Înșelătorul val al schimbării din Marea Britanie

Valul schimbării din Marea Britanie spulberă cele mai vechi partide din Europa, dar alternativa a fost pregătită din timp, încât schimbarea să fie înșelătoare. Sistemul electoral într-un singur tur avantajează primul clasat, astfel încât un partid care convinge un sfert din alegători ajunge să ia cele mai multe circumscripții și să conducă detașat.

Partidul Conservator, cu o istorie de două secole, s-a clasat pe locul 4 la alegerile locale de săptămâna trecută, cu 801 mandate de consilieri în Anglia. Cu peste 500 mai puține. Partidul Laburist, al primului ministru Keir Starmer, a fost pe 2, cu 1068 de mandate, pierzând aproape 1.500 față de data trecută.

Electoratul a fost polarizat între două opțiuni – naționalistă și progresistă. Partidul suveranist al lui Nigel Farage, Reform UK, avea 2 consilieri, acum are 1.454, urcând direct pe primul loc.

Însumate, cele două „USR-uri” englezești au aproape tot atât. Liberal Democrații 844 și Verzii 587. Și în Scoția Lib-dems au reușit să disloce partidul separatist scoțian, care luase în ultimii ani o coloratură ultra-progresistă sub Nicola Sturgeon. (Trecuseră de la autonomia Scoției la operații de schimbare de sex și buletine cu genul la alegere.)

Sursa: BBC, rezultatul alegerilor

Concentrarea celor două flancuri zise de dreapta și de stânga arată pierderea de credibilitate a celor două partide mari, de centru-stânga (laburist) și centru-dreapta (conservator), dezamăgirea electoratului lor fidel de decenii față de promisiunile mincinoase pe care le-au făcut.

Laburiștii, după cum le spune numele, pretind că reprezintă clasa muncitoare. Zic că se preocupă de șomajul de 5%, de marile disparități, de locuințe sociale, studenți și pensionari. În realitate, chiar ei au dezlănțuit prin politicile lui Tony Blair tsunami-ul migrației în masă, care a lovit cu precădere în cei mai săraci dintre englezi.

Milioanele de imigranți din Europa, India, Africa, lumea arabă au ținut salariile jos și au făcut chiriile să explodeze. Politicile neo-liberale ale lui Blair n-au mai întors direcția dată de Margaret Thatcher și John Major, de deschidere totală pentru corporațiile multinaționale și capitalul global. Rezultatul a fost că economiile particulare ale celor care strângeau pentru o casă au fost concurate de fonduri de investiții și speculatori miliardari de pe alte continente.

Londra a devenit un magnet pentru oligarhi de pe toate continentele. Doar în capitala regatului trăiesc 215.700 de milionari. Un sfert de milion de oameni foarte bogați, care hrănesc o industrie a luxului. Dar tot acolo sunt aduși dezmoșteniți ai sorții, refugiați economic din lumea a treia, uneori culeși din bărci gonflabile și plasați în hoteluri subvenționate de stat într-un program distopic.

Clasa de mijloc e strivită la mijloc. Serviciul de sănătate gratuit e supra-aglomerat de noii veniți, care abia dacă au apucat să participe cu vreo contribuție. Programele de ajutoare sociale și locuințe cu chirie subvenționată de stat sunt printre cele mai generoase din Europa și de ele profită deseori familiile cu mulți copii ale celor recent veniți din spațiul musulman, african și indian.

Traiul în apartamente împărțite cu străini pentru o chirie mai suportabilă e norma chiar și între mulți corporatiști. Perspectiva ca un tânăr să aibă măcar avansul pentru ipoteca unei case proprii, în care să își întemeieze o familie și să aibă copii, e fantasmagorică. Are de concurat nu doar cu alți salariați de pe tot globul, dar și cu investitori din Hong Kong, Rusia, Singapore, Pakistan, care tratează orașele natale ale altora ca simple piețe imobiliare.

Laburiștii au participat într-atât la marele proiect al înlocuirii, încât deja o cotă considerabilă din voturile lor vin chiar de la votanții musulmani și alte minorități, pe care le reprezintă de multă vreme.

De cealaltă parte, Conservatorii au mimat decenii la rând că vor pune capăt problemelor cauzate de migrația necontrolată. A fost cam principalul motiv pentru care au fost votați de atâtea ori. În contrast cu stângismul „woke” al marxismului cultural păreau mai serioși, mai realiști.

Ei au livrat referendumul pentru Brexit, care a reluat suveranitatea cerută de popor de la Uniunea Europeană. Dar efectul a fost pervers, față de așteptările populare. S-au mai întors din imigranții veniți din Europa de Est și au venit valuri mult mai mari din Asia și Africa. Alegătorii lor s-au lămurit de farsă după bufonul Boris Johnson, care a livrat restricțiile din pandemie și a reaprins într-un mod paranoic războiul din Ucraina. Nimeni nu votase pentru așa ceva, așa că partidul a fost trântit la precedentele alegeri și iar au căzut din lac în puț cu Keir Starmer.

În realitate, conservatorii britanici n-au conservat absolut nimic. Și au simulat că se opun migrație atât de mult, că au ajuns ei înșiși să fie înlocuiți. Așa arată acum ultimii lideri ai partidului: fostul premier, indianul Rishi Sunak, și actuala președintă a Partidului Conservator, nigeriana Kemi Badenoch. După standardele corectitudinii politice, sunt născuți în Anglia, au cetățenie, sunt englezi.

(sursa foto: The Guardian / Sky News)

supa reîncălzită a lui Farage

Astfel că votanții seduși și abandonați de conservatori s-au orientat spre ceva „mai radical”. Noul partid Reform UK al lui Nigel Farage, omul care a avut ideea Brexitului când părea doar o glumă. Farage e un tip amuzant, relaxat, un mic milionar cu discursuri patriotice. Dar e departe de a fi vreun extremist, cum îl prezintă presa oficioasă. Economic, e libertarian.

Farage și-a făcut un brand personal din opoziția față de migrație. Românii au auzit de el mai demult pentru că critica prezența românilor și polonezilor. Pentru climatul britanic, era varianta prudentă, în care putea să atace subiectul legându-se de alți europeni, încât să nu fie acuzat de rasism. Și Farage a insistat mereu că e indiferent la culori, că are o problemă doar cu imigrația ilegală. Iar asta s-a rezolvat foarte ușor trecându-i în legalitate pe foștii ilegali sau prin acorduri ce facilitează migrația legală.

Între timp, a avut în partid o aripă ușor mai radicală, reprezentată de Rupert Lowe, care vorbește de deportarea migranților. Lowe a fost suspendat din partid și și-a creat propria mișcare, Restore Britain. Între promisiunile lui s-au numărat interzicere sacrificiilor animale halal și kosher. O vreme, Elon Musk l-a promovat în detrimentul lui Farage, dar fără mare ecou la urne.

Farage a devenit ridicol ca suporter al tandemului Donald Trump, Beniamin Netanyahu, mai ales printr-o susținere frenetică a războaielor celor doi, care produc tocmai noile valuri de refugiați musulmani spre Europa, pe care pretinde că le vrea oprite.

Clipul video de mai jos arată contrastul între dublul limbaj pe care îl folosește Nigel Farage în două situații. În prima secvență, atunci când trebuie să scuze represiunea militară de proporții a Israelului, Farage vorbește foarte incorect politic, în limbaj rasial și de supraviețuire:

„Susțin Israelul și dreptul lor să se apere. Trebuie să facă asta. Nu au altă opțiune, ca să supraviețuiască, atât ca țară… Și, vorbind deschis, în multe feluri, ca o rasă, în acea parte a lumii.”

Dar, când alt reporter i-a pus o întrebare despre schimbarea demografiei britanice, discursul lui s-a schimbat simțitor:

„Reporter: Credeți că imigrația reprezintă o mare amenințare pentru Marea Britanie, dintr-o perspectivă demografică? În ultimii 20 de ani, populația britanică albă a scăzut de la 87% la 74%. Vă preocupă acest lucru?

Nigel Farage: Nu.

Rep: Spuneți că nu sunteți îngrijorat de schimbarea demografiei. Dar am văzut cel mai rapid declin al populației albe din istoria țării. S-a întâmplat atât de rapid, că orașe care erau cândva 98% britanice sunt acum cu majoritate din parte „minorităților”: Londra, Leicester, Birmingham. De ce nu vă preocupă?

N. Farage: Dar nu sunt (orașe) de nerecunoscut ca britanice din cauza culorii pielii. Sunt de nerecunoscut din cauza culturii. Adevărul e că eu cred că englezii sunt cei mai deschiși la minte, cei mai toleranți oameni, pe care îi poți găsi.”

He should be in jail for treason. pic.twitter.com/X4oT7qJ1KJ

— Irlandarra (@martinez_j7902) May 2, 2026

progresiștii lor

La polul opus sunt cele două partide ale noii stângi progresiste. Diferența dintre Liberal Democrați și Verzi e ca între USR și SENS sau REPER. Adică a doua grupare e varianta puțin mai radicală, dar în aceeași direcție.

Ambele grupări susțin că imigrația e un lucru bun și problema sunt prejudecățile englezilor. De altfel și premierul laburist Keir Starmer e de aceeași părere, în fond. După ce au fost proteste de stradă sau online față de bandele de violatori și crimele făcute de unii migranți, autoritățile s-au concentrat pe arestarea celor care comentau critic fenomenul, nu pe investigarea cauzelor.

Așa încât Marea Britanie a devenit un lagăr bolșevic al gândirii, în plin capitalism, cu 16.100 de persoane arestate pentru așa zisul „discurs al urii” în ultimii doi ani. Cele două partide ar zice că e prea puțin, ca să fie stăvilit „extremismul” localnicilor în fața noilor realități.

Persecuțiile autorităților merg inclusiv împotriva protestelor contra genocidului din Gaza și a noului război din Iran și Liban. Recent, liderii partidelor de toate culorile au fost prezenți la un așa zis miting contra antisemitismului, formulă sub care se încearcă stoparea revoltei față de bombardamente, epuarea etnică și foametea indusă artificial. Au vorbit la acel miting și Kemi Badenoch, de la conservatori, și reprezentanți de top de la laburiști, Reform UK, liberal democrați. Alții nici nu era nevoie să vină, știută fiind poziția lor de susținere maximă – ca a lui Nigel Farage sau Keir Starmer.

Între cele două partide ale noii stângi, Verzii, care sunt conduși chiar de un evreu, Zack Polanski, au îndrăznit cele mai vocale proteste în parlamentul din Westminster împotriva încălcării drepturilor omului față de palestinieni.

Atât Lib-Dems cât și Verzii sunt partizani ai agendei LGBT și ai celei ecologice. Aici verzii sunt încă mai radicali, având în centrul preocupărilor lor teroarea încălzirii globale și a reducerii emisiilor de carbon. Liberal Democrații sunt suporteri ai Ucrainei și NATO, la fel ca Verzii, care au și voci pacifiste. Ambele sunt internaționaliste, liberalii cu un accent mai mare spre competiția de piață, iar verzii ceva mai la stânga în unele probleme sociale.

În realitate, gruparea lui Farage înseamnă doar o reîmprospătare a falsului conservatorism. Iar cele două partide progresiste sunt forme mai tranșante ale noii stângi globaliste, pe care oricum laburiștii o ilustraseră.