Suntem prea săraci pentru o economie bazată pe servicii
Disputa dintre fanii Uber și taximetriști (care n-au fani) m-a dus la următoarea ipoteză: dacă n-ar trebui să avem decât foarte rar astfel de servicii? Nu doar șofer la scară, care să vină la orice oră când apeși pe telefon… Dar nici livrare de mâncare gătită, ba chiar hoteluri, restaurante, cafenele…. și altele, care nu-mi vin acum în minte. Teoria mea e că suntem așa de săraci ca ansamblu social, că e nerealistă pretenția de a fi deserviți de alte persoane. Că ele trebuie să redevină un lux, o raritate. Și că, dacă insistăm ca ele să fie generalizate, ieftine și bune, consecințele sunt negative.
Să luăm, de pildă, masajul. Oricine înțelege că e nerealistă așteptarea ca toți să beneficiem de masaj zilnic (sau măcar o dată pe lună) altfel decât dacă 100% din populație ar și oferi masaj semenilor. Caz în care, activitatea s-ar devaloriza, ar scădea la prețul unei strângeri de mână sau al salutului.
Nici 50% din populație, beneficiari de masaj la o săptămână sau la o lună, nu-i o așteptare realistă. Tot ar trebui să ai milioane sau sute de mii de maseuri, care să nu mai prididească. De data asta, ei ar trebui plătiți consistent, pentru că ar fi o cerere mare, dar oferta mică, nemaifiind toată populația implicată și la primire și la oferire. Nu mai zic, dacă masajul ar fi erotic cu finalizare. Vorbim de populația unor orașe întregi, ocupată numai cu industria sexuală. Ca și asta să fie la un preț derizoriu, ar însemna o castă inferioară a prostituatelor, ținută într-o stare de degradare atroce, similară sclaviei.
Am dus exemplul într-o zonă extremă, pentru ilustrare prin reducerea la absurd. Desigur, serviciile de turism, transport, gătit, curățenie nu sunt degradante și găsesc mai lesne prestatori. Dar nu sunt nici foarte râvnite, venind tradițional cu un statut social mai scăzut. Motiv pentru care sunt mai puțini amatori să le producă, decât cei dispuși să le consume.
Comunismul, pentru că era dogmatic egalitarist, nu a găsit o rezolvare la întrebarea: dacă toți sunt perfect egali, cine va duce gunoiul? Cine va servi și cine va fi servit? Răspunsul practic a fost: o masă mare de producători pauperi, care consumă puțin, și o mână de nomenclaturiști, care sunt favorizați, dar își consumă discret, fără opulență, beneficiile.
Capitalismul a fost mai iscusit aici. A exacerbat inegalitatea, a produs o clasă oligarhică, tratată regește spre obscen; dar și o clasă de mijloc, care treptat avea acces și ea la o sumedenie de servicii – nu la același nivel ca primii, dar uimitor de perfecționate în timp. Aceasta a fost o iluzie temporară, din faza de expansiune a sistemului: că statutul de consumator se va generaliza și se va aplica tuturor dorințelor, nu doar celor de strictă necesitate. Cineva trebuia să fie pierzător în tot basmul ăsta.
Și, într-adevăr, răspândirea capitalului pe glob a produs pături de dezmoșteniți până la statutul de oameni ai străzii și popoare pauperizate de raportul colonial cu centrul. Așa cum nici prostituatele și „vedetele” industriei pornografice nu vin din familiile înstărite, ci dintre săraci, familii dezorganizate, măcinate de alcoolism, droguri, din orășelele dezindustrializate, din suburbiile – dormitor… la fel și servitorii Occidentului vin din lumea a treia și a doua. Din fostele și actualele colonii ale Estului.
Cât timp există expansiune, există și oferta umană, a celor care speră că intră astfel pe o scară, care-i va duce de la statutul de prestatori, la cel de clienți. Dar cum planeta însăși devine o economie unică, un singur sistem închis, sângele proaspăt n-are de unde să mai vină.
Occidentul a avut timpul necesar să acumuleze atât de multă bogăție materială și tehnologică, încât să ajungă la o mare productivitate. Dacă produci Bentley-uri și iPhone-uri, câștigi suficient să acoperi pretențiile băiatului care aduce pizza pe bicicletă. Îți permiți și maseuză, antrenor de fitness, chelner… Dar dacă vinzi doar huse pentru iPhone, productivitatea ta nu poate fi suficientă să ai mașină cu șofer. Din două una: ori șoferul e plătit cel puțin ca tine, și atunci nu-ți mai permiți, ori el face serviciul accesibil, dar te transportă cu ricșa, dând la pedale, că nu-și mai permite să țină o mașină.
În cazul Uber, corporația a practicat un dumping, mascat în costuri ascunse pasate șoferilor. Care livrau ceva ce nu le acoperea costul de recumpărare a unei mașini noi, dar aveau un venit pe termen mediu. Vrei să consumi ca un occidental, lucrând la o multinațională? Va trebui să accepți umplerea țării cu populații din lumea a treia, care acceptă salarii sub cele românești. O soluție la fel de păguboasă pe termen lung ca împrumutul de la IFN-uri pentru a acoperi cumpărăturile de pe cartea de credit.
Adepții capitalismului consumerist spun că, dimpotrivă, consumul și îndatorarea sunt surse de progres. Că economiile bazate pe servicii sunt cele mai prospere. Ei confundă un efect cu o cauză. Ei cred că societățile apusene sunt civilizate pentru că sunt „diverse”, că sunt bogate pentru că se îndatorează și consumă mult.
Încep să cred că transformarea noastră într-o societate a consumului, a abundenței, nu e nici fezabil, nici dezirabil. Nu e posibil, pentru că e un pas prematur și prea extins. E ca aglomerația de pe Valea Prahovei, de pe litoral și de la ștranduri. Vrem toți deodată, în cel mai accesibil mod cu putință. Nu vom putea avea decât servicii de proastă calitate – și în turism, și în transport – pentru că nu avem de unde suporta mai mult. Și nu e de dorit, pentru că această risipă ne împiedică să ne industrializăm, ne distruge omogenitatea și fibra morală.
Lucrul e valabil și pentru divertisment: nu ne permitem zeci de televiziuni cu program non-stop, televiziuni de știri, film serial… Mahalaua cu amatori de la „Acces direct” sau „Noră pentru mama” – e ce putem susține ca producție, dacă ar fi să plătim bilete.
Dintr-o regretabilă confuzie, mulți au ajuns să creadă că mersul cu taxiul e un drept fundamental al omului. Pretind că asta le știrbește dreptul la un „transport civilizat”. Ba chiar fac comparația scandalizată cu „alte țări”. (Mereu din lumea întâi, nu a treia.) De unde până unde!? Aceiași oameni pricep, totuși, că n-au un drept constituțional la masaj sau la pedichiuristă. De unde pretențiile pentru un turism ireproșabil!?
Aceste servicii ar trebui să fie usturător de scumpe, încât cei mai mulți să circule cu autobuzul și tramvaiul, să-și facă vacanțele la țară, ca pe vremuri. Cu trenul, nu cu avionul internațional. Se va spune că acele servicii vor fi cu atât mai scumpe, cu cât vor avea mai puțini utilizatori. Și ce dacă!?
Nu văd un scop în sine pentru o societate, ca să producă din ce în ce mai ieftin și mai bine. E un deziderat liberal. Nu înseamnă că militez pentru întoarcerea la o economie primitivă, agrară, fără confort. Dar o societate în care sectorul serviciilor are o pondere mai mică e una mai rezistentă la șocuri, cu oameni mai independenți și mai solidari. Detaliu, care s-ar putea dovedi salvator în noua etapă, de final a capitalismului și de penurie la nivelul planetei.
