Au și americanii mogulii lor, iar Rupert Murdoch e unul dintre cei mai infami dintre ei. Cu tabloide răspândite pe tot globul, rețeaua Fox a lui Murdoch a tabloidizat și politica de peste ocean, reușind să monopolizeze nișa de dreapta. Inițiativa ar fi lăudabilă, într-un peisaj dominat de mastodonții stângiști și de propaganda lor neîntreruptă. Problema e că Fox News a devenit o colecție de ”freak-shows”, în care cele mai bune idei sunt rapid discreditate de lipsa totală de echilibru, de onestitate și de simț al proporțiilor din partea realizatorilor.
Barometrul e felul în care e tratat Ron Paul în canalele pretins de dreapta din America. Într-un climat pentru care terorismul pare o amenințare mai urgentă decât în decembrie 89 în România, să spui la o televiziune finanțată de producătorii de armament și de marile corporații că nu intenționezi să bombardezi Iranul indiferent de ce arme și-ar face în ograda proprie a echivalat cu fluieratul în biserică.
Spre nefericirea celor de la Fox și de la numeroase alte canale de pe internet cu finanțare masivă, Ron Paul a fost la doar 150 de voturi de a câștiga votul consultativ din Iow, surclasând ”favoriți” închiuiți ca Romney sau Santorum, ori alte producții din fabrica de rumeguș și manechine a neo-conservatorilor.
Dar iată cum a fost prezentat evenimentul de televiziunile cumpărate de Murdoch, în viziunea mai mult decât amuzantă a lui John Stewart, un critic constant al dreptei:
Și iată rezultatul real al votului-sondajȘ
1 Michele Bachmann = 28.6% (4,823 voturi)
2 Ron Paul = 27.7% (4,671 voturi)
3 Tim Pawlenty = 13.6% (2,293 voturi)
4 Rick Santorum = 9.8% (1,657 voturi)
5 Herman Cain = 8.6% (1,456 voturi)
6 Rick Perry = 4.3% (718 voturi)
7 Mitt Romney = 3.4% (567 voturi)
8 Newt Gingrich = 2.3% (385 voturi)
9 Jon Huntsman = 0.4% (69 voturi)
10 Thaddeus McCotter = 0.2% (35 voturi)