evadare.ro

3.1 O noua schimbare la fata a Romaniei

Motto: „Nu ne mai mulţumeşte România eternă; ne dorim o Românie actuală.” (Constantin Noica)

În 1990, un nou „deceniu obsedant” începea în România printr-o febrilă căutare de sensuri şi de formule apodictice. Iar cum viitorul se dovedea plin de incertitudini, trecutul se oferea încă o dată drept o confirmare a oricărei opţiuni. Din punct de vedere cultural, perioada nu debuta cu mult aşteptatele „scrieri de sertar” care se vor lăsa aşteptate, ci cu reeditări ale unor cărţi din perioada anterioară instaurării comunismului, care din cauza lansării cu puţin timp înainte de război, şi apoi a cenzurii, nu apucaseră să se impună în conştiinţa românească. Pentru o parte însemnată a populaţiei active a ultimului deceniu al secolului, cugetările lui Cioran, de pildă, erau inedite, iar mesajele lor, la concurenţă cu cele ale cărţilor de ultimă oră.

Impactul, mai cu seamă asupra tinerilor, a fost uriaş, fluturarea unor cărţi de Emil Cioran, Petre Ţuţea, Nae Ionescu a devenit rapid o modă, dat fiind că ele reprezentau cea mai la îndemână răsturnare a unei educaţii viciate. Considerând simplificator „stânga” vinovată pentru dezastrul social şi moral al ţării, aceştia erau gânditorii cei mai la „dreapta” care puteau fi identificaţi în cultura română. În sprijinul succesului lor venea şi un stil care va face carieră: aforistic, înţesat de paradoxuri seducătoare, radical şi nesistematic, un stil care va face extrem de citate pasaje întregi cu pretenţie de sentinţe. Nu ne-am propus o privire asupra fenomenului demitizării în spaţiul românesc, din perspectivă istorică, însă este necesară o înţelegere a surselor acestei atitudini. Cele mai multe dintre perspectivele demitizante ale anilor ’90 se pot revendica de la spiritul devastator până la cinism al lui Emil Cioran.

Lipsurile României sunt aşa de mari, că neantul nostru seamănă unei absenţe monumentale. Ar trebui biciuită această ţară până la convulsie, atacată în esenţa sa, pentru ca, având conştiinţa destinului său, să vrea să-l înfrângă. Fără o mare prefacere, România mi se pare un superfluu geografic şi o farsă istorică.” [84] Acceptând ca problema să se pună astfel, chiar dacă în termeni mai voalaţi, intelectualii români se întorceau în capcana disputei cu privire la specificul naţional, care prezenta doar două rezolvări, tradiţionalismul şi modernismul. A vedea într-un popor întruchiparea unui spirit individual era tot ce putea fi mai propriu unei concepţii mitice; de aici, aveai doar posibilitatea unei poziţionări sufleteşti, puteai să iubeşti sau să urăşti acest specific, eventual să recurgi la un paradox cioranian: „De nu aş fi român decât prin defecte, şi tot aş iubi această ţară, împotriva căreia sunt înverşunat dintr-o nemărturisită iubire [..] România nu se poate salva decât negându-se, lichidând radical cu un trecut mai mult sau mai puţin inventat, distrugându-şi toate iluziile şi iubirile ei de până acum.” [85] Dilemele identităţii, deşi spinoase, uneori paralizante chiar, erau totuşi mai comode moraliceşte decât problema vinovăţiei.

Metafora „schimbării la faţă” are două straturi, cel evident, referitor la transformarea radicală a naţiunii, văzută ca un organism viu, şi un altul implicit, cel teologic (acesta e sensul iniţial), acela al unei revelaţii cu privire la adevărata natură a lucrului, o privire în abisul esenţei (în pasajul biblic, doi dintre apostoli au privilegiul ca, urcaţi pe un munte, să le fie înfăţişată adevărata natură, cea dumnezeiască, a Mântuitorului). De aici decurge un important avantaj simbolic la care puteau avea acces atât cei ce ar fi supus unui examen critic miturile, cât şi apărătorii lor înverşunaţi: apartenenţa la o castă a iniţiaţilor capabili să vadă cu claritate şi să esenţializeze profilul unei naţiuni, extrăgându-se de sub influenţa contextului. Plasând în mit sediul esenţei, miza actului demitizării era transformismul, fapt ce îl înscrie în seria proceselor preponderent politice şi nu intelectuale. Acest act nu caută adevărul pentru a contribui la sporirea cunoaşterii, ci (de)construieşte o ficţiune pentru a susţine o schimbare vizată. Contururile transformismului se observă cu mai multă claritate, făcând încă o dată apel la tânărul Cioran: „A fi român cu adevărat înseamnă a nu mai voi să fii român în sensul de până acum“. [86]
Disputa sincronismautohtonism menţine viaţa culturală românească în aceleaşi coordonate valabile în perioada în care cele amintite vedeau pentru prima dată lumina tiparului, în dramatismul de tragedie antică al unui spaţiu pradă opoziţiei mitologice dintre centru şi periferie, dintre interior şi exterior. Exista însă o excepţie majoră, care schimba toate datele problemei: la finele deceniului nouă România tocmai experimentase – într-o formă ce nu putuse fi prevăzută – toate soluţiile propuse de Cioran anterior perioadei comuniste. Încercând să le sistematizăm, acestea ar fi: colectivismul, ignorarea dreptului de proprietate, fanatizarea unei pături cât mai largi de oameni, sfidarea valorilor generoase ale civilizaţiei occidentale, dispreţul faţă de valoarea de unicat a vieţii individului de dragul viziunii unui destin al comunităţii, şi, în fine, dictatura. Ca orice proiect de natură politică, şi această schimbare de profunzime avea la bază câteva fantasme menite să asigure entuziasmul, dar suportul popular pentru transformism era mai dificil de obţinut în condiţiile în care se petrecea ieşirea dintr-un alt proiect de inginerie socială, un proiect a cărui ratare se dovedise dureroasă pentru întreaga societate.

Idealul spre care tindea programul de inginerie socială de până în 1989 se afla, sau ar fi trebuit să se afle, în mitologia comunistă. Fantasmele în numele cărora Cioran solicita demararea unui program asemănător de distrugere din temelii şi reconstrucţie erau fie personale, precum nihilismul şi orgoliul autodaféului lucidităţii, dar şi credinţa pe care o spera generalizată în ideea de destin, care ar distinge culturile mari de culturile minore: „Aş vrea o Românie cu populaţia Chinei şi destinul Franţei. Dar nu vreau să fac din destinul ţării o utopie [..] Deşi România nu poate fi o realitate fără acest viitor, noi trebuie să fim, însă, necruţători şi cu singura noastră speranţă.” [87] La proiectul comunist românii fuseseră obligaţi să adere, iar la proiecte care oferă ca principală satisfacţie contemplarea dezolării şi a nimicului, nu puteau adera dat fiind că o sinucidere colectivă a unui popor din lipsă de speranţă este un lucru fantasmagoric. În condiţiile în care o altă modalitate de sistematizare a iluziilor colective nu se dovedea suficient de motivantă, pasiunile puteau fi investite în demolarea a tot ce susţinea lumea veche, prin asaltul asupra mitologiei, dar şi acesta era sortit a fi adoptat de un număr restrâns de aderenţi.

(inapoi la Cuprins)


[84] Emil Cioran, Singurătate şi destin, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 302
[85] Ibidem, p. 230
[86] Ibidem, p. 232
[87] Emil Cioran, Schimbarea la faţă a României, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 99

October 4th, 2010
Mai multe despre: lucrare
Economie

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei

Bogații, mai îndatorați decât săracii
Ep. 1: Criza datoriilor suverane și o răsturnare, care nedumerește

Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei

Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou

Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele

Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar

Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter

Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate

Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods

Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc

Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american

Coronavirus

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Spiritualitate

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”. Credința în adevăr și adevărul credinței rămân metodele de supraviețuire pentru individ și societatea fără lideri exemplari

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat

Statul
făptașul neidentificat al crizei

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Politică

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei