Motoarele propagandei de stat s-au turat în van să acopere evenimentul internațional organizat de Patriarhie. Ceilalți ierarhi de biserici ortodoxe din Cehia, Albania, Slovacia, Serbia, Bulgaria, Georgia, au fost ignorați și a fost decupat pentru manipulare invitatul cel mai greu: Kiril al Rusiei. Și dă-i cu editoriale despre cum readuce Daniel comunismul printr-o comemorare a deținuților politici și scoate România din NATO.
Când colo, ce să vezi? Daniel îl duce pe Kiril la un concert Tudor Gheorghe. Iar acolo artistul, fiu de deținut politic, îi cântă rusului „că nu dau un Ceahlău pe toți Uralii și că urăsc hotarul de la Prut!”. Clar, ne-au pus popii la remorca rușilor, ar zice unii.
Ia să comparăm gesturile simbolice, pe care le face Biserica Ortodoxă Română, cu ale politicienilor. Păi niciun președinte român nu a îndrăznit să deschidă vorba de tezaur sau de cumplita ocupație în discuțiile cu omologii lor după 89. Darămite să îi cheme la o împreună aducere aminte. Vi-l puteți imagina pe Iohannis ducându-l pe Putin să viziteze memorialul de la Sighet? Sau să asiste la un concert la care sala izbucnește în aplauze la chemarea „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” ?
În timp ce președintele României îi numește pe 3 milioane de familiști „fanatici religioși”, în timp ce primăriile se panichează și schimbă nume de străzi și licee, la presiunea lobby-ului străin (plătit din bani românești). Ei bine, Biserica face un adevărat gest de frondă participând la un concert exclusiv pe versuri de poeți legionari: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Andrei Ciurunga.
Dar nu pentru că sunt legionari, ci pentru că au fost creștini și au murit mărturisind o credință. Mesajul versurilor nefiind absolut deloc violent, agresiv, ci unul spiritual. Altfel spus, ierarhii demonstrează mai mult curaj în fața corectitudinii politice decât toată clasa noastră politică. Și mai mult discernământ. Nu cenzurează niște poeți, pentru că un ONG i-a declarat nefrecventabili ideologic, fără să însemne că prin asta aprobă ideologia pe care au îmbrățișat-o în tinerețea lor.
Tot așa, nu îi dai afară din cărțile de literatură pe Sadoveanu, Marin Preda sau Nichita Stănescu, doar pentru că au fost simpatizanți sau chiar demnitari comuniști. Dacă nu ești o activistă feministă tembelă, îi citești în continuare, fără să devii pentru asta comunist.
Trebuie doar să ai dreaptă judecată.