După spusele lui Frank Zappa, „politicienii nu sunt decât departamentul de divertisment al industriei de armament”. Pe firul logic, media nu mai decât răspândacul acestor programe de divertisment. Iar ordinul pe unitate primit lunile acestea e diabolizarea islamului. E un ordin ceva mai vechi, de câteva decenii, dar care are acum ca scop anularea oricăror remușcări pe care „omul alb” le-ar fi putut avea data viitoare când s-ar fi difuzat imagini cu localități bombardate, copii schilodiți și femei, care-și plâng rudele. Niciun război nu poate începe fără diabolizarea adversarului, fără a-l prezenta ca inuman și fundamental diferit de noi, iar viitoarele masacre ar putea trece mai ușor neobservate, dacă telespectatorului i s-ar aminti că ei nu sunt ca noi, sunt niște sălbatici, care își merită soarta.
Într-adevăr, ce poate fi mai diferit de noi o mulțime, gata să treacă la violențe și crime, pentru că a văzut un film? (Parcă am fi noi în 90, dar asta nu trebuia să-mi amintesc acum.) E drept că nu e modul în care mulțimile creștine ar reacționa la un film insultător și blasfemiator în mod prostesc. Dar nu sentimente de mândrie creștină vrea noua campanie să ne sădească în suflete, dacă ar fi așa, și-ar fi ratat ținta. Cum spuneam, scopul e diabolizarea țintei în anticiparea unui război.
Ce mi se pare interesant e cum coincid granițele acestei furii primitive cu granițele interesului geopolitic. Dacă povestea care ni se livrează ar fi adevărată, și primitivismul unei religii ar fi problema, granițele astea n-ar trebui să existe. Musulmanii ar trebui să fie la fel de furioși și de barbari și în Arabia Saudită și în Kuweit și în Qatar și în Emirate. Numai că, spre norocul nostru, al „occidentalilor” cu economii în pioneze și complet dependente de prețul petrolului, la celălalt capăt al țevii se întâmplă să se găsească musulmani de treabă, mai ușor de ofensat. Uite că saudiții, care nu permit femeilor să-și ia carnet de conducere, dar sunt parteneri comerciali de nădejde, nu-și ridică fustele albe în cap de enervare și nu alungă cumpărătorul din țară.
Bizar, dar furia pare a se răspândi fix în acele zone unde există capete de pod ale unor operațiuni secrete și militare. Ba în țări ca Pakistanul, unde există o ditamai clasa politică, dispusă la colaboraționism, dar și o întreagă generație de tineri radicalizați. Să fi ajutat și faptul că de ani de zile, cartierele acelor tineri fără mari perspective în viață, sunt sistematic bombardate cu drone? Din nou, coincidențe. Ba în țări deja invadate, cu trupe regulate, ca Libia, sau țări invadate neoficial de mercenari din Turcia și Arabia Saudită, cum e Siria. Și în Libia și în Siria operează și ipotetica Al Qaeda, vrăjmașul ăla suprem de pe vremuri, care acum e deja la al doilea război pe care îl luptă de partea „binelui”, a Americii eliberatoare. Și la ei furia e la cote de avarie. Parcă ne-am întors în anii 70-80, când Zbigniew Brzezinski îi vizita pe mujahedinii din Afganistan și le povestea cum Dumnezeu, dreptatea și America sunt de partea lor.
De asemenea, furia e ridicată în țări deja destabilizate, ca Egiptul, Tunisia, Yemen, Irak dar aproape inexistentă în țări unde nu există momentan interesul unei destabilizări, gen Turcia, Iordania sau țări de pe țărmul bogatei Mări Caspice. Și, în fine, culmea coincidenței, aproape nu există furie acolo unde sunt prea puține mijloacele de influențare a unor mișcări de protest, cum ar fi în regimul totalitar din Iran. Ce ghinion pentru povestea spusă de presă, să nu ai destui barbari, tocmai în țara luată deja în cătarea puștii (sau a rachetelor)!
În rest, lumea își vede de ale ei și constată cu dezolare că nu prea mai are bani. Bernanke anunță că va pompa dolari proaspăt tipăriți lună de lună în reumflarea bulei imobiliare. Economia americană practic nu mai merge fără perfuziile de la Rezerva Federală. Măcar să treacă de alegerile astea, să se realeagă socialistul Obama, și om vedea mai încolo, cu ce putem distra lumea. Tovarășii chinezi au probleme oarecum asemănătoare. Chiar și după raportările lor umflate, creșterea economică e cam moleșită, ba, colac peste pupăză, succesorul pregătit să preia Partidul Comunist a dispărut în neant. Nu mai știe nimeni nimic de el. Tinerii chinezi par și ei din ce în ce mai impacientați. Pentru divertismentul lor, Partidul a pregătit programe de detensionare și furie colectivă împotriva vecinului japonez. Banii (reali) sunt pe sfârșite deci și la americani și la chinezi, doar industria de divertisment și diversiuni își turează motoarele. Cum era scenariul ăla cu furtuna perfectă? Parcă se întrezărește ceva după perdelele de fum.