Gama LG Chocolate are acum un exemplar cu clapeta si altul compatibil cu serviciul 3G de la Vodafone.
Seria Chocolate a reprezentat un succes de proportii ce a fructificat la maxim eleganta designului unui telefon subtire cu deschidere prin alunecare. De aceasta data, forma deja familiara e completata de un continut competitiv. Modelul KU800 e pregatit pentru toate tipurile de servicii UMTS din Vodafone Live: apel video, afi sarea de programe de televiziune pe telefonul mobil, download de muzica sau e-mail. KU800 are cate doua lucruri din toate lucrurile bune: doua camere video si doua ecrane. Rostul celei de-a doua camere este de a permite efectuarea de apeluri 3G fara a intoarce telefonul. Rezolutia camerei e de 2 megapixeli, fiind sustinuta si de sistemul foto integrat pentru imagini mai bune chiar si in conditiile unui iluminat insuficient.
Afisajul dublu este deja un loc comun. Exista un ecran extern TFT, 262k, pentru informatiile absolut necesare, cum ar fi identitatea apelantului, starea bateriei sau ora, si un ecran principal de 2 inci cu rezolutie QVGA 240 x 320 pixeli. Memoria interna de 64 MB a telefonului poate fi suplimentata cu ajutorul unui card de memorie de pana la 1 GB, destul de incapator pentru a gazdui o colectie de MP3-uri. Melodiile pot fi folosite si ca tonuri de apel, iar player-ul e autonom, deci nu va fi nevoie sa intrerupeti muzica atunci cand scrieti un SMS sau un e-mail. si mai recentul LG KG810 e adresat celor pentru care eleganta e un element definitoriu.
In dotarea lui intra un player MP3 completat de o conexiune Bluetooth A2DP care poate fi folosita atat pentru efectuarea de apeluri in timp ce conduceti, dar si pentru receptionarea wireless a muzicii. Fata de modelul prezentat anterior camera e doar de 1,3 megapixeli, dar memoria interna e dublata la 128 MB. Actualizarea melodiilor pe care doriti sa le luati cu dumneavoastra nu necesita sincronizarea sau folosirea Windows Media Player, ci se poate face direct prin drag & drop, ca in cazul oricarui volum USB nou detectat de sistem. La nivel mondial, din seria Chocolate a lui LG s-au vandut 3 milioane de aparate. In Romania, cele 6.000 de unitati vandute in primele trei luni de la lansare il situeaza in primele trei terminale premium, conform estimarilor producatorului. Presedintele LG Electronics Romania, Han Khyu, estimeaza la 35.000 de unitati nivelul vanzarilor pentru acest an, incluzand si perioada sarbatorilor.
(articol publicat in revista LAPTOP, octombrie 2006)