Programul cornul, laptele si laptopul
In februarie, la revenirea din vacanta, parlamentarii vor gasi pe pupitre, langa notebookul bugetar de doua mii de dolari, un proiect pentru copiii Romaniei: laptopul de o suta de dolari. E usor prafuit din decembrie cand a fost luat in discutie ultima oara, ba intre timp s-a risipit si spiritul sarbatorilor care i-ar fi putut veni in ajutor. Cei care urmau sa primeasca acest dar erau nu doar toti copiii tarii, dar si profesorii lor, dupa cum divulga chiar titlul proiectului initiat de fostul primar al Brasovului, deputatul Ghise. Cu adevarat, un proiect facut (cum ar spune Borat) „pentru ca toata natiunea sa profite”.
Dar trecerea in revista aconfiguratiei respectivului computer iti ridica imediat intrebarea daca el va reusi intr-adevar sa deschida niste oportunitati unor tineri care pornesc in viata cu mai putine sanse. Laptopul, aflat inca in stadiul de prototip, ar urma sa aiba un procesor AMD ce va atinge 500 MHz in varianta optimista, 128 MB RAM, o memorie flash in loc de hard disk intre 512 MB si 1 GB, camera web, microfon, porturi USB, conexiune wireless.
El face obiectul unui program lansat de Massachusets Institute of Technology (MIT) si cunoscut sub sigla OLPC (One Laptop Per Child), program care are ambitia de a reduce prapastia digitala dintre tarile subdezvoltate si restul lumii. O alta denumire sub care e cunoscut in industrie e aceea de „laptopul de 100 de dolari”, desi intre timp pretul lui a urcat la 150, fapt scapat din vedere de initiatorii proiectului (legislativ) romanesc. Nu as vrea sa fi u inteles gresit privind cu scepticism o asemenea initiativa. Am uneori un sentiment al ridicolului vorbind in revista despre unele produse high-end, inaccesibile pentru 90% din populatia tarii; dar daca tot trebuie fi nantata de undeva cercetarea pentru noile tehnologii as prefera ca ea sa se faca din incasarile aduse de aceste produse, nu din colectarea, prin buget, de la intreaga populatie a unei sume care sa alimenteze un proiect cvasi-utopic.
Marea slabiciune a proiectului vine din mentalitatea unor politicieni care au nascocit programe gen „Cornul si laptele”, adica modalitati de risipire a unor resurse publice de dragul publicitatii si in numele unui stat care te hraneste si, mai nou, iti ia si laptop. Prin metode mult mai putin spectaculoase, ca subventionarea unei parti din costul achizitiei unor calculatoare de pe piata libera, deduceri de taxe, sau prin finalizarea programului de informatizare a scolilor ne putem asigura la fel de bine ca nu vor mai exista elevi care sa atinga un calculator abia la primul loc de munca.
Nu adoptarea de programe open source ar fi trebuit sa ii ingrijoreze pe alesi (asa cum s-a intamplat la dezbateri), ci ideea ca elevii s-ar putea dezvolta armonios intr-un acvariu, pe niste calculatoare create de un singur institut, in paralel cu tot ce au reusit sa nascoceasca pana acum sute de producatori de hardware, e drept, fara stipendii bugetare. Vrem nu vrem, dorinta de profit e o forta mai mare decat avantul umanitar, iar daca proiectul in sine ar fi fost fezabil am fi vazut rafturi pline de laptopuri de 150 de dolari, produse nu de o fabrica, ci de cateva zeci. In lumea reala, insa, lucrurile stau altfel: Intel a preluat ideea si va produce un sistem cu performante duble la toti indicatorii, dar care se estimeaza ca va costa 400 de dolari. Atat si nimic mai mult. O configuratie mai modesta ce va avea de infruntat preturile de pe piata second hand; nici vorba de o revolutie care sa salveze lumea a treia.
Daca bugetul de 700 milioane de dolari, de care ar fi avut nevoie programul OLPC in Romania, chiar exista (s-au ridicat indoieli si in directia asta) el ar putea fi folosit mult mai cu temei pe sisteme desktop compatibile cu lumea reala, care sa poata rula mai toate programele populare de azi, decat pentru cel mai amplu program de achizitie de jucarii din fondurile statului.
(articol publicat in revista LAPTOP, februarie 2007)
