Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Palestinienii uciși doar în ultima săptămână n-ar încăpea în avionul malaezian doborât în Ucraina. Dar ei nu încap nici în buletinele de știri, cel mult la știrile pe scurt, și atunci cu multe nuanțări și precizări. „Omenirea civilizată” a decis demult că fac parte dintr-un fel de specie de sub-oameni, care trebuie stârpiți ca buruienile, dar se încăpățânează să nu dispară din calea proiectului mult mai civilizatului Israel.
Un Israel, care a apărut cam ca republica Donetsk a separatiștilor ruși, care doboară avioane de pasageri cu rachete sofisticate. Înainte să existe un stat și o armată (evident, civilizată), ideea sionistă era pusă în operă de brigăzi paramilitare, care practicau același gen de terorism ca separatiștii ruși, ca unele grupări palestiniene. Acum Israelul dispune de cele mai sofisticate arme, de la bombe nucleare la drone, bombe cu fosfor, care ard pielea până în carne și tot felul de alte arme chimice, submarine nucleare, scuturi anti-rachetă și cam orice îți poți imagina în materie de tehnică militară. Și folosește mare parte din tehnica asta împotriva unor civili neînarmați sau împotriva unor grupări, cum e Hamas, care dispun cel mult de arme automate și lansatoare de rachete. O populație, închisă între ziduri mai înalte decât zidul Berlinului, fără aviație, fără apărare antiaeriană, fără tancuri. O asemenea confruntare nu poate fi numită război, ci măcel. Dar pentru lumea civilizată, ceea ce face în mod sistematic și calculat guvernul lui Benyamin Netaniahu nu se califică la terorism, ci la „operațiuni militare”.
Culmea umanismului e practica armatei israeliene de a telefona locatarilor clădirilor ce urmează a fi distruse. Sau tragerea unei rachete cu încărcătură redusă, urmată de racheta, care rade de pe fața pământului casa sau blocul respectiv. Să primești un asemenea telefon cinic îmi sună mai mult a teroare, decât a act umanitar. Nici n-aș ști ce să fac după un asemenea telefon. După cum nu cred că încălzește pe cineva că e ucis de soldați în uniforme cu toate însemnele, sau de inși cu cagulă pe față.
Da, dar Israelul, oricâți palestinieni ar ucide, oricâte case ar demola, pentru a face loc coloniștilor și a mai câștiga o bucată de pământ din acel deșert, e „singura democrație din Orientul Mijlociu”. Merită să fie susținut, orice ar face conducătorii săi. Tocmai aici e problema: Despre Netanyahu nu am niciun dubiu că se încadrează perfect în descrierea unui terorist. Dar popoarele, care votează asemenea asasini ca să le reprezinte, pot rămâne inocente? Și nu vorbim doar de cazurile grotești, ca israelienii, care se adună să ovaționeze atacurile cu rachete. (Reportera CNN, care i-a catalogat ca mizerabili, a fost concediată.) Vorbim chiar de societate în ansamblul ei.
Lucrurile nu stau foarte diferit nici în țări mai puțin democratice, cum e Rusia. Societatea rusă e căzută în fascinația machismului micului Putin, care plutește la cote de popularitate de peste 80%. Nici măcar flagrantul actului de terorism comis de separatiști cu armele și logistica Moscovei nu vor clinti această mică statuie. Pentru că nu au clintit-o nici masacrele din Cecenia, nici lichidarea ziariștilor incomozi.
Iar Occidentul nu duce nici el lipsă de persoane pașnice fascinate de forța emanată de politicieni de un egoism monstruos, pentru care crima nu e decât un instrument în exercitarea puterii.
Până și vizionarul Ron Paul dezamăgește perindându-se pe la postul de propagandă al Kremlinului, Russia Today, pentru a le aproba tezele militariste.
De fapt, problema rusă pleacă din modul total amoral în care a clasat istoria sovietică. Dacă germanii s-au căit sincer, uneori cu asupră de măsură după atâta timp, pentru crime de care nu pot fi făcuți răspunzători nepoții și strănepoții, rușii se mândresc încă cu trecutul sângeros al erei staliniste. Deci Occidentul nu are să aibă câte surprize dorește în ce privesc criteriile morale ale „omului nou” rus, malformat din homo sovieticus.
Răsăritul nu dă doi bani pe moralitate, în timp ce Apusul e bolnav de ipocrizie, mimând iubirea de dreptate doar în retorică. Cât de departe s-a îndepărtat establishment-ul occidental, în speță cel american, de ce era cândva – expresia politică a unei societăți creștine, se poate vedea prin manifestările sale la periferia imperiului global. Atrocitățile comise de grupări pretins islamice în Siria și Irak întrec orice imaginație. Ei bine, sunt exact zonele în care Uncle Sam a turnat cele mai multe fonduri, pentru a înarma tot felul de organizații, care sunt ba dușmani de moarte, ba aliați împotriva câte unui dictator.
Evident, nici în asemenea cazuri, societățile „de acasă” nu s-au indignat câtuși de puțin.
Care e consecința acestui abandon moral din partea atâtor societăți, care au construit mare parte din civilizația omenirii? O vedem la tot pasul. Criza economică e doar una din expresiile acestei degradări, care va avea la un moment dat un preț. Mașinăria se va opri de tot când vor apărea suficienți inocenți, care să arate că totul e o farsă și că adevărații barbari sunt în tabăra lumii civilizate.
Victor Grigore
