Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Mergeam prin ploaie dintr-un cartier în altul, să mă asigur că o pisică are crănțănele în castron și să-i golesc „olița”. Pisica avusese norocul să fie văzută de un copil, în preajma unei ghene, pe când era pui, și să fie adoptată. De-atunci o ține doar într-un răsfăț. Acum avea de stat doar 2-3 zile singură-n casă… Când am trecut pe lângă un morman de haine pe trotuar, între care își făcuse culcuș un om al străzii. Se acoperise de ploaie cu un celofan și cred că dormea, că era întuneric. Nu l-am ajutat cu nimic, dar am realizat cât de absurd era tot contextul.
Industria produselor pentru animalele de companie pe glob înghite 261 miliarde de dolari. Doar piața americană e de 100 de miliarde. Surprinzător, mâncarea pentru animale costă sub o zecime din toată afacerea – 22 miliarde la nivel mondial. Plata celor plătiți să plimbe câini sau să găzduiască alte animale de apartament e o felie de peste 2 miliarde.
70% din americani au un animăluț. Un american cheltuiește aproape 700 de dolari pe an cu o pisică și 1200 de dolari pentru un câine. Restul jivinelor sunt încă mai costisitoare sau calculul e greșit pentru că se ajunge la o medie de peste 1300 de dolari pe an pentru fiecare proprietar de „pet”.
E clar că România e mult în urmă. Dar tot trebuie să fie o piață semnificativă, din moment ce toate supermarketurile mari au o secțiune dedicată. Pe lângă ele, sunt nenumărate servicii conexe: coafor pentru câini blănoși, chirii pentru cabinete veterinare în oraș, furnizarea de consumabile pentru ele, pregătirea doctorilor în facultăți, plata reclamelor la mâncare pentru câini, salariile celor din agențiile de publicitate, care filmează reclame cu pisici, „hoteluri” pentru animale pe durata concediului, cursuri de dresaj, plata arbitrilor la concursurile chinologice. (Nici nu intru în subiectul echitație!)
Și n-ai cum să nu exclami că o asemenea alocare de resurse, concomitent cu neglijarea oamenilor fără adăpost, e absurdă! Întâmplarea face că oamenii cu înclinații spre stânga sunt deseori și iubitori de animale, chiar militanți pentru „drepturile animalelor”. Ei evită să facă acest gen de observații. Dar, în general, stânga e cea care are această abordare, să reproșeze capitalismului că face o alocare irațională de resurse. Și cred că au dreptate să facă acest reproș, chiar și dacă nu au o variantă mai bună, verificată. Dacă e ceva ce apreciez la stânga, e că provoacă structurile existente.
De obicei, se găsesc alte teme mult mai antipatice decât animăluțele, să subliniezi ideea: cheltuielile pentru înarmare, industria de divertisment, jocuri de noroc, țigări, alcool. Dar ideea e aceeași. Am putea îngriji oamenii năpăstuiți în locul animalelor sau în locul unei risipe fără noimă, chiar nocive.
Dinspre dreapta neo-liberală, se răspunde că doar capitalismul face cea mai bună alocare de resurse. Că de fiecare dată când comuniștii au încercat să facă alocarea resurselor printr-o economie planificată, s-a ajuns la foamete în masă și pentru oameni, nu doar animale. Deși ultima observație e corectă, nu cred că asta ar trebui să invalideze obiecția inițială. Adică eșecul evident al experimentelor comuniste nu încheie definitiv căutarea de alternative sau ameliorări în cadrul sistemului existent.
Tot din același unghi se poate arăta că prezența animalelor domestice aduce multe beneficii de confort. Un animăluț aduce bucurie copiilor, pe care îi învață să fie responsabili, ține de urât bătrânilor și celor singuri. Nu e chiar o risipă. Chiar și artificială, această industrie produce locuri de muncă, susține niște cariere, creșterea economică, taxe. Iar din cercetarea plătită de ea s-ar putea să beneficieze și zootehnia, respectiv celelalte animale domestice, pe care le și mâncăm. De unde utilitatea socială.
În general, toate industriile bazate pe nevoi artificiale, vicii și distracții la care s-ar putea renunța, ajută la dezvoltarea unei societăți mai bogate și mai sofisticate. Care va avea mai multe opțiuni pentru diviziunea muncii. Și care, din bogăția astfel creată, va putea susține mult mai bine cheltuielile pentru nevoile primare.
Indiferent de aceste considerații, cred că eșuăm ca societate, atâta timp cât există oameni abandonați pe străzi. Afirmația mea se poate contracara din zona și mai liberală, care ar arăta că eșecul și chiar cruzimea sunt necesare pentru randamentul sistemului. (Ceva ce George Carlin a spus-o cu umor negru: oamenii străzii sunt pe trotuar să bage spaima în restul oamenilor, ca să se trezească în fiecare dimineață să se ducă la muncă.)
Să presupunem că am decide ca societate să garantăm asigurarea de hrană și adăpost încălzit pentru orice om. O parte din cei care acum muncesc pe salariul minim, la limita supraviețuirii, ar alege atunci statutul de „animal domestic”, optând pentru un minim de efort. Ceea ce ar avea implicații în lanț, pentru restul pieței muncii, în sistemul de învățământ (prin anularea parțială a motivației) și în alte aspecte ale societății. Experimentele privind venitul minim garantat din unele țări nordice, deocamdată au rezultate neconcludente. (Oficial, se susține că nu au confirmat temerea.)
Creștinismul are o soluție mai bună și decât stânga și decât dreapta, prin implicarea personală voluntară și milostenie. Ceva ce, se vede treaba, eu am spus dar n-am făcut. Dezavantajul e că poate fi abuzat – după cum o demonstrează rețelele organizate de cerșetorie.
Dacă ar fi să optez pentru o soluție politică, ar fi una autoritaristă, care se poate descrie ca a treia cale, nici de stânga, nici de dreapta, sau și una și alta, după cum e nevoie. Aș interzice vagabondajul și cerșetoria, dar aș crea mai întâi alternativa. Respectiv, oricine e depistat într-o condiție degradantă pe stradă, e preluat fie că vrea, fie că nu vrea la un centru de asistență socială. Nu ar fi o investiție exorbitantă la scara societății – poate ceva mai mult decât sistemul penitenciar actual. Câteva clădiri pentru fiecare județ, maxim 10.000 de asistenți sociali la nivelul țării. Nu e mult față de aparatul bugetar actual.
Fiecare persoană e preluată și adusă în cea mai bună stare: spălată, îmbrăcată, hrănită. I se fac toate analizele medicale, acte, dacă nu are. Și e preluat în grija cuiva, care discută cu el, îl îndrumă pas cu pas, află ce pregătire are, ce probleme l-au adus în acea stare. Toate informațiile i se trec în dosar și i se urmărește progresul.
Dacă e bolnav (foarte mulți oameni ai străzii sunt, fie psihic fie cu boli cronice) e internat. (Cu atât mai mult, dacă e un pericol public.) Dacă e sănătos, i se găsește de lucru. Un număr de ani după ce e angajat prima dată, i se permite să locuiască în centru sau i se dă o subvenție la cazare, până se pune pe picioare. (Asta ar fi partea cea mai costisitoare a programului, și care ar lăsa loc de a fi speculată.)
Dacă refuză și recidivează în comportament anti-social, după 2-3 abateri, se dă pedeapsă cu închisoarea. (Un program similar aș face și pentru reabilitarea prostituatelor. Acolo, de fapt, aș pedepsi drastic doar proxenetismul.)
Ideea e că mi se pare absolut vital un sistem de asistență socială, pentru cei în situație disperată. Care, din vina lor sau a sorții, ajung pe ultima treaptă. Dar sistemul trebuie să fie energic și temporar, ca să descurajeze utilizarea abuzivă. Pentru că probabil nu aduce voturi, nu e nici pe lista de promisiuni a partidelor nici de stânga, nici de dreapta. Deși mi se pare o prioritate.
Victor Grigore
