Niciodată n-am mai pomenit ca a doua zi după desfășurarea alegerilor generale, analiștii să spună că s-ar putea să nu mai fie bani de pensii și salarii din ianuarie, adică de luna viitoare. Și că e cazul să ne grăbim cu negocierile, să instalăm un guvern, care să treacă și legea bugetului, ca să putem să împrumutăm mai departe legal. Misiune imposibilă.
Cât ne certăm între noi dacă e mai bine cu alifie sau cu vrăjitorie, datoria publică a mai bătut un nou record. 184 de miliarde de euro în septembrie. Încă nu include ultimele luni de campanie electorală, cu inaugurări de cioturi de autostrăzi, decontări pentru partide și pensiile indexate. Dar e cel mai mare dezmăț bugetar dintr-un an (care se va vedea statistic pe la sfârșitul iernii) din toată tranziția.
La sfârșitul anului trecut, datoria era deja alarmantă, la 157 de miliarde de euro. Pe tot parcursul lui 2023, coaliția PSD – PNL reușise să crească acest indicator esențial cu 23 de miliarde de euro. Ei bine, în doar primele nouă luni din anul 2024 (deci trei sferturi din „anul tuturor alegerilor”), aceeași coaliție a reușit să mai împrumute 40 de miliarde. Iar cu ce a mai dat înapoi din datoriile vechi, creșterea economică și de încasări, să scoată ca rezultat net o creștere a datoriei cu 27 de miliarde de euro.
Și am tot subliniat că toată inflația dureroasă din ultimii patru ani de decizii proaste e importată de la dolar și euro, față de care leul a fost ținut legat neverosimil la o valoare neclintită în toți acești ani. Lucrurile ar deveni dramatice când se va decupla de acelea, în clipa în care fiecare economie în parte din UE va fi evaluată separat pentru capacitatea de a rezista marii crize.
Un mic avantaj al păstrării monedei naționale (față de impasul Greciei din istoria recentă) e că datoria e aproape jumătate în lei. Dar în mai mare măsură în valută, pe care o vom obține greu în condiții de prăbușire a exporturilor într-o criză globală. Structura datoriei naționale se prezintă astfel: 47% e denominată în lei, 42% în euro și aproape 10% în dolari. Poate fi un alt mic atu, față de economii răvășite în ultimii ani, care sunt vulnerabile la aprecierea dolarului în momentele de criză pe plan mondial.
În asemenea condiții, devin hilare negocierile jalnice pentru noua majoritate guvernamentală, care va include partidele vinovate de acest dezastru, când rațional era să fie alungate sau să dea bir cu fugiții. Cei trei magnifici liberali au ieșit tăvăliți din aceste alegeri: Ludovic Orban și-a făcut harakiri pentru Elena Lasconi, iar partidul lui n-a mai trecut pragul, Florin Cîțu a ratat intrarea în Senat, unde Nicolae Ciucă s-a strecurat totuși, dar a fost ciuca ironiilor în cursa pentru Cotroceni.
În schimb, Marcel Ciolacu, cel mai „eficient” dintre toți în acumularea de datorii, are toate șansele să cadă în picioare. Și să fie răsplătit cu păstrarea postului. Ciolacu își poate negocia la două capete supraviețuirea. Dacă va câștiga Călin Georgescu (așa cum încep să indice sondajele), îi va putea spune că l-a susținut printr-un non-combat al PSD în turul doi, care începe să semene tot mai mult cu cel de la Referendumul Familiei, când nu și-au mobilizat activul. Dacă urmăriți cu atenție, nu există același tip de mobilizare a televiziunilor ca împotriva lui Vadim la finala cu Iliescu. E o frenezie, dar cu multe vedete oricum arondate generației tinere și cu vederi liberale. Realitatea și România TV deja fac macazul, americanii nici vorbă să-și tureze motoarele vastei rețele de influență contra lui Georgescu, din motive deja explicate ieri.
Dacă, însă, va câștiga Elena Lasconi, atunci Ciolacu va putea spune că a susținut-o prin mesajele despre „valorile democratice”. Și oricum, are asul din mâneca, al partidului care, fie și la limită, s-a clasat pe primul loc. (Măcar în țară, dacă în diaspora a fost în afara pragului, cu vreo 3%.) Sigur, n-avem certitudinea că oricare din cei doi neașteptați prezidențiabili îl va reinstala în fruntea guvernului. Dar așa pare să se concureze lucrurile în colonie: cine ne îndatorează mai mult, e răsplătit.