Scandal între libertarieni. Cei mai bogați frați din America se pregătesc de alegerile prezidențiale

Împreună, frații Koch au o avere de 44 md $, depășită în America doar de Bill Gates și Warren Buffett. De asemenea, patronii corporației de produse petro-chimice cu același nume sunt și principalii finanțatori ai ideilor de dreapta. Sunt cei mai importanți donatori privați ai Partidului Republican, susținători ai candidaților Tea Party și finanțatori generoși a zeci de organizații neguvernamentale. În lobby-ul împotriva activiștilor de mediu sunt depășiți doar de Exxon și Chevron, lucru de înțeles pentru o corporație care are printre obiectele de activitate mineritul, extracția și prelucrarea petrolului și gazului, producția de îngrășăminte și exploatarea forestieră.
David Koch și Charles Koch sunt cunoscuți ca susținători ai ideilor statului minimal, pentru popularizarea cărora au donat doar în ultimii zece ani peste 250 de milioane de dolari, fapt ce le-a atras antipatia președintelui Obama, care îi atacă în clipuri de campanie și în comunicate, în care îi acuză inclusiv de scumpirea benzinei. Pentru înlocuirea lui Obama cu un republican – cel mai probabil Mitt Romney – frații Koch se arată dispuși să mai cheltuiască o sută de milioane de dolari. Iar același lucru promite să facă un alt conațional al lor, Sheldon Adelson, care îl preferă, pentru moment, pe Newt Gingrich. Ei se vor afla de cealaltă parte a baricadei, față de George Soros, și vor trece probabil neobservați pe lângă donațiile marilor corporații financiare și petroliere, care preferă de obicei să doneze la ambele capete.
Tocmai miza campaniei electorale prezidențiale de anul acesta e cel mai probabil la originea procesului pe care frații Koch l-au intentat institutului Cato, asupra căruia doresc să obțină controlul total. Institutul Cato și Institutul Ludwig von Mises sunt cele mai importante surse de informare pentru cei interesați de ideile liberalismului clasic, rebranduit în America drept libertarianism. Rivalitatea amicală dintre cele două e legată nu doar de ușoare divergențe de opinie, dar și de un episod similar, în care frații Koch au dorit să se asigure că interesele le vor fi promovate „întocmai și la timp”. Institutul Cato a fost înființat de Charles Koch și Edward Crane, dar l-a avut drept catalizator pe neobositul Murray N. Rothbard. Printre președinții colegiului director al institutului s-a numărat cândva și miliardarul Rupert Murdoch. În anul 1980 unul dintre frați, David Koch, a candidat pentru postul de vicepreședinte al Statelor Unite, din partea Partidului Libertarian, obținând 1,1%, ceea ce e și cel mai bun scor din istoria de trei decenii a grupării, și o reușită, în condițiile sistemului de vot american. A fost momentul când a devenit evident că industriașii ar prefera ca banii dați pe seminarii și lucrări de popularizare să li se întoarcă în influență politică. Pentru a-și asigura un electorat mai larg, frații Koch au început să favorizeze opinii ceva mai moderate, lucru care nu era pe placul rebelului Rothbard, care se auto-definea drept anarho-capitalist.
Lew Rockwell a înființat în 1981 un institut concurent, Ludwig von Mises, unde entuziastul Rothbard s-a mutat cu arme și bagaje. Tot aici a venit și Ron Paul, actual candidat la președinția SUA, care se aflase pentru scurtă vreme pe ștatul de plată al fraților Koch. Momentul a coincis cu o ruptură în rândul economiștilor de dreapta din America. Pe de o parte se aflau moderații, reprezentați de școala de la Chicago, condusă de Milton Friedman, iar pe de altă parte, școala austriacă, fidelă moștenirii intelectuale a lui Mises și Friedrich Hayek. Prima accepta un rol pozitiv al existenței unei bănci centrale și deși rămânea susținătoare înfocată a economiei de piață și a proprietății private, descoperea virtuți în măsurile de tip monetarist. Parte din aceste idei au fost aplicate de Ronald Reagan sau Margaret Thatcher și se regăsesc uneori și în rețetele de restructurare și stabilizare ale FMI. Curentul încearcă să acomodeze ideile intervenționiste ale lui John Maynard Keynes cu liberalismul clasic de tip laisez-faire. Institutul Cato, care poartă numele filosofului stoic Cato cel Tănăr, acordă anual premii cu numele lui Milton Friedman.
Mult mai tranșanți, intelectualii grupați în jurul institutului Ludwig von Mises sunt inamici înverșunați ai keynesianismului, doresc întoarcerea la un sistem monetar cu acoperire în aur, desființarea Rezervei Federale (banca națională), pe care o acuză că e principala generatoare de inflație și creatoare a bulelor speculative. În tradiția lui Rothbard, ei cultivă revizionismul istoric și se declară împotriva războaielor, indiferent de justificări, subliniind motivațiile economice din spatele celor două conflagrații mondiale și a altora mai recente, precum și consecințele nefaste inclusiv pentru libertățile cetățenilor din statele care câștigă războaiele. Povestea rivalității dintre cele două grupuri de reflecție libertariene și a despărțirii lor e relatată pe larg aici.
Miza procesului intentat de frații Koch institutului Cato e recuperarea controlului asupra consiliului director al acestuia, care funcționează asemeni unei societăți pe acțiuni. Trebuie înțeles că lumea academică reprezintă o afacere deloc de neglijat în Occident. Sumele de care dispun grupurile de reflecție sunt de-a dreptul exorbitante și ar merita cercetat în ce măsură asemenea bugete supradimensionate nu conduc la distorsionarea ideilor prezentate publicului și cercetătorilor de la toate nivelurile. Probabil că ar adăuga încă un capitol savuros la seria „trădarea intelectualilor”. De pildă, RAND are venituri din consultanță de 247 mil $ pe an, sfătuind din când în când și guvernul federal în probleme militare. Giganții lumii academice sunt tocmai organizațiile care cântă cel mai mult în strună statului, cu bugetul său ca un sac fără fund: Institutul Național pentru Sănătate toacă peste 30 de miliarde pe an, EPA – Agenția de Mediu, va avea anul viitor un buget redus la „doar” 8 miliarde, Fundația Națională pentru Știință adună peste 7 miliarde pe an, iar lista poate continua mult și bine. În atari condiții, chestiunea onestității intelectuale devine una spinoasă când concurezi pe asemenea sume pentru granturi și subvenții, nu mai pare fantezist ca multe idei să dispară din câmpul preocupărilor, iar altele să devină supradimensionate. Pusă într-un asemenea context, chiar contribuția unor miliardari în sprijinul unor idei se relativizează, pentru că la urma urmei antreprenorii susțin din veniturile pe care le generează nu doar activități care să le apere interesele, dar indirect și pe cele plătite de stat, care pot veni împotriva lor cu o forță de altă magnitudine. Bugetul anual de care dispune Institutul Cato e de 29 de milioane, cheltuiți pe conferințe și editare de cărți și materiale multimedia. Numărul important de intelectuali afiliați unui asemenea think tank poate fi și el o miză importantă pentru influențarea publicului conservator. Deși promovează lăudabil idei libertariene și își fac un titlu de glorie din sistemul de management democratic și descentralizat din Koch Industries, frații Koch nu ar fi la prima tentativă de impunere autoritară a voinței asupra celor pe care îi plătesc. Într-un acord de finanțare cu unele universități sponsorizate, aceștia au solicitat chiar prin contract dreptul de a decide cine e angajat și cine nu în corpul profesoral.
Joi 6 martie, supranumită și Super-Tuesday, vor avea loc alegeri preliminarii în 10 state, răspândite pe toată harta, care poate fi un barometru esențial pentru candidatul republican care îl va înfrunta pe Obama, dar și un moment în care e posibil ca unii candidați să părăsească întrecerea.