Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

25. Cine să reprezinte națiunea? Trecerea ștafetei de la nobilime la burghezie

(cuprinsul serialului)

„În secolul al XVIII-lea a apărut conceptul occidental de națiune, care pretinde și, după împrejurări, revendică energic să fie reprezentată de toată lumea fără excepție. (…) Un popor de cultură care se confundă cu „toți” nu există. Acest lucru este posibil numai la popoarele primitive și la popoarele de fellahi, cu o existență lipsită de profunzime și de semnificație istorică. Atâta vreme cât un popor este națiune, atâta cât el împlinește destinul unei națiuni, înlăuntrul lui există o entitate care-l reprezintă și făurește istoria în numele tuturor.” (pag. 203 vol. II, Declinul Occidentului, Oswald Spengler, Editura Beladi)

În episoadele trecute, am văzut felul în care nobilimea a reprezentat națiunea în perioada gotică și cum dinastia a îndeplinit acest rol în epoca barocă. Despre condițiile apariției burgheziei și particularitățile ei, vom vorbi în episoade separate. În acest episod ne referim doar la preluarea de ștafetă și la stingerea influenței nobilimii în stat. Ce trebuie subliniat e că nu vorbim doar de o „luptă de clasă”.

În sistemul spenglerian, peste această tranziție de la un ordin la altul se suprapune o complexă metamorfoză simbolică. La originea structurilor unei culturi se află cele două ordine primare: nobilimea și clerul. Ele se transformă în forme simbolice sofisticate, a căror origine devine greu de recunoscut. Să reamintim cele două trăsături originare.

„Nobilimea trăiește într-o lume a realităților, preotul într-o lume a adevărurilor; prima este cunoscătoare, celălalt este învățat; nobilimea este un actor, preotul este un gânditor.” (395 vol. II)

Ascetismul și trăsăturile ceremoniale îl fac pe preot un precursor al lumii ideilor, al filosofiei și cunoașterii, prin care spiritul se va manifesta pe măsură ce societatea se secularizează. Iscusimea unei minți analitice va deveni o forță la fel de greu de ignorat cum a fost bravura nobiliară.

„Nobilimea este ceva, clerul semnifică ceva. Și prin aceasta el pare contrariul a tot ce este destin, rasă, ordin. (..) Fiecare cler vechi s-a dezvoltat având o atitudine magnific de impozantă, unde fiecare trăsătură, de la privire și sunetul vocii până la costum și la mers, este un ornament; aici viața particulară și chiar cea lăuntrică dispare ca neesențială, în timp ce, la polul opus, o aristocrație matură, precum nobilimea franceză din secolul al XVIII-lea, etalează o viață perfectă.” (398 vol. II)

Această bifurcație majoră e însoțită de o alta, anterioară, care pleacă din sânul nobilimii. În manifestările ei arhaice, eroismul în luptă nu era separat de ideea de pradă. Primul instinct era apărarea avutului (familial și material). În vremea Republicii, soldații Romei nu aveau soldă, veneau la luptă cu arme proprii și își recuperau „investiția” prin dreptul de a prăda o zi sau mai multe. Spengler dă și alte exemple. Cum ar fi încântarea cu care Ulise își inventariază prăzile în corabie, ca și cum și-ar etala blazonul, în Iliada.

Spre sfârșitul feudalismului, în cultura superioară, dispare echivalența dintre pradă și proprietate.

„Din sentimentul puterii au apărut cucerirea, politica și dreptul, din sentimentul prădăciunii comerțul, economia și banii. Dreptul este proprietatea celui puternic. Dreptul lui este dreptul tuturor. Banul este arma cea mai puternică a industriașului. Datorită lui, acesta supune lumea. Economicul dorește un stat slab, care să-i servească interesele, politicul cere integrarea vieții economice în competențele statului.” (408, vol. II)

Citatul este suficient de elocvent, ca să bănuim că expansiunea militară era o formă slab camuflată de manifestare a puterii. Noile teritorii ale imperiilor erau tot o pradă. Dar treptat ele vor avea forme de camuflare tot mai sofisticate, proprii unei culturi. Chiar borne precum Magna Charta (1215) ni se prezintă în această lectură ca secvență a unei încleștări de putere între nobilime și monarh. Iar tratatele moderne, sferele de influență îmbrăcate într-un savant limbaj juridic, forme ale stăpânirii.

„Odată cu dezvoltarea orașelor, burghezia devine reprezentanta națiunii și, concomitent cu spiritualitatea în creștere, ea reprezintă conștiința națională, preluată de la nobilime și pe care o duce la desăvârșire.” (203, vol. II)

Se tranșează astfel o bătălie și, la sfârșitul secolului XVIII, „conștiința națională caută să se elibereze de principiul dinastic.” Secvența istorică e corespondentă în grila lui Spengler cu secolul raționalismului și tranziția de la cultură la civilizație. Națiunea devine acum un concept, mai mult decât o realitate, iar conceptele aparțin tărâmului mental al spiritului.

Civilizația înseamnă extincția nobilimii, văzută nu doar ca stirpe (ceea ce are mai puțină importanță), ci și ca tradiție vie; ea înseamnă substituirea inteligenței cauzale cu tactul destinului. De atunci nobilimea nu mai este decât un epitet; este exact ce face din istoria civilizată o istorie de suprafață.” (400, vol. II)

Vechiul ordin primar e atacat din două părți. Atât dinspre clasa emergentă, care aspiră și reușește să o disloce, cât și dinspre puterile spiritului – mistic și laic, chiar ostil credinței, pe alt front. 

Noua nobilime a banului, a negustorilor și a speculanților termină prin invadarea, prin sufocarea nobilimii de viță, grație gustului, rapid însușit pentru formele distinse (…) ea o face să se clatine și o corupe, în vreme ce „aristocrația” spirituală a epocii „luminilor” o acoperă de dispreț.” (423 vol. II)

Ordinele primare – nobilimea și clerul – pier simultan la trecerea în stadiul de civilizație, fiind expresii rafinate ale culturii, pe care noua mentalitate le privește cu ostilitate și reproș.

„Sfârșitul perioadei târzii din fiecare cultură este martorul încheierii mai mult ori mai puțin violente a istoriei ordinelor. Este victoria simplei voințe de a trăi în libertate fără legătură cu marile simboluri limitative ale culturii, pe care omenirea, de acum încolo integral dominată de oraș, nu le poate nici înțelege, nici suferi. Regimul financiar determină dispariția valorilor imobiliare fixe, iar gândirea critică științifică face să dispară orice urmă de spirit pios.” (423, vol. II)

Victor Grigore

evadare.ro
January 4th, 2022
Mai multe despre: carti

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact