Românul crede în piața liberă. De zarzavat

Urmăresc comentariile de pe Facebook și e limpede: decizia de închidere a piețelor le-a bufnit în față „liberalilor”. De mult n-am mai văzut asemenea val popular de scandalizare și ridiculizare a unei puteri în funcție. Și asta cu o lună înainte de alegeri. Vâlvătaia piețelor e, la nivel popular, comparabilă cu „mătușa Tamara” pentru Adrian Năstase. E vizita noaptea acasă la Vântu, pentru Geoană. E ce-a fost filmarea cu Bercea Mondialu și Mircea Băsescu, pentru Traian Băsescu. Când o putere devine subiect de bășcălie pentru tot poporul, a pierdut legitimitatea. De corupție te mai cureți, de ridicol, nu.

De ce tocmai „piața” a bubuit, e un mister sociologic. Au fost mai multe episoade simbolice, care puteau trezi lumea din vraja Covid. La închiderea bisericilor în noaptea de Paște, raziile ulterioare în tipul slujbelor, la priveghiurile oprite de poliție – nu a fost o reacție de nivel comparabil. Ceea ce e trist, arată un grad mare de descreștinare de facto a societății, de permeabilitate la ideea că „poți fi creștin și de unul singur, în gând”.

Alt moment cheie a fost reluarea școlilor cu surghiunirea și îmbotnițarea copiilor. Ciudat lucru, nici copiii nu au sărit să și-i apere. Au dat credit guvernanților, că îi apără traumatizându-i.

O altă cumpănă importantă a fost impunerea botniței pe stradă. Aici era vorba de demnitatea umană, de libertate, de sacralitatea trupului. Chiar dacă absurdă, ideea de a te plimba singur pe stradă legat la gură, a fost și ea acceptată cu resemnare. Inițial în ideea că e doar temporară, că sunt „doar 14 zile”, că trebuie să pândești indicele de 3 la mie. Românul nu crede în trup în aceeași măsură cu occidentalul. Aici joacă pentru el fondul creștin, care îl face să accepte mai ușor jertfa trupului.

Bine, au mai fost și alte, nenumărate ocazii de trezire sau măcar de ridicat întrebări. Sute de motive de contestat statisticile, testele, măsurile aberante: hârtia de mers pe drum, orarul nocturn de funcționare a virusului ș.a.m.d..

Dar lovitura a dat-o piața. Aici s-au dus în bălării toate studiile științifice, predicțiile lui Cercel, avertismentele lui Arafat. La piață a fost toată lumea și pricepe că e un loc cu pereți și acoperiș, la fel ca un supermarket. Dublul standard între piața „noastră” țărănească și magazinul „lor”, capitalist și venetic, nu a arătat doar un guvern incompetent. Care face ceva să pară că ia măsuri. A demascat fără dubiu o clică de trădători de țară, care distrug deliberat agricultura și negoțul autohton, pentru a pârjoli pământul în calea capitalului transfrontalier.

Noi, românii, suntem în esență un popor de țărani. Legătura noastră cu pământul e chiar mai veche decât încreștinarea, care și ea a pătruns în codul nostru genetic. Indiferent că le plac aceste trăsături unora au ba. Cei ce se revoltă împotriva lor, se revoltă împotriva firii proprii. Oricât de orășeni am fi, la o generație, două, hai, trei, dăm inevitabil de bunicul sau străbunicul, care a muncit pământul.

Mulți români au sentimentul că iau de la o rudă neștiută, atunci când „iau de la țărani”. Mulți au un sentiment aparte, nu doar de compasiune, față de proverbiala băbuță cu funie de usturoi. Un sentiment, pe care nu îl ai niciodată față de un vârstnic din străinătate. Toți oamenii îmbătrânesc, toți fac riduri, toți încărunțesc, dar bătrânii lor nu arată la fel cu bătrânii noștri. Pentru românii marilor orașe, piața e legătura cu rădăcinile, e un loc al memoriei, pe care nu l-ai fi luat în veci în calcul, dacă n-ar fi venit acum un ungur și un sas, care să ți le confiște.

Panicați de iureșul popular, securiștii au dat semnalul. Căci ei conduc foarte atenți la reacția populară și întind coarda de fiecare dată doar cât să nu se rupă. Orban a încercat să dreagă busuiocul și să arunce pisica moartă prefecților și primarilor. Le-a cerut să găsească o soluție pentru piețele, pe care el decisese să le închidă.

Au ieșit din knock-out și postacii partidului, rămași fără replică o zi. Au scos o nouă diversiune din raniță. Au început să scrie că în piață nu sunt țărani sunt „samsari”. Să caute să învrăjbească poporul, să distragă furia de la guvernanți la „speculanți”. Diversiunea asta se făcea și pe timpul lui Ceaușescu. Erau scoși în față cei care fac stocuri nejustificate, cei care „vând pe sub mână”, „bișnițarii”. Filmul „Secretul lui Bachus” era o tentativă comică de acest tip.

Doar că povestea asta nu prea mai ține în capitalism. Aici nu-i nicio diferență între comerciantul cu tarabă și comerciantul cu hipermarket. Ăla nu-i „samsar”? Dă bon? Da, dar profitul e tot într-o firmă off-shore, nu-l prinzi cu impozite pe profit.

Altă tentativă disperată a fost să anunțe că se vor face piețe volante, în aer liber. Aici circul a fost și mai mare în comentarii. Oamenii au început să întrebe de ce nu se fac și farmacii sau bănci volante? De ce nu sunt scoși și angajații de la Carrefour să vândă în parcare? După care au venit alte glume: despre cum într-o lună vine iarna și legumele ținute afară îngheață peste noapte și trebuie aruncate. Sau cum vor îngheța în viscol și vânzătorii și cumpărătorii, ca să fie păziți de gripă.