Europenii se afundă în capcana americană

Dacă americanii de rând aveau controlul suveran asupra țării lor, Statele Unite ar fi avut ca prioritate înflorirea propriei națiuni. Dar pentru că marele capital fără patrie e mai puternic decât voința majorității cetățenilor, politicienii de la Washington au ca prioritate extinderea imperiului global. Care aduce beneficii materiale imediate, dar degradează pe termen lung iremediabil națiunea.

Dacă europenii erau suverani în țările lor, s-ar fi opus demult acestor țeluri, refuzând să fie complici pasivi în aventuri imperiale, care le sunt încă mai păguboase.

Alianța euro-americană a fost implicată într-un război pierdut contra Rusiei, care are propriile ei ambiții imperiale manifeste. Această alianță a fost instigată și condusă politic și militar de America, acceptată prostește și plătită chiar mai mult de Europa și suportată din jertfa de sânge a ucrainenilor. Aceștia din urmă au fost dispensați cinic și de marile puteri și de propriii lor politicieni. Pe care și i-au ales „democratic” din cutia cu marionete pompată de televiziunile divertismentului în stil american.

Liderul acestei coaliții, America, nu își mai recunoaște paternitatea și implicarea în război, alegând să se extragă de la pierderi printr-o pace separată. Europa nu are altă soluție logică decât să se retragă și ea din această aventură letală, pentru a opri imediat vărsarea de sânge și pierderile economice. Blocul continental ar trebui să ia act de această schimbare geopolitică măcar în ceasul al 12-lea și să negocieze unitar cu Rusia și America termenii viitoarelor sale relații.

Din păcate, liderii caricaturali ai Europei aleg în continuare cea mai proastă dintre variante, una care e ideală pentru America, anume să continue pe cont propriu și pe propria cheltuială un război contra Rusiei în interesul Imperiului American și al bancherilor care au pariat pe această afacere.

Ungaria manifestă singura poziție rațională și pragmatică: cere pacea imediată. România e obligată să fie în tabără cu Ungaria în vremuri când se reașază granițele în Europa, altfel riscă să piardă Transilvania printr-un nou diktat. Nici Orban nu e propriu-zis un suveranist, și el e doar un lingușitor al israelo-americanilor, dar e mai favorabil situat prin relațiile pe care le are de foarte mulți ani, decât orice politician de la noi, de la putere sau opoziție.

(Nu vă pripiți să credeți că doar imitând acest servilism mai bine orientat decât pariul pe Bruxelles, vreun lider de-al nostru ar avea favoruri similare, pentru că e cam tardiv. Comparați intervenția de la vârful SUA pentru doi derbedei extrași cu un avion zilele trecute la porunca dată justiției de la noi, cu semnalele vagi pe care le primește noul lider al opoziției din exterior. E clar că și cu acea schimbare (destul de firească și dorită de populație) făcută, nu am câștiga o influență similară. Ci am rămâne să oferim tot pentru a primi foarte puțin.)

În rest, reacțiile euro-liderilor la scandalul de pomină de la Casa Albă arată că ne afundăm într-o capcană dezastruoasă pentru noi. Donald Tusk al Poloniei îi transmite Ucrainei că nu e singură. „Suntem de partea Ucrainei”, repetă și șefa diplomației europene, Kaja Kallas.

Olaf Scholz al nemților asigură Ucraina că se poate baza pe Germania. Dar introduce o nuanță, că „lucrăm împreună la o cale pentru pace”. Slabe șanse ca noul cancelar, Merz, crescut de Blackrock, să schimbe macazul. Într-adevăr, el dă un mesaj încă mai fanatic, cu promisiuni înflăcărate (și gratuite) pentru Ucraina, că îi rămânem fideli. Ursula von der Leyen continuă și ea, ca o majoretă să lanseze ovații pentru Zelenski și Ucrania, cocoțată pe spinarea europenilor.

Georgia Meloni a Italiei cere corect un summit al țărilor Europei cu America, dar e neclar dacă acea unitate ar urma să servească tot susținerii Ucrainei, cum a fost poziția ei anterioară.

Emmanuel Macron continuă cu fanatismul soldatului japonez după sfârșitul războiului: „Există un singur agresor, Rusia, există un singur agresat, Ucraina. Avem toate motivele să ajutăm Ucraina și să sancționăm Rusia.”. Apoi susține că „noi” am fi Europa, America, Japonia, Canada… Păi, nene, America a plecat demult din filmul ăla… și probabil că și celelalte țări invocate, odată cu ea. Ceva similar transmite și Maia Sandu, de parcă ar conta în vreun fel.

În timp ce Viktor Orban îl mai lingușește pe Donald Trump, pe care mai are puțin și îl numește geniul popoarelor… Dar măcar el e mai bine orientat și, pe lângă această vasalitate, și-a mai permis și relații bune cu China și Rusia. Apropo, conducătorii Chinei urmăresc în tăcere și cu tact toate aceste vânzoleli. Timpul se scurge și în favoarea lor.