O interpretare originală a pecetei Apocalipsei
Profesorul irlandez John Lennox are un doctorat în matematică la Cambridge și e un cunoscut apologet creștin. Predă religie la Oxford. Recent, a încercat o deslușire proprie a versetelor despre pecetea Fiarei, descrisă în Cartea Apocalipsei. E vorba de cunoscuta profeție despre un semn aplicat pe frunte sau pe mână, fără care nimeni nu va putea cumpăra sau vinde.
„Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.
Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.” (Apocalipsa, cap. 13, vs. 16-17)
În aceeași carte, acel misterios semn pare o pervertire a pecetei lui Dumnezeu, de pe fruntea credincioșilor, consemnată anterior în cap. 9, vs. 4. Dar acel semn, care să condiționeze cumpărăturile, deci supraviețuirea economică, a fascinat în mod deosebit.
Semnul în cauză a fost imaginat în mai multe feluri. Inițial, ca un însemn grafic, un fel de tatuaj sau chiar ceva de genul urmelor cu fier înroșit, aplicate vitelor. Cu apariția noilor tehnologii, au început să se facă presupuneri de alt tip. Încât semnul să fie un cod de bare, scanabil, care să aibă numărul ascuns în forma grafică. Apoi, că semnul ar putea fi un microcip, implantat sub piele, folosit la validarea plăților electronice sau la localizare prin satelit.
John Lennox oferă o interpretare proprie, mai metaforică. Și chiar dacă viitorul ne va oferi surprize, iar perspectiva sa va fi infirmată, e totuși interesantă. Astfel, consideră că dependența noastră de telefoanele mobile deja ne-a adus într-o realitate, în care acea profeție se împlinește fără să realizăm.
Pentru a ajunge la această interpretare, a pornit de la uzanța antică de marcare a vitelor și sclavilor cu un tatuaj. Deci era un semn al luării în proprietate. De acolo, ajunge la pasajul în care Moise le reamintește evreilor importanța păstrării poruncilor. Pentru care să își facă semne pe mână și frunte:
„De aceea păziţi toate poruncile Lui, pe care vi le spun eu astăzi, ca să fiţi vii şi să vă întăriţi, să vă duceţi să moşteniţi pământul în care veţi trece peste Iordan ca să-l stăpâniţi; (…)
Puneţi dar aceste cuvinte ale mele în inima voastră şi în sufletul vostru; legaţi-le ca semn la mâna voastră şi să le aveţi ca pe o tăbliţă pe fruntea voastră” (Deuteronom, cap. 11, vs. 8 și 18)
Rabinii au luat, ca de multe ori, îndemnul în sensul cel mai propriu, creând obiceiul de a lega filactere, niște fâșii de piele rituale pe braț. Dar sensul era unul vădit spiritual, chiar în acel verset – de „a pune la inimă” poruncile.
Lennox interpretează acele însemne în mod simbolic: „mâna reprezintă acțiunea, ceea ce faci, iar fruntea, cugetul, ceea ce gândești”. Semnul apocaliptic ar fi, astfel, o deturnare a atenției și acțiunii de la Dumnezeu la o putere lumească, de natură să captiveze, să absoarbă.
John Lennox subliniază că nu trebuie confundată tehnologia prezentului cu fiara apocaliptică. Doar că ea conține datele pentru a prefigura un tip similar de supunere.
„În 2004, atenția medie a omului era măsurată la 12 secunde. În 2015, când smartphone-ul devenise omniprezent, atenția medie scăzuse la 8 secunde. Spre comparație, atenția unui pește auriu de acvariu e de 9 secunde.
De ce contează acest lucru? Pentru că în capacitatea de concentrare stă și capacitatea de orientare cu toată ființa într-un act de devoțiune, necesar în rugăciune. Orice tradiție religioasă a înțeles că rugăciunea, relația cu transcendentul, are nevoie de liniște, neclintire și concentrare. Iar noi trăim într-o civilizație, care a destrămat sistematic acea capacitate.”
Profesorul compară modelul de business al rețelelor sociale cu al „păcănelelor”, care creează dependența de jocurile de noroc, prin oferirea unor recompense. Rețelele oferă stimulente constante, satisfacții imediate, divertisment într-un flux fără oprire.
Micul ecran ținut în palmă ne absoarbe atenția, ne spune la ce să ne gândim și deseori cum să gândim. Ne dă de ales tabere spre care să ne îndreptăm emoțiile – simpatie, furie, ură, speranță, satisfacție. Creează o realitate virtuală aparte de cea naturală și socială.
În discursul său, Lennox îl citează pe Blaise Pascal, că „singurătatea e capacitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu”. Iar dispozitivele prezentului elimină posibilitatea singurătății, a pauzei pentru tăcere, reflecție și meditație. În ele, mereu se întâmplă ceva, deși acel flux s-a constatat că produce creșterea depresiei, prin contrastul cu vidul interior și cu aparenta banalitate a vieții fiecăruia.
Ieșirea din această robie tehnologică e o regăsire a sinelui, care poate fi în relație cu Dumnezeu. Și începe prin deconectare de la fluxul continuu, tăcere, interioritate.
