Scăpare freudiană a lui Bolojan despre miniștrii care își păstrează portofelele furate

Ilie Bolojan a dat ieri un interviu la TVR, în care a vorbit în special despre ce biruri mai trebuie strânse, ce mai are de tăiat. Despre cum ar fi putut să facă în fiecare an o autostradă de la București la Pașcani, din cei 12 miliarde de euro, pe care îi achităm ca dobânzi la credite. (Deci autostrăzile alea se pot face la alții.) Despre cum fuziunea piețelor comune din UE și America de Sud prin acordul Mercosur, în următorii 10-15 ani, va aduce oportunități pentru exportul de mașini (ale francezilor, nemților și americanilor, pentru care facem subansamble). Fără să pomenească de riscurile pentru piața agricolă, care s-a resimțit și după concurența făcută de Ucraina, care nu-i cât Brazilia.

În general, a răzbătut același aer siberian al austerității și prăpăstiile cu care ne deprimă de un an. Ce rezultate a produs toată teroarea Unchiului Fester, ne spusese cu o zi înainte BNR: Toate tăierile lui Bolojan au reușit să crească datoria cu 24 de miliarde de euro în primele 11 luni ale anului trecut. Deci când vom avea bilanțul pe tot anul, probabil va sări lejer de vreo 26 de miliarde adăugate la datorie pe timp de austeritate. Deocamdată, coaliția tuturor starurilor pro-Europa a adus datoria publică la 227,5 miliarde de euro.

Totuși, în această atmosferă veselă ca un priveghi, monosprâncenatul a avut și un moment hilar, când a fost întrebat de plagiatul ministrului Justiției, Radu Marinescu (PSD). E drept că nici realizatoarea nu l-a întrebat tranșant dacă îl dă afară sau îi cere demisia. Dar Bolojan a scăldat-o și a dat de înțeles că e un subiect peste care poate trece fără multă greață, pentru că a fost demult. (Ah, și avea atâtea așteptări Gabriel Liiceanu de la fostul primar al Oradei! S-ar putea să fie dezamăgit. Sau nu, dacă prinde vreo facilitate bugetară.)

„Lucrurile de care este acuzat nu s-au întâmplat în mandatul de ministru. Sunt lucruri care, înțeleg, sunt de 15-20 de ani în urmă. Și încerc să-mi evaluez colegii după ceea ce fac în mandatele de ministru. Am mai discutat și în cazurile anterioare, în care miniștrii erau acuzați de activitatea lor de dinainte de a ocupa aceste portofele.

Și, sigur că plagiatul, în principiu, care este o formă de furt, să ne înțelegem foarte bine, nu este de apreciat. Și ăsta este un principiu, pe care l-am susținut întotdeauna, și cred că îl susține orice om rațional, care înțelege ce înseamnă valoarea muncii. Dar nu pot să… nu am date să judec strict această situație. Și sigur că eu sper că, într-o formă sau alta, o entitate independentă va certifica dacă acest plagiat este real sau nu.

Dar astăzi dl. ministru înțeleg că nu mai predă la facultate și nu mai are efect obținerea acestui doctorat în cariera dânsului. (Ilie Bolojan)”

Din rostirea bolovănoasă și aburitoare a lui Ilie am aflat concret că plagiatul nu e de apreciat. Măcar asta am lămurit-o! Mai departe, a lăsat decizia în seama PSD. Și a încheiat cu: „dar asta este situația în momentul de față”. (Deci tradiționalul: aia e!)

Atât a fost știrea. Dacă vă interesează câteva comentarii ale mele pe subiect, puteți citi și mai departe.

gașca bate plagiatul

Au fost cel puțin trei valuri de dezvăluiri, toate pornite de la intenții lăudabile. Prin anii 90-2000, erau cele despre foștii turnători la Securitate. Răspundeau speranței debarasării de caracterele urâte, care susținuseră terorizarea populației. Treptat, s-a lămurit lumea că ofițerii erau protejați, mai ales cei care continuau colaborarea. Tocmai aceia păstrau dosarele pentru șantaj și aruncau nume de colaboraționiști mai mărunți, fie se răfuiau între ei sau se dădeau în vileag când își terminau mandatele.

A apărut apoi gigantica luptă împotriva corupției. Tot necesară, tot bazată pe fapte reale, dar tot film. La fel, s-a lămurit multă lume că sunt dosare făcute selectiv în reglări de conturi. Devoalarea plagiatelor a apărut ca variantă mai rafinată, puțin în paralel cu vremea de glorie a anticorupției. Cazul imposturii lui Ponta a fost cel mai răsunător, afectat din start de ambiția lui Băsescu de a se băga el în arătarea pisicii cu celebra ironie: „Dottore!”. (Spusă cu o zi sau mai mult înainte de apariția în ziare a subiectului.)

Am impresia că PNL-iștii au fost primii care au îngroșat șoriciul și l-au acoperit pe Nicolae Ciucă tocmai de dezvăluirile aceleiași Emilia Șercan. Au mai fost și controversele despre teza lui Florian Coldea, dispărută din arhive și procentajul de asemănare a celei realizate de Laura Codruța Koveși. Treptat am ajuns în post-adevăr. Unde politicienii sunt tratați ca echipele preferate. Dacă e „de-ai lor” ne indignăm în cor, dacă e „de-ai noștri”, sărim să-l apărăm. 

Aici intervine un aspect, pe care l-am subliniat în comentarea scandalului Recorder. Normal era ca opoziția „suveranistă” să vină cu un decont curat, ca alternativă nouă la coaliția globalistă. Dar ea a fost infiltrată de foști pesediști, cu toate bubele specifice, de când erau „ciuma roșie” și nu-și descoperiseră patriotismul filo-american. Ei furnizează și singurele televiziuni oarecum de opoziție, Realitatea și România TV, la fel de perseverente să îndobitocească poporul ca versiunile lor mai cu ifose, de orientare guvernamentală.

Așa se face că în loc să se nască un public naționalist, cu valori creștin conservatoare, e cultivată o mahala partizană, care înțelege că miza e să se bată cu niște partide și să-i urască pe votanții lor. Tot astfel, ajung suporterii opoziției să apere PSD-ul de USR-iști sau PNL-iști. Sau să se pasioneze de jocurile de culise pentru numiri de șefi prin magistratură sau servicii secrete.

În plus, subiectul cu plagiatul oricum prinde mai puțin la votanții PSD, interesați de ce se dă, nu de ce s-a scris. Prindea mai mult la corporatiști, care nu-s neapărat mai citiți, dar mai snobi.

În situația în care ne găsim, e o tichie de mărgăritar. Guvernarea actuală o demolezi mai ușor arătând tabelul de la întreținere, decât pagini identice subliniate. Ăștia sunt gata să ne bage în război, ne duc la ruină și ne înlocuiesc cu alții. Mai contează că n-au toate studiile și „opera de cercetare” în regulă!?

La ce dezastru se prefigurează, e ca și cum ai vedea o filmare de pe camerele de supraveghere, cum ți-e jefuită casa. Și, cineva îți arată: uite ce noroi aveau hoții pe ghete, au distrus și covorul… Te enervează în plus, dar nu schimbă situația.

duioasa Emilia Șercan

Deci să fim înțeleși: ministrul Marinescu trebuie să demisioneze. N-are nicio importanță ce se pregătea el să facă grozav pentru țară când a apărut dezvăluirea și cine i-a servit-o Emiliei Șercan, sau dacă așa s-a nimerit. Nu e nimic anormal ca presa să scoată la iveală nereguli ale politicienilor, e anormal ca presa de partid să facă zid cu tupeu în apărarea lor.

Dar trebuie să admit că Emilia Șercan e un personaj mult mai ofertant decât obscurul ministru pesedist. Pentru că are un talent în a se victimiza și a-și dramatiza existența. După dezvăluirile despre premierul Ciucă, i-au apărut niște poze pe internet, care păreau date de un fost prieten. Banalități, o tânără în ținută de casă, într-o baie cu faianță comunistă. Erau atât de memorabile, că am ținut minte doar faianța, ca element stânjenitor.

Emilia a făcut atunci ce ar face orice femeie într-o situație asemănătoare: A spus că e victima unui kompromat, a dat în judecată mai multe instituții, a scris o carte, pe care a prezentat-o într-un turneu prin țară cu Gabriel Liiceanu. Iar după ce justiția nu i-a dat verdictul dorit, a printat pozele pe un carton A3 și a stat cu el atârnat de gât într-un protest de o săptămână sau o lună în fața unei instituții oarecare.

Devenise cunoscută în presă cu anchete dure cu dezvăluiri despre Sorin Ovidiu Vântu. SOV i-a trimis un coș cu trandafiri de ziua ei, pe care l-a refuzat țâfnoasă. După care a ajuns să lucreze la trustul lui pe un salariu de 8.000 de euro pe lună. Și a izbucnit în lacrimi la emisiunea Eugeniei Vodă, când și-a amintit, zguduită că n-ar trebui să fie în platou la „Profesioniștii”. (Atunci m-a impresionat zâmbetul ușor disprețuitor al lui Tolontan, care s-a îndestulat și mai mult de la mai mulți moguli, fără grețuri de-astea de conștiință.)

Apoi a devenit profesoară universitară de jurnalism și numele cel mai cunoscut de la Press One, oficină hashtagistă creată de speculatorul american pe bursă, Don Lothrop. Potrivit bilanțului lor pe 2024, 54% din finanțarea site-ului provenea de la USAID, ONG-uri și granturi. Se înțelege că a fost jale mare anul următor, când Trump a tăiat programul respectiv de propagandă, dezvăluind în trecere că de acolo își trăgea și George Soros filantropia, pe care o redistribuia pe alte continente.

Site-ul e unul mai mult militant decât jurnalistic, devenind și „verificator de conținut” uneori. Cu apucături de milițieni în pandemie, când turnau pe cine vedeau fără mască pe stradă:

În 2003, Emilia Șercan și-a obținut licența în jurnalism cu o teză despre legislația libertății de exprimare. Ciudat, subiectul n-a mai pasionat-o, că n-am auzit-o să intervină când s-au legiferat atâtea restrângeri. În 2017, publicația din Sibiu Turnul sfatului susținea că lucrarea ar fi plagiată după cărți scrise de persoane cunoscute, ca Monica Macovei și Mircea Toma.

Reacția Emiliei Șercan la acele dezvăluiri a fost stranie. Întâi a promis că va lămuri lucrurile imediat ce își va vedea lucrarea, din arhiva facultății. După care a bombardat instituția cu procese, inclusiv cu pretenția ca școala să nu arate nimănui lucrarea fără acordul ei.

Denise Rifai a postat în 2023 pe contul ei de Facebook documente din care reiese că Șercan amenința facultatea cu GDPR-ul, dacă mai arată cuiva teza ei, pe care promisese că o clarifică. Pe atunci, bretonata le sărea în apărare lui Nicolae Ciucă și ministrului său, Lucian Bode, în corzi cu dezvăluiri de plagiat. Acum informațiile au fost redescoperite și de televiziunile pesediste, în sprijinul lui Marinescu. Denise Rifai i-a fost și „antrenoare” lui Ciucă în campania prezidențială – pretinde că gratuit. (Dacă nu era ocupată, putea primi porecla „antrenoarea de genii”.) „Soldatul în slujba țării” n-a câștigat multe voturi cu sfaturile ei, dar era în bani, cu 2,5 milioane de euro cheltuiți doar pe promovarea cărții lui de memorii ostășești.

Adversarii lui Nicușor Dan i-au sărit în cap Emiliei, de ce nu-i verifică și lucrarea de doctorat a lui Nicușor Dan. Ea s-a scuzat că nu știe boabă de matematică, punct în care îi dau dreptate. S-o analizeze cine s-o simți în stare. Mai departe, Emilia a trecut iar la victimizare, arătând ce înjurături și admonestări primește pe internet. Lucruri urâte, care nu-și au rostul, din partea unor cititori de doctorate radicalizați.

Televiziunea lui Ghiță trimite reporterii după ea să o ia la întrebări pe stradă, în timp ce madam Șercan le deschide noi procese, după ce se laudă că le-a luat deja 10.000 de euro daune într-un proces de calomnie și i-a lovit cu o amendă similară de la CNA. Așa s-a ajuns în situația neobișnuită că ziariștii dau alți ziariști în judecată ca să tacă, în timp ce televiziunea aleargă mai puțin după miniștri, și mai mult după cei care fac investigații despre ei.