Dacă nu credeți, urmăriți seria de clipuri electorale ale Andreei Paul, căreia partidul i-a atribuit un colegiu aproape de graniță. Cu puțin sadism le poți considera chiar savuroase prin inadecvarea personajului, tonul fals cu care recită ceva gândit de alții și privirea de caprioară asediată de faruri. Vorbim de una din cele mai frumoase femei din politica noastră (da, consider inteligența atrăgătoare), care are suficiente competențe să se poată prezenta într-un mod decent și în mod normal nu ar avea dificultăți să își prezinte argumentat un punct de vedere. Dar echipele de campanie ale „profesioniștilor” ARD simt nevoia să intervină și să înghesuie candidatul în mesajele lor de mari strategi, care știu ei mai bine cum să atingă oșanul la coarda sensibilă. Și îți îmbracă o profesoară universitară decentă și cam sobră în costum popular local, ca pe Elena Udrea. Nu că nu și-ar merita și ea soarta, dacă tot i-a ales ca modele pe Blaga și Stolojan. Păi eu speram să își propună să îi scoată la pensie pe ăia doi.
La fel și în cazul găselniței cu Iulian Crăciun. Ceva ce avea potențial mare de tot pentru a se transforma într-o fenomenală lovitură de imagine, umilirea lui Felix Voiculescu prin armele decenței și exemplului personal, e deja transformat de incompetenții gânditori „ai dreptei” în ceva de un patetism jenant, în genul de campanie care vrea să îți stârnească mila nu solidaritatea cu unul ca tine, în luptă cu unul ca ei. E drept că nici cartierul (în care trăiesc) nu te ajută prea mult la mesaje sofisticate.
Apropo de cartier, din loc în loc avem corturi albe, în care pensionarii sunt momiți să li se ia glicemia. De unde glicemie? Păi de la dulceață. De la dulceața aia de Nicu Bănicioiu, de care dai cu nasul imediat de intri în cort, într-un porter mare. Lui n-aveau cum să îi aducă deservicii. Dacă ar fi arătat și în realitate ca-n pozele alea, nu l-ar mai fi refuzat nici fetele alea de liceu ale lui Negoiță.