evadare.ro

Sluga cum laude

Am sacrificat ceva timp să frunzăresc ceremonia de la Ateneu, în care România prelua președinția Uniunii Europene. Să văd și eu ce-i cu momentul care a făcut să freamăte internetul de emoție. Gravă eroare, în urma căreia m-am ales doar cu o senzație de deznădejde, pe care o detaliez mai jos. (Nu citiți restul, dacă așteptați altceva.)

Centenarul României Mari nu a beneficiat de o asemenea mobilizare la nivelul castei conducătoare, nici de asemenea interes internațional, nici de reacții din partea omului nou cu internet. Fiind la doar o lună una de alta, am putut compara și vedea pentru ce anume se întrebuințează oamenii sistemului, cei cărora le vom plăti pensii speciale, după salarii speciale. Existența României ca națiune nu îi interesează, ba chiar îi încurcă – deși e greu de crezut că securiștii noștri ar putea face o carieră pe cont propriu, altfel decât ca vechili ai coloniei. Pentru ceva ce ar echivala cu „majoratul”, nu am avut o petrecere cu invitați de rang, dintre așa zișii noștri prieteni, care să se bucure că existăm, să arate că ne îndrăgesc. Pentru că așa ceva nici nu există.

Avem însă o ridicolă preluare festivă a unui volan de jucărie, a unor pedale de jucărie, cu care ne vom făli șase luni că facem și dregem. E o farsă prostească. Nimeni nu ține minte când au fost puși să joace comedia asta cehii, ungurii, polonezii sau olandezii, pentru că detaliul chiar nu contează. Uniunea Europeană nu e o organizație democratică. Deși politrucii ei vorbesc necontenit de asemenea cuvinte. Dar are multe instituții care par să fie și par să facă lucruri. Ele sunt total irelevante. În Parlamentul European au putut sta bine mersi EBA și Gigi, Grapini, actorul Diaconu, ba încă unii mai distractivi, pentru simplul fapt că ei nu conduc nimic și maxim de rău pe care-l pot face e să înfunde și mai mult țeava cu legislație aberantă, altfel supervizată strategic de uriașa industrie de lobby.

Uniunea Europeană a avut tentative de a deveni un supra-stat constituțional – dar toate propunerile de Constituție au fost respinse de cetățenii ei. Lucru care nu a contat câtuși de puțin, proiectul mergând înainte și fără ca prostimea să îngaime că e de acord. În funcțiile executive sunt persoane lipsite de orice legitimitate a votului, de orice susținere populară pe continent, deconectate total de problemele și dorințele europenilor. Ei sunt aleși de conclavuri oculte, indiferent cât de corupți sau de decrepiți ar fi, exclusiv pentru loialitatea față de interesele puterilor de la centru.

Bucuria maimuțărească de a crede că acum ți se dă pâinea și cuțitul alături de ei e doar o prostie, care subliniază umilința continuă în care ne zbatem. Adevărata perversitate a ceremoniei de la Ateneu a fost că acești ucigași de popoare au folosit tocmai naționalismul curat, care încă refuză să se stingă din inimile românilor, pentru a-și face intrarea în ora de maximă audiență.

Cum ar fi fost ca Vâșinski, în loc să bată cu pumnul în masa regelui sau să-i dea jos tencuiala cu ușa trântită, să fi citit ceva vorbe românești înainte de a ne fi jefuit!? E, abia aia ar fi arătat iscusință și perversiune a răului! La Ateneu s-a marcat deznaționalizarea și stăpânirea noastră cu trimiteri sentimentale la românism.

Mai întâi decorul: invitații au fost înghesuiți în scaunele mici ale Ateneului, pentru simplul fapt că n-avem altă incintă cu care să ne prezentăm bine. A trebuit să o prezentăm pe cea de pe vremea când masonii ridicau națiuni, nu le demontau, când bonjouriștii se întorceau cu ambiții înălțătoare. În suta de ani de după, s-au mai construit două săli mari pentru congrese, pe timpul lui Ceaușescu, dar nu sunt nici frumoase și n-au nici acustică. Poate nici stăpânii și slugile nu erau așa numeroase să le umple. Oricum, acolo ar fi putut avea traducere la cască – așa, ceremonia a arătat ca un turn Babel, în care mai ales oaspeții străini s-au făcut că pricep ceva, iar pesedișii că sunt mai culți decât îi știm. Într-un moment absurd, Patriarhul îi traducea în ureche lui Junker niște glume românești făcute pe scenă.
În ultimii 30 de ani, însă, marele avânt și mitologicele fonduri europene n-au putut ridica nici măcar o sală, în care să se poată ține un concert de gală sau o conferință ca această. E bilanțul care arată găunos tot festivismul întâmplării.

Apropo de patriarh: a fost una din cele mai mari insulte imaginabile ca prezența sa să nu fie menționată în discursul niciunuia dintre vorbitori! E pur și simplu o uzanță de protocol elementar să ai o formulă de adresare de acest tip – nu poate fi nici neștiință nici coincidență. Doar prezentatoarea Manuela Hărăbor a îndrăznit să spargă această convenție tacită de a nu-i deranja pe admiratorii lui Marx veniți de departe. Cum ai fi putut, oare, să pomenești de Biserică în fața unora ca Junker, care dezvelește busturi pentru părintele comunismului!? Ar fi fost o asemenea ofensă de gândit, dacă în sală era Papa cel multiculturalist, socialist și lobbyst pentru granițe deschise? Cel mai probabil, aceasta e pedeapsa pe care patriarhul o primește pentru implicarea în referendumul pentru familie și pentru direcția explicit națională, pe care a dat-o instituției în ultima vreme, în răspăr cu ideologia globalistă. De notat, totuși, lepădarea de ortodoxie pe care au executat-o prompt pesediștii de data asta pe teren propriu, nu doar la Bruxelles, cum fac de obicei.

La fel s-a procedat și cu ciuntirea imnului național, care nu putea să deranjeze cumva ideologia globalistă prin referiri la „oastea creștină” care „moare mai bine-n luptă”. S-a păstrat, în schimb Rapsodia română, că n-are vorbe. Să fi știut ei că tema muzicală e inspirată de un cântec haiducesc, în care rapsodul își duce plugul să-l vândă și din „fierul cel mai lat să fac teacă la baltag” – nu cred că se mai califica nici ăla pentru repertoriul admis. Ce facem aici, tovarăși, elogiem vestele verzi!? Așa, fără vorbe, merge. Poate Junker să-și moțăie mahmureala. Că așa e toată simbolica sovietului european – cu bancnote pe care sunt desene de poduri, să nu fie vreo personalitate deranjantă sau element identitar.

Pesediștii au fost cum îi știm. Slugile cele mai disperate să placă și să fie admise la statutul de slugi. S-a dus și eroismul Vioricii, al cărei moment de glorie a fost discursul bun, ținut în Europa, în care cerea să fim tratați corect. Ce înțeleg ei prin asta e să nu mai fie băgați la pușcărie de Securitate. Atât și ei ar fi fericiți. O notă aparte a venit de la pesedistul liberal Tăriceanu, care și-a livrat abil o informație despre sistemul care nu-i ceea ce pare. Abil, dar total nepotrivit în context. Dar, na, când omul e cu frica pușcăriei profită de orice ocazie să ceară ajutor de la frații masoni.

Acum că veni vorba, mi-am adus aminte și de plăvanul cu mâna la inimă. Deloc memorabil, dar îngâmfat de să-i plesnească smokingul, rânjind fericit și el ca și pesediștii de așa pleașcă negândită, să se nimerească tocmai în mandatul lui o asemenea oportunitate de a face poze cu lumea bună.

Le-a luat tuturor caimacul vicleanul polonez Donald Tusk. Cu o șmecherie exersată și pe bulgari și pe slovaci, Tusk a zăpăcit tot guvidele de acasă, citind vorbe care sunau italienește în mintea lui, dar din care nu înțelegea o boabă. A mers la fix cu schimbarea câtorva nume de scriitori și fotbaliști. A livrat de față cu patriarhul și o idee luciferică în răspăr cu Crezul, cum „lumina nu vine din lumină, ci din întuneric”. Trecută neobservată în valul de adorație. Ce mai contează că la el în țară e văzut ca un vândut, care-și va găsi obșteasca pensionare într-o sinecură la vreun Goldmann Sachs? Românilor le-a făcut mare impresie.

Cea mai dezolantă impresia per total a fost că era adunată în Ateneu toată supra-structura, elita presupusă a țării, și n-am zărit acolo figuri de care să zic că țin cu noi și ne-ar lua apărarea în fața unor cerințe ostile din partea globaliștilor.

Popoarele Europei încep, cât de cât să se dezmeticească, să se revolte, măcar să mârâie, să încerce să își alunge macronii. Noi nu avem deocamdată susținători și alternativă pregătită la cei cocoțați în jilțurile Ateneului.

January 13th, 2019
Mai multe despre: Politica
Economie

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei

Bogații, mai îndatorați decât săracii
Ep. 1: Criza datoriilor suverane și o răsturnare, care nedumerește

Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei

Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou

Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele

Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar

Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter

Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate

Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods

Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc

Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american

Coronavirus

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Spiritualitate

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”. Credința în adevăr și adevărul credinței rămân metodele de supraviețuire pentru individ și societatea fără lideri exemplari

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat

Statul
făptașul neidentificat al crizei

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Politică

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei