Svastica – rău, seceră și ciocan – bune

Uneori mă apucă pur și simplu o mare lehamite, pentru toată această ipocrizie numită lume civilizată, și un dor nebun de barbari. Lehamitea asta, la un moment dat, va transforma tinerii în barbari ai propriilor lor patrii și atunci lucruri minunate se vor prăbuși, distruse de o violență tâmpă. Pentru că asta e mereu legea barbarilor, să aibă de partea lor viața și instinctul de a duce la groapă cadavrele cu pretenții de vitalitate.

De pildă, comunismul, care a fost la vremea lui barbaria însăși, a murit la interior, a putrezit în totalitate, nu-l mai propune nimeni în forma lui clasică. Dar a rămas ca o idee romantică, o nostalgie îndepărtată, în mințile unei elite continentale auto-impusă și la fel de găunoasă. Vigilenții gardieni ai apărării istoriei de judecata critică sunt aceiași care consideră propaganda comunistă ca fiind legitimă și un drept al omului. A scrie cărți istorice, în afara liniei oficiale, despre socialismul brun, te poate duce direct după gratii în multe țări ale Europei. Dar a purta cu mândrie însemnele socialismului roșu intră la drepturile omului. Raportul matematic între crimele celor două ideologii odioase e cam de 1 la 10, „în favoarea” comunismului, dar limitarea propagandei comuniste se poate solda cu sancțiuni severe pentru țara, care ar face așa ceva:

”Comisia de la Veneţia consideră că interzicerea simbolurilor comuniste pe teritoriul Moldovei contravine articolelor 10 şi 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la libertartea de exprimare, a declarat pentru publika.md reprezentantul Republicii Moldova la Comisia de la Veneţia, Nicolae Eşanu, ex-viceministru al Justiţiei.
Eşanu mai susţine că, magistraţii Comisiei europeane pentru democraţie prin drept recomandă ca legea să fie recunoscută drept neconstituţională şi abrogată, pentru a evita o condamnare a Moldovei la CEDO.”

Ca în Orwell: 4 picioare, bun, 2 picioare, rău. Judecata comunismului se amână pe termen nedefinit, până vor apărea generații cu mai multă judecată, sau altele complet lipsite de judecată. Caz în care, nu va mai conta.