evadare.ro

BlackBerry la viteze 3G

Vodafone aduce in premiera in Romania solutia BlackBerry la 384 kbps si telefoane compatibile de ultima generatie.

Telefoanele BlackBerry reprezinta un nou mod de a comunica, in conditiile unei eficiente maxime in special pentru angajati, care pot primi si trimite e-mail-uri, isi pot organiza informatiile si datele de contact sau pot naviga pe internet prin aceasta solutie integrata completa. Solutiile practice pentru comunicarea comerciala sunt completate de posibilitatile de relaxare si distractie oferite de aceste urmase ale PDA-urilor care au acum camera foto si MP3 player.

Pe un BlackBerry, utilizatorul isi poateconfigura pana la zece conturi diferite de mail, iar daca prefera o comunicare scrisa si mai alerta are la dispozitie variante adaptate ale unor programe de mesagerie instant ca Yahoo Messenger sau Google Talk. Una din marcile definitorii ale platformei BlackBerry sunt e-mail-urile de tip „push”. Termenul se refera la un mod de trimitere si primire a mesajelor in timp real, asemeni SMS-urilor, fara a fi nevoie de o conectare din cand in cand ca sa vezi daca ai mai primit mail-uri.


Resursele unui BlackBerry nu sunt limitate doar la aparatul in sine. Pentru el au fost create programe care se instaleaza pe calculator. Cu BlackBerry Desktop Software, se pot sincroniza datele de contact din agende, programarile din calendar si e-mail-urile intre un calculator si telefon. Se pot instala noi programe din calculator si se pot face copii de siguranta ale unor fisiere. Din calculator, fisierele se pot transfera atat in memoria interna a telefonului, cat si pe cardul suplimentar de memorie. Versiunea cea mai recenta a softului amintit permite si preluarea de date de la un alt Black- Berry, de la un telefon Palm Treo sau de la un telefon inteligent care ruleaza Windows Mobile.

BlackBerry Pearl 8100 e deja si in magazinele noastre. Cel mai recent aparat de la BlackBerry, Pearl 8100 a intrat in portofoliul Vodafone la scurt timp de la lansarea sa internationala. Disponibil in alb sau in negru, BlackBerry Pearl 8100 e unul din cele mai elegante si mai complete aparate de pe piata; un client de business completat cu toate capacitatile multimedia ale momentului.

Cu dimensiuni de 10 x 5 cm, o grosime mai mica de 1,5 cm si o greutate de 87 de grame, Pearl 8100 e printre cele mai mici si mai discrete aparate de tip smartphone. E-mail-urile se pot scrie in cel mai natural mod cu putinta folosind tastatura QWERTY SureType care are si softul aferent. In arsenalul lui intra: hartile BlackBerry, o camera foto de 1,3 megapixeli cu blitz si zoom digital de 5x, un media player pentru o varietate de fisiere multimedia, messenger. Sunt suportate cele mai multe formate de fisiere ce se ataseaza de obicei unui mail. Fotografiile facute cu camera incorporata se pot trimite instantaneu prin mesaje de tip MMS.

Numele acestei serii nu are legatura in primul rand cu faptul ca telefonul e fie alb-sidefiu, fie negru stralucitor (asa cum exista o varietate foarte rara de perle produse in lagunele albastre din Pacifi c) ci cu sistemul unic de navigare, constand dintr-o bila a carei miscare are functii diverse in functie de meniul in care te afli.

Pearl 8100 i se va alatura lui BlackBerry 8707v, primul terminal compatibil cu serviciile 3G de pe piata romaneasca. Acesta permite transferul simultan de voce si date, astfel incat utilizatorii pot trimite e-mail-uri, pot accesa diverse aplicatii sau pot naviga pe internet chiar in timpul unei teleconferinte.

Mai mult, clientii isi pot conecta laptopul la internet folosind terminalul BlackBerry 3G ca modem pentru a beneficia de conectivitate wireless la viteze broadband.

(articol publicat in revista LAPTOP, februarie 2007)

evadare.ro
June 24th, 2008
Mai multe despre: Articole Publicate

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.