a poporului după decapitarea conducerii, calculul a fost greșit. Cei puțini din diaspora, mulți aparținând unor minorități, care se bucură și dansează când compatrioții le sunt bombardați, pierd orice legitimitate internă, ca și fiul șahului Pahlavi.

Dacă America va intra și în capcana de a trimite trupe terestre, își poate îngropa acolo ambițiile imperiale și economia. Dacă ținem cont că doar în Afganistan s-au împotmolit două decenii, până a se lăsa păgubași, perspectivele de a cuceri un Iran susținut într-o formă sau alta, de Rusia și China, e o aventură inconștientă.

Se naște întrebarea dacă israelienii nu iau în calcul colapsul Occidentului, prin grăbirea demolării din interior a Statelor Unite și Europei. Proiectul Israelului Mare, de la Eufrat la Nil nu e fezabil demografic. Chiar și pentru Fâșia Gaza se dovedește complicată epurarea etnică a două milioane de locuitori, în ciuda celor mai crude eforturi.

Cu toată inteligența artificială, e nevoie de resursă umană măcar să administrezi, dacă nu să colonizezi acea regiune. Israelul a adus în regiune modelul unei societăți de tip apartheid, cu o populație ocupată, care nu primește drepturi civile și nu votează în „singura democrație” a zonei. Modelul a fost cumva imitat și de alte state din Golf, cu o fațadă strălucită. Și ele au importat forță de muncă din arealul Indiei și Africii, muncitori exploatați în cele mai mizerabile condiții. La fel, ținuți ca populație de mâna a doua, care să construiască iluzia unui paradis în deșert. Vom vedea dacă acel miraj va mai putea refăcut vreodată după șocul primelor bombe căzute în Dubai și restul.

O variantă, ar fi ca soluția de ieșire să fie demult pregătită. Vizita supusă a lui Narendra Modi la Ierusalim, ne-a dat un indiciu că India ar putea fi un nou protector pentru Israel, în condițiile prăbușirii SUA – UE. India are o populație de 1,5 miliarde, din care mulți văd în Israel un aliat natural contra lumii islamice, are arme nucleare și o economie în ascensiune. Demografia ei și tehnologiile de avangardă, pe care le-ar stăpâni companiile cu acționariat israelian, ar fi o variantă. Deja sunt câteva corporații conduse de manageri indieni în Silicon Valley.

O ipoteză mai îndrăzneață ar fi ca înțelegerea subterană să fi fost deja făcută cu China. Care să primească pe tavă prăbușirea Occidentului, contra unui parteneriat avantajos într-o nouă ordine globală, cu Israelul instalat ca hegemon la zona de confluență a marilor rute comerciale.

riposta iraniană

Atacarea Iranului n-a fost o mare surpriză, în sine, fiind vehiculată îndelung și prefațată de războiul scurt din vară. Adevăratul șoc a fost natura și scara la care a răspuns. Poate dacă atacul nu începea direct cu lichidarea unei mari părți din conducerea țării, ar fi fost o revanșă moderată și telefonată, ca în vară. Așa, replica a fost uimitoare.

Au fost atacate opt țări cu baze americane Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Bahrain, Oman, Qatar, Arabia Saudită, Irak, Siria, pagube au fost produse și unor active din Cipru, Turcia și Azerbaidjan.

Dacă răspunsul s-ar fi concentrat doar pe flota americană și pe sursele atacului din Israel, probabil că Iranul ar fi adunat mai multă simpatie internațională. Dar e adevărat că simpatia respectivă nu i-a ajutat pe palestinieni să supraviețuiască. Am fost împinși de noua Axă a Răului în această lume în care simpatia nu mișcă la acțiune „comunitatea internațională”, deci fiecare e pe cont propiu.

Am fi putut măcar să vedem dacă virtuoșii europeni vor repeta mantra că „Iranul are dreptul să se apere” în fața agresiunii neprovocate. Așa, politrucii au speculat direct situația. Ursula von de Leyen a ieșit din primele ore cu o declarație în care condamna „atacurile neprovocate ale Iranului”. La fel, Keir Starmer a vorbit de „atacuri fără discriminare”.

Loviturile iraniene au fost destul de țintite, spre baze militare. Dar au lovit în primele zile și 14 locuri civile. Multe au răspândit unde de șoc între localnici și turiști. Între ele: clădiri emblematice din Dubai, mai multe aeroporturi și ambasade SUA, cartiere rezidențiale din Israel. Există și suspiciuni că unele sunt atacuri sub steag fals, pentru a provoca atragerea altor țări în conflict, mai ales a blocului NATO.

Între motivele bombardamentelor în țările arabe vecine, e și acela că apărarea anti-aeriană locală participă practic la apărarea Israelului, doborând rachetele și dronele iranienilor înainte de a ajunge deasupra țării de destinație. Și pentru că din acele țări pleacă atacurile americane. Cum spunea o memă celebră: dacă ne uităm la hartă ne dăm seama că Iranul și-a dorit acest război, din moment ce și-a pus țara așa aproape de atâtea baze americane.

În 2022, ambasadorul Chinei în Cambodgia a distribuit această hartă cu cele 845 de baze militare americane de pe glob. Numărul lor variază în funcție de cum sunt definite și numărate, alte surse consideră că ar fi mult mai puține. De exemplu, România e numărată cu 6 baze: Deveselu, Mihail Kogălniceanu, dar și cu facilitățile de antrenament de la Câmpia Turzii, Babadag (Tulcea), Smârdan (Galați), Târgu Mureș și Cincu (Brașov). Cum spuneam, metodologia e exagerată, dar răspândirea prezenței americane e impresionantă.

Dacă facem un fel de zoom pe această hartă, vedem un Iran aproape înconjurat de mulți ani de baze militare, fără a mai socoti flota deplasată recent.

(sursa foto: Robert J Prince)

Iar o imagine și mai recentă ne arată ce baze au fost lovite de Iran în prima săptămână. Peninsula Arabică a fost pusă pe jar, lovită fiind și prezența britanică în Cipru.

(sursa foto: Visual Capitalist)

Pentru multe din aceste țări, baza americană se dovedește o sursă de pericol sau un cec fără acoperire. Ceea ce pune în discuție însuși aranjamentul petro-dolarului.

valul de refugiați

Dintre aliații Iranului, Hezbollah a deschis ostilitățile trimițând rachete în Israel după uciderea lui Khamenei. Riposta Israeliană a fost de proporții, cu bombardamente inclusiv în capitala Libanului, Beirut și ordine de evacuare a unor zone din sudul țării. Se pare că se încearcă o anexare teritorială, de genul celei reușite în Siria anul trecut.

Potrivit Agenției ONU pentru Refugiați, în regiunea mai largă (incluzând Afganistan și Pakistan), existau deja 25 de milioane de refugiați. Doar în Iran se aflau 1,65 milioane de refugiați primiți din Afganistan. În primele două zile ale prezentului război, o sută de mii de iranieni fugiseră din capitala Teheran.

În Liban, erau 96.000 de refugiați în adăposturi temporare, iar Israelul vântură populația unor regiuni întregi dintr-un loc în altul. (Tehnică folosită și în Gaza.)

victimele primelor 10 zile

Numărul deceselor în Iran a trecut de 1.255, dintre care 200 de copii. A doua țară ca număr de victime e Libanul, cu 394 deja.

Statele Unite au înregistrat deja 8 soldați căzuți și alte câteva pierderi în personalul auxiliar. Israelul are 13 decedați.

Țările Golfului au și ele: 16 în Qatar, 14 în Iordania, 6 în Irak, 6 în Kuweit, 4 în Emiratele Arabe Unite, 2 în Arabia Saudită, câte 1 în Bahrein și Oman.

pregătirea pentru dezmembrare

Doar propagandiștii cei mai jalnici mai pot crede că scopul acestui război e eliberarea poporului iranian, care ar primi darul democrației și binefacerile occidentului. Vedem ce s-a întâmplat cu alte țări „eliberate” în ultimele decenii. Au fost transformate din dictaturi stabile și deseori laice, într-un haos neguvernabil, câmp de bătaie pentru secte fundamentaliste, piețe de sclavi în aer liber, bântuite de foamete și conflicte fără capăt.

Aceeași rețetă e pregătită și pentru Iran, unde schimbarea forțată de regim e doar primul pas. Scopul e destabilizarea, slăbirea până la irelevanță, pentru a putea fi controlată ușor și spoliată de resurse. În discursul din sâmbăta declanșării bombardamentelor, Beniamin Netanyahu a vorbit despre minoritățile care trăiesc în Iran, „această minunantă națiune”. A enumerat pedant: kurzi, azeri, baluci și al-ahwazi (arabi din regiunea Khuzestan, pe malul nordic al Golfului Persic, la granița cu Irak).

Predecesorul său, Naftali Bennet spusese recent că „Turcia e noul Iran”, și că se naște o nouă axă periculoasă, prin parterneriatul dintre Turcia și Qatar în Siria. Ca și cum cazul iranian ar fi deja rezolvat, o nouă misiune e desemnată. Dreptul Israelului „de a se apăra” – merge mai departe. Înarmarea separatiștilor kurzi din Iran o poate atrage în conflict foarte repede. Pentru că un sfert din kurzi trăiesc în Turcia, țara care are cei mai mulți din poporul cel mai mare fără stat propriu, împărțit peste granițe în Irak, Siria și Iran.

(sursa foto: Reuters)

Cei 30-40 de milioane de kurzi sunt cel mai bun aliat pentru Israel și Statele Unite în regiune. Ar putea forma un stat, mai ales stăpânind zăcămintele foarte bogate din nordul Irakului. Dar asta ar stârni opoziția foarte dură a țărilor în care se află. Similar, conducerea din Azerbaidjan are o strânsă prietenie cu Israel, deci ar putea încerca o extindere, ca în teritoriile armene. (Ayatollahul Khamenei provenea și el din minoritatea azeră.)

În 2020, un fundamentalist sionist american vorbea de proiectul Israelului Mare. Născut la New York, Avi Lipkin s-a mutat în Israel, unde s-a înrolat în armată și a fost purtător de cuvânt al IDF. A lucrat la biroul de presă al guvernului și a candidat pentru un loc în Knesset. E promovat și în România de una din televiziunile cultelor evanghelice neo-protestante. Într-un interviu, Avi Lipkin expunea astfel planul:

„Cred că, în cele din urmă, granițele noastre se vor extinde din Liban spre marele deșert din Arabia Saudită, apoi de la Marea Mediterană la râul Eufrat. Și cine e pe celălalt mar al Eufratului? Kurzii. Și kurzii sunt prietenii noștri. Deci ai Mediterana în spate, kurzii în față, Libanul, care chiar are nevoie de umbrela de protecție a Israelului.

Și apoi cred că vom lua Mecca și Medina și Muntele Sinai, să purificăm acele locuri. (Avi Lipkin)

bomba economică

În preziua atacului, petrolul era cotat la 64 de dolari. Zece zile mai târziu, e la 84.

(grafic live: Trending Economics)

Benzina s-a scumpit brusc de la 8 la 9 lei la pompă în România. Se vorbește inclusiv de dublarea prețului, trăgând după carburant multe alte produse și servicii. (16,8 lei pe litru, în trei luni, prevestește un ONG-ist.)

Odată blocată strâmtoarea Ormuz, prin care trece o cincime din petrolul mondial, panica se răspândește chiar și în țările la adăpost de lovituri. China, Japonia și restul Asiei de Est își procură de acolo părți considerabile din consumul propriu. Rusia profită de pe urma prețului crescut și de pe urma scăderii șanselor ca Ucraina să mai beneficieze de un sprijin comparabil cât durează celălalt război.

Recesiunea e garantată, acompaniată de criza datoriilor. În mai puțin de două săptămâni, am fost aruncați dintr-o perioadă de acalmie, la a ne întreba dacă vom fi târâți în al treilea război mondial, sau dacă acela a început deja.