Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Mă știți doar, sunt un pacifist. Singurul motiv pentru care am respect pentru militarii de profesie e că îmi permit să scap de stagiul militar obligatoriu. Desigur, că și armata de profesioniști are neajunsurile ei, cel mai mare fiind înclinația de a-și crea „obiectul muncii”, prin convingerea politicienilor că unele războaie, sau măcar cheltuieli preventive, sunt absolut necesare.
Și aș merge chiar un pas mai departe cu insolența mea de recrut neinstruit, spunând că foarte puțini sunt militarii a căror „carieră” să fi constat în altceva decât în precizia cu care s-au dus și s-au întors de la un birou, cu activități incerte. Cel puțin pe vremea nebună a lui Ceaușescu, batalioanele ostășești mai strângeau o recoltă, mai săpau un Transfăgărășan, o fundație la Casa Poporului, mai turnau o dublă cu Sergiu Nicolaescu. Nu era gloria și onoarea marilor generali de dinainte de 45, dar tot era ceva. Și cu toate astea, pot să admit, pacifist fiind, că trebuie să existe un contingent (nu știu să-l estimez) de ofițeri dăruiți meseriei lor. Unii care cred sincer în patriotism, care devorează manuale de arta războiului, manuale de folosire a diverselor vehicule militare, de pilotat sau mai știu eu ce aparatură de transmisiuni. Cinste lor, le respect profesionalismul și dăruirea.
Pentru toți aceștia, gradele aruncate, ca șpaga în buzunarul medicilor, sunt o jignire. Încep să îl înțeleg și pe băiatul ăla nefericit, care protestase în Piața Universității că avansările se dau pe pile. Așa amețit cum era el, e totuși din alt aluat decât unul ca rezervistul Dogaru, cel cu pensie nesimțită, care se dădea de gol recent cum a organizat el ostășește proteste în Piață, și aștepta de la Ponta recunoștință și cooperare într-un plan halucinant de răsturnare a partidelor și președintelui.
Precizare: Am scris titlul și începutul acestui articol înainte de alegerile locale, dar l-am lăsat în Ciorne. Pornisem să scriu despre cum a devenit Onțanu din fruntaș, general, indignat de acest articol de Cornel Ivanciuc.
Dar evenimentele au venit peste noi. Credeam atunci că aceste grade, traduse în pensii grele la bătrânețe (mai bine zis, la vârste timpurii pentru alte profesii) fuseseră doar un instrument al unui președinte neputincios. Credeam că, din lipsă de majoritate parlamentară, Băsescu n-a avut încotro și a dat și el avansări în grad UNPR-iștilor fugiți din PSD, gen Oprea și Onțanu.
Aflu acum că aceste grade au devenit o monedă în statul mafiot, mai tocită decât certificatele de handicapat sau pensiile pe caz de boală. S-ar putea să aflăm în scurtă vreme că avem mai mulți generali decât handicapați sau, și mai hilar, că avem și mulți generali handicapați, cu platfus, care pot să scape și de război, la o adică.
Pe timpul lui Ceaușescu, Steaua și Dinamo au folosit din plin această plată din buzunarul tuturor. Unii jucători erau tentați, alții, amenințați direct cu recrutarea, că vârsta era numai bună. Tradiția s-a păstrat fără să protesteze cineva, nici măcar în „curajoasa armată” și după 89. Așa ne-am pricopsit cu generalul Anghel Iordănescu, la arma crampoane, cu comisarul Elisabeta Lipă, la arma vâslă și foarte mulți alții. Un militar cu simțul onoarei ar fi trebuit să se simtă insultat că învață o meserie nu știu câți ani, și alții îi devin superiori ierarhic în cantonamente.
Gluma s-a îngroșat sub Adrian Năstase, care l-a avansat pe prefectul Gabriel Oprea, specialist în nimic, dar ștafeta a fost preluată cu aplomb de Traian Băsescu. Așa ne-am trezit cu primarul Pandele cu epoleți pe umeri sau cu Neculai Onțanu, din fruntaș, general. Pentru cei care chiar nu au habar ce înseamnă fruntaș, cred că e un grad pe care poți să îl capeți la câteva zile de la înrolare, e egal cu zero. Onțanu, care avea și tupeul să se pozeze în afișe cu uniformă și galoane, era un pârlit de maistru în costrucții, deci avea mai mare tangență cu mistria, decât cu mitraliera.
Lăsat pe mână cu un așa butoi de miere, Gabriel Oprea a început să arunce cu stelele mai ceva ca un ninja. În seara când poporul îl petrecea pe Năstase la pușcărie sau la spital, Mihai Gâdea venea cu o dezvăluire bombă. Firește, lumea nu l-a luat în serios pe propagandist, dar, culmea, în seara aceea, Gâdea a fost pentru puțin timp ziarist. S-o fi vrut o simplă diversiune, la scandalurile cu plagiatul și la condamnarea lui Năstase, dar lista impostorilor avansați generali și colonei e chiar o bombă de presă.
Pe această listă se regăsesc lucrători cu gura ca Robert Turcescu, cel nelipsit nici de pe listele ANL nici din borderoul lui Gigi Becali. Se regăsește, vai, și speranța dreptei, Mihai Răzvan Ungureanu și numeroși politicieni, săltați de la absolvent de cine știe ce școală sau locotenent, la gradele supreme ale Armatei, plătite cu bani grei pentru restul vieții. La cât e o pensie militară, un asemenea grad e chiar o șpagă mai grasă decât un bacșiș primit în timpul campaniei electorale. Mai sunt pe listă Liviu Negoiță, Lăzescu, fostul director și falimentator TVR, Cristian Boureanu, Sorin Blejnar, Ștefan Pinalti, Wiliam Brânză șamd.
Și să subliniem un lucru: a primi grade de colonel și general, fără să fi trăit o viață într-o unitate militară, ori pe câmpurile de aplicații, e o formă de impostură la fel de gravă cu a publica sub semnătură proprie cărți scrise de alții. Scriam și cu alte ocazii că dacă ar exista corectitudine în presă sau în partide am afla numele celor care vorbesc la televizor ca analiști și jurnaliști, dar sunt plătiți pentru consultanță politică. Nu vom afla prea curând nici acele nume, nici numele celor care vor avea bătrâneți liniștite ca pensionari SRI, MI și MApN. Vom fi doar chemați la urne din când în când să alegem între impostorii academici și impostorii militari, în spectacole bine orchestrate și comentate de gradați cu acte în regulă.
UPDATE: Robert Turcescu neagă informațiile lansate de Mihai Gâdea. Constat, de asemenea, că mare parte din presă a ignorat respectivele dezvăluiri. Lucrul e fie un semn că sunt mulți gradați în presă, fie că informația era o diversiune nefondată. Vom afla cât de curând.
Victor Grigore
