Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
pentru site-urile care citează articolele

Firmele isi pot recupera cea mai mare parte din cheltuielile cu certificarea produselor si a sistemelor de management

Tot mai multi dintre investitori realizeaza importanta obtinerii unor certificari privind produsele si sistemul de management al calitatii. Acestia fac diferenta intre o simpla formalitate birocratica si o masura care vizeaza buna conducere a activitatii din firma, ce le poate asigura un avantaj de piata in raport cu competitorii. De fapt, implementarea acestor standarde este sinonima cu viza de intrare a produselor romanesti pe piata Europei unite. Inglobarea pietei romanesti in piata comuna europeana poate lua forme dramatice pentru investitorii romani peste mai putin de doi ani, in lipsa datelor care sa le permita sa fie prevazatori. Este exact motivul organizarii de catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei a seminarului dedicat standardizarii, acreditarii si certificarii conformitatii.

O problema de interes national

Importanta problemei accesului produselor romanesti pe piata comuna europeana a fost marcata de prezenta la intalnirea de la Camera de Comert si Industrie a unor inalti reprezentanti ai sferei politice, incepand cu reprezentantul presedintiei, consilierul Theodor Stolojan, si cu proaspatul ministru al integrarii europene, Anca Boagiu. Particularitatea seminarului a fost aceea ca nu s-a marginit la o expunere teoretica a problematicii aderarii, trecandu-se la intrebari din partea oamenilor de afaceri. Segmentul dedicat raspunsurilor la intrebari a fost unul foarte animat. Parte din investitori a reclamat lipsa de sprijin din partea autoritatilor. Pentru firmele romanesti care au, in opinia lor, putine sanse chiar de supravietuire in fata liberalizarii concurentei cu firmele occidentale peste doi ani. Solicitarile de sprijin pentru obtinerea certificarilor din partea investitorilor au dovedit si saracia surselor de informare la care au acces acestia. De pilda, posibilitatea recuperarii a 65, pans la 75 % din sumele cheltuite cu acreditarea si certificarea, ce face obiectul unei ordonante de guvern de acum aproape trei ani, a fost primita ca o noutate de o buna parte din reprezentantii firmelor prezente.

“Romania si firmele romanesti au o lunga istorie de abatere continua de la standardele nationale, iar de aceasta data este esentiala respectarea acestora, nu numai pentru a face fata pietei europene, ci si in competitia globala. Respectarea standardelor comunitare de calitate a produselor este esentiala pentru intrarea Romaniei pe piata interna a Uniunii Europene. In ceea ce priveste momentul 1 ianuarie 2007, solutia nu este amanarea integrarii, ci mobilizarea generala pentru a raspunde cat mai rapid cerintelor integrarii”. Theodor Stolojan, consilier prezidential.

Libera circulatie a produselor si sfarsitul protectionismului

Circulatia libera a marfurilor este principiul de baza al functionarii pietei unice. La 1 noiembrie 2004, Romania a acceptat acquis-ul comunitar fara sa solicite perioade de tranzitie sau derogari, fapt ce ar fi implicat o reciprocitate din partea tarilor europene. In conceperea acquis-ului european s-a trecut la principiul recunoasterii reciproce al standardelor si al auto-certificarii, pentru a se abandona treptat tendinta excesiv-birocratica de a reglementa fiecare detaliu de produs. Potrivit acordurilor semnate, Romania se obliga sa elimine pana la data aderarii barierele din calea comertului: avize, licente, autorizatii care contravin legislatiei comunitare.

Restrictiile cantitative la import/export si toate masurile cu efect echivalent intre statele membre sunt interzise prin tratatul CE. Derogarile de la tratat sunt permise in mod exceptional pentru motive ce tin de: moralitatea, politica si securitatea publica, protectia sanatatii si a patrimoniului national, precum si a proprietatii industriale si comerciale.

Pentru eliminarea barierelor comerciale si facilitarea accesului pe pietele de desfacere in cele mai bune conditii atat pentru producatori, cat si pentru consumatori au fost elaborate standarde specifice. Standardul reprezinta un document realizat cu acordul tuturor partilor interesate si aprobat de un organism recunoscut. Standardul prevede reguli, linii directoare si caracteristici cu privire la anumite activitati sau rezultatele acestora. Standardele se elaboreaza la nivel international, regional si national; sunt protejate prin drepturi de autor. Coordonarea la aceste trei niveluri este asigurata prin structuri comune si acorduri de cooperare. Standardele europene sunt elaborate de organismele europene de standardizare: CEN, CENELEC, ETSI. La nivel national, aceasta sarcina a fost atribuita ASRO, care reprezinta Romania in organismele europene si internationale de standardizare.


Aplicarea standardelor este voluntara. Cu toate acestea, standardele sunt necesare pentru ca produsele romanesti sa poata circula liber pe piata unica. Daca producatorul nu doreste sa aplice standardele, el este obligat sa demonstreze ca produsul respecta cerintele esentiale. Autoritatile sunt obligate sa recunoasca produsele care respecta standardele armonizate, acestea beneficiind de prezumtia de conformitate. In anumite cazuri, implementarea standardelor poate fi obligatorie (domeniile legate de securitate, instalatii electrice, contracte publice).

Produsele din domeniul reglementat pot fi puse pe piata numai daca indeplinesc cerintele esentiale, daca au fost supuse procedurii de evaluare a conformitatii si daca sunt marcate potrivit reglementarilor tehnice specifice. In ultimii ani, sistemul national de evaluare a conformitatii a fost restructurat si transformat in vederea alinierii la legislatia comunitara. Prin Ordin al ministrului economiei si comertului nr. 634/2004 a fost adoptata Strategia de dezvoltare pe termen mediu a infrastructurii pentru evaluarea conformitatii. Pasii facuti de Romania pentru adaptarea la standardele UE au fost prezentati de secretarul de slat din Ministerul Integrarii Europene, Leonard Orban.

Cadru legislativ

Directorul Directiei Infrastructura Calitatii si Mediu din Ministerul Economiei si Comertului, Cristiana Ion, a prezentat baza legala a reglementarilor tehnice privind conformitatea. Libera circulatie a marfurilor reclama insusirea unui set obligatoriu de cerinte care sa asigure protectia vietii, sanatatii si proprietatii, precum si securitatea indivizilor si a mediului. De asemenea, trebuie dezvoltat un mecanism de control si supraveghere a pietei care sa asigure aplicabilitatea cerintelor si respectarea lor.

Specificatiile tehnice ale produselor care satisfac cerintele esentiale definite in directivele europene sunt stabilite in standardele europene armonizate care cuprind cerintele obligatorii pentru toate statele membre. Aplicarea standardelor europene armonizate si a altor standarde ramane voluntara si producatorul poate sa aplice si alte specificatii tehnice pentru a satisface dorintele consumatorului. Produsele fabricate in conformitate cu standardele europene armonizate beneficiaza de o prezumtie de conformitate cu cerintele esentiale corespunzatoare.


Legea nr. 608/2001 stabileste cadrul legal unitar pentru elaborarea reglementarilor tehnice, evaluarea conformitatii si supravegherea pietei din Romania pentru produsele din domeniile reglementate, armonizate la nivel european. Dintre domeniile reglementate fac parte: echipamente de joasa tensiune, recipiente sub presiune, produse pentru constructii, masini industriale, echipamente individuale de protectie, cazane pentru apa calda, ascensoare, echipamente, terminale de radio si telecomunicatii, etc.

HG nr. 487/2002, modificata si completata prin HG 298/2004, desemneaza organismele implicate, HG nr. 71/2002, modificata si completata prin HG 1605/2003, defineste modulele de evaluare a conformitatii, iar HG nr. 891/2004, modificata si completata prin HG nr. 140/2005, reglementeaza supravegherea pietei.

Produsele conforme cu cerintele esentiale prevazute in reglementarile tehnice aplicabile, de regula, trebuie sa fie imprimate cu marcajul de conformitate: marcajul national de conformitate CS sau marcajul european de conformitate CE.

Libera circulatie a marfurilor se sprijina pe reglementari privind acreditarea, standardizarea, testarea si certificarea si metrologia. Institutiile echivalente acestor piloni sunt: RENAR pentru partea de acreditare, ASRO pentru segmentul care tine de standardizare, respectiv BRML pentru metrologie.

Negocieri si conditii riguroase

PECA (Protocolul la Acordul European pentru Evaluarea Conformitatii si Acceptarea Produselor Industriale) este un model de acord de recunoastere mutuala conceput pentru tarile central si est-europene care au semnat un acord de asociere cu Comunitatea Europeana. Ratiunea semnarii PECA este de a crea conditiile pentru recunoasterea reciproca a evaluarilor conformitatii produselor si acceptarea produselor romanesti in spatiul european, fara evaluari suplimentare.

Avantajele PECA sunt reducerea costurilor, eliminarea barierelor din calea schimburilor comerciale, imbunatatirea infrastructurii Calitatii, cresterea competitivitatii produselor, consolidarea securitatii consumatorilor.

PECA presupune: existenta legislatiei cadru, existenta legislatiei sectoriale armonizate total cu legislatia europeana, dezvoltarea infrastructurii pentru evaluarea conformitatii, necesara in scopul implementarii reglementarilor tehnice, dezvoltarea unui sistem de supraveghere a pietei care sa raspunda exigentelor Uniunii Europene. Negocierile pentru incheierea PECA se axeaza pe: convenirea protocolului cadru care stabileste principiile generale referitoare la recunoasterea mutuala, avand in vedere acquis-ul comunitar; convenirea anexelor sectoriale ce se adauga succesiv.

RENAR asteapta incheierea suspendarii internationale

Un semnal destul de sumbru pentru investitorii romani cu privire la exigenta standardelor europene este faptul ca insusi RENAR, organismul national de acreditare, care are monopolul acreditarii institutelor de certificare, pe plan intern, asteapta expirarea suspendarii internationale in luna septembrie. RENAR a fost suspendat din acordul de recunoastere multilaterala EAMLA din cauza conditiilor extrem de greu de atins. Suspendarea afecteaza, pe cale de consecinta, si recunoasterea certificarilor acordate de institutele de pe teritoriul Romaniei, motiv pentru care exista firme care apeleaza la institute din afara tarii pentru obtinerea certificarilor. Acordul de recunoastere multilaterala EAMLA este un acord prin care partile semnatare isi recunosc reciproc acreditarile acordate si rapoartele / certificatele emise de catre entitatile acreditate de catre acestea.

Acordul se incheie pentru diferite domenii si are ca principiu evaluarea reciproca periodica. Fanel Iacobescu, presedintele RENAR, a prezentat importanta si rolul institutiei pe care o conduce, precum si avantajele aduse de acreditare. Acreditarea confera incredere in competenta tehnica, impartialitatea si integritatea organismelor si laboratoarelor care efectueaza evaluarea conformitatii; contribuie la cresterea competitivitatii produselor si serviciilor; contribuie la promovarea principiului liberei circulatii a produselor si serviciilor; apara interesele consumatorilor.

RENAR acrediteaza: laboratoare de incercari, laboratoare de etalonare, organisme de certificare a sistemelor de management al calitatii, organisme de certificare a sistemelor de management de mediu, organisme de certificare a conformitatii produselor, organisme de certificare a personalului si organisme de inspectie.

Presedintele RENAR a considerat statutul international actual al organizatiei pe care o conduce ca fiind unul ce va fi depasit in curand si a amintit recunoasterea de care se bucura asociatia. RENAR este membru fondator al ILAC (International Laboratory Accreditation Cooperation), membru plin al EA (European Cooperation for Accreditation), membru plin al IAF (International Accreditation Forum) si membru al Grupului de Experti al Comisiei Europene pentru Standardizare si Evaluarea Conformitatii).

Rolul RENAR in cadrul implementarii directivelor europene este acela de a acredita si supraveghea organismele desemnate si recunoscute, precum si de a evalua competenta acestora de a indeplini cerintele esentiale din Reglementarile tehnice specifice.

RENAR si-a propus dezvoltarea unei infrastructuri durabile de evaluare a conformitatii. Scopul este dobandirea si mentinerea recunoasterii in spatiul economic european a rezultatelor incercarilor, a etalonarilor, a certificarilor si a inspectiilor efectuate de organismele acreditate de catre RENAR.

“Ne bucura colaborarea cu Camera de Comert, care s-a dovedit intotdeauna un partener real de dialog si impreuna suntem preocupati de instruirea si pregatirea agentilor economici. Aderarea Romaniei in ianuarie 2007 reprezinta un angajament ferm al Guvernului Romaniei si consideram acest termen o data finala pentru alaturarea Romaniei tarilor europene” – Anca Boagiu, ministrul integrarii europene.

(articol publicat in revista Constructii civile si industriale, septembrie 2005)

evadare.ro
March 13th, 2008
Mai multe despre: Articole Publicate
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact