De o jumătate de secol, munca salariată primește o cotă mai mică din PIB, de la an la an, în Statele Unite. Undeva prin 1973, capitalul și munca se bucurau de aceeși felie din ce se producea: 50:50. De atunci, veniturile au luat-o pe un derdeluș la vale, pentru 90% din americani. Sunt observațiile lui Charles Hughes Smith, care de peste un deceniu scrie cronica declinului clasei de mijloc americane.
În fiecare an, 1,5 trilioane de dolari au alunecat din buzunarele lor în ale celorlalți 10%. Aceștia din urmă câștigă acum jumătate din fondul de salarii.
Salariile cele bune s-au aglomerat în orașele faimoase din zonele de coastă. Acolo imobiliarele au crescut și de 10 ori din anii 90. În schimb, casele celor din orașele muncitorești din centrul țării, doar cu 50%. Chiar dacă ar fi pornit cu aceleași active, acum ar fi separați de o prăpastie.
Aproape de un deceniu și jumătate, băncile centrale au dus dobânzile spre zero, pentru economiile celor ce ar fi încercat astfel să își transforme munca în capital. Asta i-a împins să se alăture cazinoului speculatorilor, care obțineau venituri spectaculoase pe bursă. Dar șansele lor s-au dovedit firave în comparație cu expertiza profesioniștilor.
Acum 10% din americani încasează 97% din veniturile din plasamentele de capital. Cei mai bogați 3 americani au împreună mai mult decât cei mai săraci 160 de milioane din țară.
Practic, clasa de mijloc e pe cale de dispariție în țara capitalismului. Ea se pierde undeva între cei 90% spre care picură restul de 3% rămași din împărțeală.
PS: Singurul care face comparații similare referitor la România e Ilie Șerbănescu. Diferența majoră ar fi că la noi capitalul nu mai e românesc, într-o proporție tot mai mare, deci mergând în aceeași direcție. La americani, procesul semnalat e de polarizare internă. În cazul nostru ar fi ambele, în paralel. (Din păcate nu avem date la fel de transparente și de limpezi, care să fie disponibile cu ușurință.)