Pe izlaz, prin șanț, prin cimitire

Singurele lucruri pe care mi le evocă Sorin Frunzăverde sunt versurile unui cântec al lui George Nicolescu:

Frunză verde, lacrimă subțire,
Pe izlaz, prin șanț, prin cimitire,
Pe pământ e foc și sete oarbă,
Mai avem nevoie și de iarbă.

Și se și potrivesc de minune. Avem lacrimi la PDL și pământul pârjolit, numai grass roots movement nu avem. Poate doar în fanteziile lui Lăzăroiu, care îl și face „gunoi” pe proaspătul plecat din partid. În rest, atmosfera e de cimitir, că asta le place viilor să vadă în știri. Iar pentru Frunzăverde e un cimitir mai vesel ca la Săpânța.

Păi imaginați-vă că un pedist avea două șanse mari și late să fie elogiat cum a fost el azi de suflarea analiștilor: să fi sucombat prin deces, sau să fi trecut de partea poporului. Pentru Frunzăverde, să deschidă televizorul în zori și să audă despre sine că e o mare capacitate, un strateg cu greutate, un vizionar, trebuie să fi fost ca scena petalelor din American Beauty. Epopei politice i se derulau în fața ochilor în slow motion, în câteva secunde de eternitate, dar nu murise, ci era viu și bogat.

Cu doar o zi înainte, așa arăta una dintre pancartele purtate la un protest de stradă în Banat. E o poză de azi, de pe Facebook.

Sursa foto: Facebook
Frunzăverde e doar unul dintre așa zișii grei ai PDL, de fapt niște feseniști fără ideologie, fără culoare personală, mici clone de Hrebenciuc. Băieți foarte utili pentru alegeri într-o economie parohială. Sunt atât de mulți, încât nici dacă ar pleca după el Ioan Oltean, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur și mulți alții, tot nu ar mai înmuguri nimic nici în PDL, nici în partidele care îi transferă mândre pe împărțitorii de pachete electorale.