Abisul „presei libere”
Am o tonă de gânduri despre tot ce se întâmplă de o săptămână. Dar îmi propusesem să le expun așezat, în materiale ample, de genul celui de zilele trecute, despre „Preliminariile războiului din Iran”. Care să vină dinspre trecut, cu o perspectivă mai de ansamblu, apoi să comentez primele zile ale războiului, semnificațiile, și abia apoi ecourile și consecințele de la noi. (De fapt, inițial am crezut că o să comprim toate astea într-un singur articol exhaustiv.)
Am și scris o continuare, deja foarte lungă, dedicată unor aspecte religioase și oculte, care m-a dus pe multe tangente și riscă să ia proporții. O să v-o arăt mâine sau când va fi gata. Dar am realizat că oricum nu citește nimeni atât și pare că ignor actualitatea din prea multă detașare sau alte motive. Puteam să mai trăiesc cu gândul ăsta câteva zile, dar un articol de ziar m-a scos cu totul din sărite. Așa că o să mă descarc aici cu câteva reacții, fără o structură anume, și sper să revin zilele următoare la acea comentare mai închegată a importanței războiului.
Mizeria de articol, de care ziceam, a apărut în Hotnews și, după titlu n-ai zice că poate să pasioneze vreun român:
Nici nu merită link, dar, fie. Autorul apare ca Andrei Georgescu dar, de fapt, e o traducere din Free Press, adică „Presa liberă”, site-ul creat de Bari Weiss.
Pe scurt, din prima frază, articolul ne povestește că Gavin Newsom e certat că a „condamnat moartea fetelor de la o școală din Minab, sudul Iranului”. De cine e certat? De un anume Peter Savodnik, autorul articolului din „Free Press”, pe care Georgescu îl traduce în restul textului „lui”, fără alte adăugiri. E un fel de a face presă pe tarlaua deontologică a lui Cătălin Tolontan. Noroc că americanul inclusese și citatul din Gavin Newsom, deci putem zice că avem poziția celeilalte părți. Guvernatorul Californiei zisese așa:
„Trebuie să înțelegem de ce au fost folosite bombele noastre, sau bombele israeliene, pentru a ucide copii – fete tinere – într-o școală, și care era amenințarea iminentă.”
Atât. Asta era toată fraza, care a atras tot perdaful ce a urmat, despre cum Newsom nu înțelege că:
„Acesta este un război împotriva celor care urăsc Declarația Drepturilor, literatura, muzica, drepturile minorităților, drepturile individului, celor care furnizează Partidului Comunist Chinez petrol ieftin, celor care vor să coopteze Europa prin intermediul demografiei.”
Newsom e acuzat că e „emblema unui partid, care nu mai știe în ce crede”. Și că nu știe decât să-l critice pe Trump cu orice ocazie. Cam asta-i esența articolului din Hotnews.
compasiunea interzisă
Sincer, nu țin minte să fi văzut ceva de genul ăsta nici la bolșevici, la talibani, ayatollahi sau ce mai vreți. Adică să fie apostrofat cineva că își exprimă o jumătate de opinie cu urme de compasiune. Căci fraza atribuită lui Newsom nici nu e din cale afară de revoltată, patetică sau acuzatoare.
A zis și el că să vedem de ce s-au folosit bombele să ucidă fete la școală. Dorea doar să afle ale cui erau bombele și dacă elevele reprezentau o amenințare iminentă pentru statul american. Pe principiul lui Băsescu: „o fi zis ceva copilul, o fi înjurat…” Reiese că exista și posibilitatea să se afle că fetele erau o amenințare pentru Pentagon, care trebuia „neutralizată” urgent. Sau poate erau tuneluri teroriste sub școală.
Dar chiar și o părere de genul ăsta e de nesuportat pentru „Presa liberă”. Pentru că ne batem cu școlile care „urăsc: literatura, muzica, drepturile minorităților…” (Lipsesc minoritățile LGBTQ, dar se înțelege de la sine că fetele erau private și de ore de educație sexuală de bărboșii ăia nemernici.)
Și pentru ce mai luptăm noi acolo? Că se chinuie de o săptămână să se pună de acord administrația Trump care-i motivul concret pentru care au declanșat, posibil, al treilea război mondial. Măcar de aici aflăm două motive noi:
Deci ne luptăm cu cei care „furnizează petrol ieftin Partidului Comunist Chinez”. Păi nu eram cu piața liberă, nu luptam pentru capitalism…!? Dar asta e în curs de rezolvare: benzina a sărit de 9 lei pe litru și un ministru de la noi promite că se oprește la 10 lei… Dar parcă știm noi cât trebuie să crească până sugrumăm Partidul Comunist Chinez!?
Că schema cu sufocarea măgarului de Putin cu sancțiuni și abținere de la gaz ieftin, n-a funcționat. Dimpotrivă, explozia prețului la petrol îl face și mai bogat pe zi ce trece, în timp ce pune pe butuci Europa și România odată cu ea. Câți ani să dureze stratagema cu sufocarea elefantului Xi, prin scumpitul petrolului!? Nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta pentru că urăsc literatura și muzica. Doar zic că s-ar putea să dureze…
În fine, aflăm că luptăm și cu cei care vor să cucerească demografic Europa. Subtil. Adică Iranul, cu sancțiuni de 47 de ani (cu intensități diferite) izolat și cu granițele închise, invadează Europa și o islamizează, mă înțelegi. Nu ideologia multiculturalismului, creată de o puzderie de corifei ai marxismului cultural, majoritatea americani cu origini evreiești. Nu ONG-urile de tip Soros implicate activ în impunerea ideii că „diversitatea e forța noastră”; iar deseori în transferul fizic al vaselor cu migranți ilegali. Nu politicienii, de tip Merkel, care au deschis deliberat porțile continentului. Nu cei de tip Ursula, care derulează programe pentru importul a și mai mulți, cum e acordul cu India. Nu politicienii din Israel și Statele Unite, care au instigat și dus marile războaie din ultimele trei decenii, care au produs milioane de refugiați. Nu presa progresistă, care ține isonul planului Kalergi și distrugerii Europei din interior. Nu planurile de epurare etnică pentru expansiune, derulate la vedere de Israel…
Ni se dă de înțeles că vinovat de tot acest marasm demografic al Europei e Iranul. (Sau poate tot islamul, pentru un război mai extins, civilizațional. Așteptăm să ni se spună cu cine ne batem: cu rușii, iranienii, musulmanii în genere, chinezii… Pentru că încă nu s-a stabilit, dar suntem pe banca de rezerve.) Iar soluția e bombardarea unei țări cu 90 de milioane de locuitori și tot haosul generat într-o regiune cu peste 400 de milioane de locuitori, din care deja fuge cine apucă. Dacă e ceva ce va pune capac Europei așa cum o știm, continuarea acestui război e „sigură și eficientă”.
Articolul din Hotnews nu conține nicio referire la evenimentul în sine, al școlii bombardate. Nicio propoziție de context, să știe și cititorul despre ce e vorba. Cine, câți? Există vinovați, victime, supraviețuitori? Ca și cum nici n-ar conta. E doar ceva ce ne distrage de la războiul nostru pentru: drepturile omului, muzică și literatură…
În chiar prima zi a războiului, pe 28 februarie, școala de fete din Minab a fost bombardată de rachetele trase de armata americană. New York Times a scris că, după coroborarea tuturor probelor disponibile, a fost atac din partea americană, care încă nu și-a asumat responsabilitatea pentru această gravă crimă de război. Comunicatul Organizației Națiunilor Unite de a doua zi dă un număr de 150 de victime și 100 de răniți. Wikipedia consemnează că persoanele ucise sunt între 165 și 180, potrivit autorităților locale, în majoritate elevele școlii și profesorii lor.
Mai notează că și televiziunea din Canada, CBC, a atribuit atacul americanilor, care vizau o unitate militară aflată în apropiere. Și consemnează și dezinformarea lansată de israelieni, care au propagat zvonul că a fost vina apărării antiaeriene iraniene. Același Israel, care pledează de 40 de ani pentru acest război și acum interzice cu duritate orice imagini de presă sau private cu daunele războiului pe teritoriul său. A arestat echipa de la CNN Turcia într-o transmisiune live. „Singura democrație din Orientul Mijlociu” își extinde represiunea: doar anul trecut Israelul a omorât 86 de ziariști, două treimi din toate pierderile umane înregistrate de presă pe glob.
și Cătălin Tolontan se adapă la același izvor
Dar acel gunoi de articol nu e singurul preluat de Hotnews de la Free Press în aceeași zi. Cătălin Tolontan traduce și el un text, prezentat ca un fel de editorial al lui. Dacă e un parteneriat și au tras la sorți, care ce ia, sau se adună toți în redacție să citească site-ul lui Bari Weiss, nu știu. Dar Tolontan a tras bățul mai scurt. Pentru că al lui e chiar mai cretin decât primul. Nu e atât de abject, dar e pur și simplu inept. Nici nu îi mai fac un rezumat și nu-l mai conmentez, că e o maculatură fără nicio valoare. Orice AI poate produce un text mai bun. Dacă n-aveți ce face și nu mă credeți, intrați să-l citiți. Titlul sună așa:
E un delir fără noimă, nesimțit prin aluziile pe care le induce. Cică un jurnalist evreu a fost să vorbească studenților la o facultate din State și au apărut câțiva din ei cu fețele mascate de acel batic palestinian. Adică păreau teroriști, mă înțelegi… Și invitatul condescendent i-a tratat relaxat pe cei care protestau contra genocidului din Gaza, pe care venise să-l scuze. I-a tratat cu așa calm, superioritate pe naivii ăia de studenți, care nu pricep nimic, fiind doar copii (la minte)…
Dar marele deontolog e șef și nu putea rămâne la nivelul subalternului lui, doar cu traducerea. Bagă și de la el vreo două paragrafe la final. Niște bălării despre cum n-ar putea dialoga la noi în școli studenții, care simpatizează AUR și SENS, despre democrație, muncă și UE. Așa a lipit Tolontan însăilarea.
Să facem un pas în spate. Cătălin Tolontan e cunoscut ca omul sistemului în presă, e un propagandist oficial cu acoperire de jurnalist, pasionat de fotbal, progres și deontologie. Te-ai fi gândit că e doar pe aliniamentul guvernamental, adică după direcția dată de Uniunea Europeană. Cu oarece distanță de America lui Trump, după răcirea relațiilor. Și că poate să-și primească și el punctajele de la serviciile „noastre” „pro-europene”. Deci de ce să fie Hotnews ghidonat de farul numit „Free Press”?
unde ne aflăm
Ai avea această neclaritate doar dacă ignori ce am explicat despre ierarhia dintre marile puteri, care domină România în articolele de anul trecut, precum: Colonia cu trei stăpâni.
România nu e în starea de vasalitate față de o singură putere dominantă, ci față de cel puțin trei poli importanți, chiar patru, care au între ei raporturi ierarhice. Uniunea Europeană e cel mai apropiat, mai înfipt în țesutul țării, dar cel mai mic dintre hegemoni, supus la rândul ei etajelor superioare. E și cel mai fragil, care se poate și dizolva, dacă mai continuă pe această traiectorie. Poate mima unele divergențe cu Statele Unite, poate avea mici fricțiuni, dar face după cum i se dictează.
Cu totul ieșit din comun e că nici Statele Unite nu sunt o putere suverană, deși militar, economic, tehnologic și informațional domină lejer măcar partea ei de lume euro-atlantică, parțial și restul. E un stat sub ocupație la nivel politic și mediatic, conducătorii ei sunt simple marionete jalnice ale Israelului. Care, iată, e capabil să împingă super-puterea cât un continent într-o nouă aventură sinucigașă. Puterea lobby-ului israelian e un fapt documentat prin tratate ca lucrarea din 2007, Lobby-ul israelian, de John Mearsheimer și Stephen Walt. Dar, între timp, a fost depășită abundent de dovezi la lumina zilei în presa de mare circulație. (În afară de cea obscură, pe care o preferă Tolontan.)
Puterea unei țări atât de mici, cu populație cât Bulgaria și suprafață cât Slovenia, ar rămâne inexplicabilă fără existența unei forțe financiare supra-naționale. Ceva care e tot mai mult un actor distinct față de statele naționale, pe care eu am denumit-o Imperiul Offshore. O entitate difuză, care nu e restrânsă la o etnie, dar care acționează ca o pârghie de legătură și între Israel și Statele Unite.
Forța acelei puteri ilegitime, din umbră, legată de bănci, corporații și rețele de trafic de influență, ni s-a întrezărit în dezvăluirile parțiale despre Rețeaua Epstein. Care e doar una din manifestările ei, nu entitatea însăși. Propriu-zis, nu poți discuta nici geopolitică, nici politica internă a statelor vasalizate de aceste forțe, fără această arhitectură realistă și fără a atinge subiecte incorecte politic.
Cerberii din presă păzesc informația relevantă să nu ajungă la audiențele mari. Opresc masele să se dumirească, le țin încordate cu false dispute mărunte. Scuză sacrificiile și chiar crimele prin vorbe mari în care nu cred. Când gluma se îngroașă, certurile dintre putere și opoziția controlată se sting. La fel și fricțiunile între etajele piramidei dominației externe.
Israelul e o piesă incomparabil mai importantă decât Ucraina în acel joc, deși teritoriul, populația, resursele și amplasamentul european ar lăsa altă impresie. Sacrificiile la care suntem chemați când Israelul și SUA fac război sunt mai mari decât ce a fost până acum pentru pionul de sacrificiu numit Ucraina. Linia de transmitere a narațiunilor e scurtcircuitată în astfel de timpuri, la nivel de presă. La fel cum ne-am trezit în pandemie cu experți nealeși din domeniul medical. Care, din simpli secretari de stat sau ceva similar, primeau direct de la forurile supra-naționale mutările în plic și treceau peste președinți și premieri.
cine e Bari Weiss
Bari Weiss e o lesbiană, evreică, americană, care a fondat publicația „Free Press” cu „soția” ei, după ce a părăsit temporar America natală pentru a fi antrenată la o școală rabinică. A revenit în Statele Unite unde s-a dedicat exclusiv cauzelor evreiești prin cărți împotriva „antisemitismului” și colaborând cu mari publicații ca New York Times și Wall Street Journal. A susținut niște războaie, pe care le susținea și statul Israel. E dreptul ei să își aleagă ce subiecte vrea și ce opțiuni; e doar o constatare că identitatea etnică sau alinierea cu interesele altui stat au copleșit celelalte identități – civică, sexuală, înclinația de stânga sau de dreapta. Nu e un far al echilibrului, la care te-ai gândi că se raportează presa noastră deontoloagă, ci e un agent de influență, care activează în presă, așa cum sunt și acoperiții de la noi.
Bari Weiss s-a descris ca „o sionistă fanatică”, o ideologie care are și manifestări incomparabil mai radicale decât partidele de la noi, pe care Tolontan le numește „extremiste”. Mult mai reputatul Tucker Carlson a acuzat-o că își folosește influența în spatele scenei pentru a defăima și a reduce la tăcere voci independente, ca a lui.
Bari Weiss a fost o susținătoare fără jenă a genocidului din Gaza. (Aici se înscrie lejer și majoritatea presei și a clasei politice de la noi. Deci asta nu l-ar deturna pe Tolontan.) După atacul de la 7 octombrie 2023, a intrat într-un conflict public cu profesorul palestinian Refaat Alareer, considerat „cel mai reputat intelectual din Gaza”.
Acesta relata din interior ororile și a contestat un fake news (dovedit ca atare) vehiculat după atacul Hamas, potrivit căruia insurgenții ar fi ars copii în cuptoare. E drept, felul în care a contestat el acea știre falsă a fost de un gust îndoielnic. (I-a răspuns cuiva, care susținea că un copil a fost ars în cuptor, cu o glumă macabră, întrebând dacă a fost cu praf de copt sau fără.) Neplăcut, dar înainte să criticăm stilul, să mai știm că profesorul avea deja 30 de rude ucise în atacurile israeliene din alți ani, nemediatizate de „presa liberă”.
Scriitorul palestinian a devenit ținta atacurilor lui Bari Weiss, soldate cu un val de amenințări. Pe 31 octombrie, 2023, Alareer a scris pe X: „Dacă sunt ucis de bombele Israelului sau familia mea e vătămată, o acuz pe Bari Weiss și pe cei ca ea. Mulți soldați israelieni maniaci, care deja bombardează Gaza, iau aceste minciuni și defăimări în serios și acționează în baza lor.”
La o lună de la acea postare, pe 6 decembrie 2023, profesorul Refaat Alareer, tată a șase copii, a fost ucis de armata israeliană împreună cu șase membri ai familiei lui.
Când Beniamin Netanyahu a vorbit despre războiul său pe 8 fronturi și necesitatea de a cumpăra TikTok, pentru a controla opinia publică americană, cumpărătorul a fost Larry Ellison, de la Oracle. Unul din cei mai bogați cetățeni americani, și printre cei mai mari sponsori privați ai IDF, armata israeliană.
Larry Ellison i-a cumpărat lui Bari Weiss platforma Free Press pentru o sumă uriașă, 150 de milioane de dolari, nejustificată de traficul modest al publicației. Apoi a instalat-o pe Bari Weiss la conducerea CBS News, stârnind proteste față de capturarea televiziunii de un grup cu o agendă aliniată cu interesele unui stat străin.
strângerea rândurilor
În paralel cu preluările din site-ul de propagandă creat de Bari Weiss, Hotnews a început să dea și editoriale de-ale Alinei Mungiu Pippidi, una din mămicile rețelei de tip Soros, încă de pe vremea când Nicușor și Simion se adunau la aceeași masă de luptători civici, să învețe de la ea. Madam Pippidi a fost rechemată în dispozitiv să le spună românilor să fie gata de intrarea în al treilea război mondială, să nu se mai smiorcăie, că avem treabă cu Iranul. Dacă cinismul față de crimele în masă nu era destul, puteți adăuga și această imagine cu Mungiu Pippidi în fustiță de majoretă a războiului.
Repeziciunea cu care se petrec lucrurile și sunt mânate popoarele într-un hău de maniaci belicoși întrece orice așteptare. Deja au fost atinse de bombardamente vreo 13 țări. Două țări din Europa au avansat flota spre zona de conflict. Niciodată nu s-a mai vorbit așa repede și deschis de posibilitatea implicării țărilor europene și în acel război, impopular în toate țărie, mai cu seamă în Statele Unite.
Secretul ușor de ghicit e că politicienii euro-atlantici și nu numai sunt imediat aduși la ordin la semnalul tandemului israelo-american și când creditorii internaționali decid că e nevoie de o nouă bulversare a economiei și creștere a datoriilor.
Jocul de marionete din politică încetează când se apasă pe asemenea butoane. Societatea „civilă” a caracatiței Soros cântă același marș de defilare ca semi-suveraniștii de tip Călin Georgescu și George Simion, admiratorii provinciali ai lui Netanyahu și Trump. Partidul AUR, capturat de băieții sistemului, Dan Dungaciu și Petrișor Peiu, se topește în blocul coaliției de la putere. Cu care poate face o rotativă pașnică sau combinații insolite, cum au făcut și PSD cu USR și PNL. Mihail Neamțu și Adrian Papahagi vor putea cânta iar în același cor.
Trebuie să fii lipsit de orice busolă morală să mai ai așteptări de la cei care au aprobat de doi ani de zile masacrul din Gaza, activ sau în complicitatea tăcerii. Sau de la cei care au apreciat alte gesturi de gangsterism, ca răpirea lui Maduro de la conducerea Venezuelei, împreună cu soția lui.
Într-un interviu cu altă panaramă, Alina Mungiu Pippidi ne-a fezandat bine de tot pentru război. A debitat vrute și nevrute aproape o oră. La fel ca semi-suveraniștii, și madam „Soroș” îl admiră maxim pe Netanyahu, care i se pare „cel mai serios” dintre toți și pe care se bazează că știe unde ne duce. Așa bezele numai Georgescu sau Grindeanu îi mai trimiteau lui Bibi!
De data asta nu mai sunt doar două săptămâni să aplatizăm curba. Cică până acum am avut 30 de ani buni și urmează vreo 30 mai răi, din care uite că aproape au trecut vreo 5. Ne amintește că până acum am trăit pe spatele europenilor și americanilor, sugând ca niște trântori fonduri UE și securitate SUA. Acum a cam venit vremea să dăm și noi ceva înapoi.
„Să fie limpede că, deocamdată, noi suntem niște sinecuriști, care trăim din securitatea occidentală. Care trăim din prosperitatea occidentală. Toți banii noștri ne vin de la Uniunea Europeană. De-asta și plângem ca niște copii când pierdem banii ăia. Când am putea, ca o populație mare și educată cum suntem, singuri să-i producem. Nu să așteptăm să ne cadă de la Bruxelles 230 de milioane sau mai știu eu.” (Alina Mungiu Pippidi)
Pentru viitor, Alina Mungiu a trasat și treburile presei: să convingă populația să fie militarizată ca populația Israelului, gata oricând de recrutare și de ascundere în bunkere.
Recunoaște tardiv că oricum eram într-un război prin intermediar contra Rusiei, acum doar s-a extins la ceva mai mare. Deci nu luptam pentru democrație și granițele Ucrainei? La toate bombardamentele israelienilor și americanilor, Alina Mungiu vorbește la persoana I plural. Nici pentru ea jertfele umane nu prezintă interes mai mult decât pionii pe tabla de șah.
Anul trecut ne împuiau capul cu drepturile femeilor iraniene, și eroismul lor de a-și da baticul jos. Dacă mor fetițe de școală primară, femei tinere sau bătrâne, nu mai e relevant pentru feministele progresului, nici pentru pioșii „conservatori”. Farsa disputelor dintre aceste tabere mai ține doar la ultimii spălați pe creier, din sectele câte unui salvator. Care soroșiști, care suveraniști, că-s gata să fuzioneze sub arme!?
Cum a dispărut deontologia soldaților din presă, a dispărut și marea luptă contra corupției la Pippidi și hashtagiști. Numai românii erau corupți. Netanyahu, pentru care Trump îl roagă pe președintele Israelului să-l grațieze preventiv, nu e corupt. Trump însuși nu e corupt, dacă face războaie. Chit că într-un an, de la revenirea la Casa Albă, și-a crescut averea personală de la 2,3 miliarde dolari, la 6,7 miliarde. Asta după ce s-a lăudat deschis că Miriam Adelson i-a virat pentru campanie peste un sfert de milion de dolari. Și după ce și-a țepuit votanții cu o cripto-monedă și cu amăgirea că va aduce pacea. „Corupția ucide” nu mai e o metaforă, e realitatea zilei.
Ieri, un magnat din Golf, Al Habtoor, a făcut senzație cu o scrisoare deschisă adresată lui Trump, văzută de peste 11 milioane de arabi într-o zi. Al Habtoor e un miliardar foarte influent, iar pentru lumea arabă e ceva neobișnuit o astfel de ieșire la rampă. Șeicul emiratez l-a întrebat pe Trump cine i-a dat dreptul să arunce în aer toată regiunea lor, dacă a făcut-o la comanda lui Netanyahu. Între altele, îl întreabă și ce a făcut cu miliardele colectate pentru Consiliul Păcii. Nu cumva a pornit războiul chiar cu donațiile lor?
Se trezesc și arabii că bazele americane, în loc să-i apere, îi bagă în bucluc. Pe când pe noi intelectualii gen Mungiu Pippidi ne liniștesc că era oarecum un risc asumat. Madam „Soroș” a reluat până și mantra Q-anon, că trebuie să avem încredere că e un plan bine organizat din partea lui Trump și „a Israelului, că pe ei cade greul”… Ba că ar trebui să negociem o graniță și cu Rusia, că nu-i putem anihila și avem treabă pe alt front. S-au întâlnit deci „soroșismul” și trumpismul.
Mai multe despre: Media • Alina Mungiu Pippidi • Bari Weiss • Catalin Tolontan • Hotews • Iran • razboi