Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Recunoașterea facială, o componentă a controlului în prelungirea pandemiei

„Stați liniștiți, nimeni nu o să vă implanteze niciun cip”. De fapt, nu e nevoie, pentru că figura proprie va funcționa ca amprentele pentru infractori. Și nu o să te poți ascunde, întrucât s-a constatat deja că sistemul recunoaște figurile cu mască fără probleme.

Acestea nu sunt lucruri din viitor, e foarte probabil să aveți deja propriul dosar la mai mult companii. Doar ClearView AI a adunat 3,8 miliarde de fotografii și date de identificare ale posesorilor, pe care le-a și vândut mai multor agenții de stat sau private (inclusiv unor poliții). Vă dați seama corporații mai mari, ca Google, Microsoft, Facebook, Apple, ce baze de date au deja. Softul ClearView poate fi cuplat cu ochelari de „realitate augmentată”, recunoscând în timp real identitatea și trecutul unui călător în transportul public sau participant la un miting. Softul a extras date inclusiv din filmări de pe YouTube.

Alt soft, HireView, a adus recunoașterea facială în recrutarea de personal, fiind folosit de companii ca Unilever, General Electric sau Hilton. Candidatul dă un interviu filmat (poate fi și online), după care inteligența artificială extrage unele aprecieri bazate pe trăsături fizionomice, tonul vocii și mișcări. Softul e capabil să automatizeze complet interviul. Dar, în urma criticilor, unele funcții susceptibile a discrimina, au fost oprite.

Dar această tehnologie pătrunde în viețile noastre fie că alegem sau nu să o folosim. Metroul din Moscova a introdus plata călătoriei prin citirea feței. Disney este în curs de implementare a aceleiași tehnologii fără atingere pentru accesul în parcurile sale de distracție, Disneyland. Și Uber folosește recunoașterea facială în aplicația sa, destinată șoferilor.


foto: biometricupdate.com

Aceste aplicații pot fi cuplate destul de ușor cu variantele electronice ale „pașapoartelor de vaccinare” sau de testare, cum sunt cele dezvoltate de IBM, Microsoft, Excelsior Pass. Odată alocat un număr unic de identificare (tradus printr-un cod de bare), și stabilit precedentul că dreptul de liberă mișcare poate fi restricționat de o aplicație de telefon, la intrarea pe aeroport sau în magazin, alte funcții existente în telefon, ca modului GPS sau recunoașterea unor date biometrice (amprente, retină, fizionomie, voce), se pot adăuga cu titlul de „beneficii sau facilități”.

Victor Grigore

evadare.ro
April 1st, 2021
Mai multe despre: Stiinta si tehnica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact