Patriciu se dezbraca de caracter si ne arata licheaua

In timpul unei conferinte de presa, actorul Claudiu Bleont s-a ridicat de pe scaun, si-a dat nadragii si chilotii rosii jos, anuntandu-ne ca “asa mica cum era, imi faceam treaba cu ea”. (Sper ca timpul trecut e doar de dragul rimei.) Lumea s-a indignat sau a ras, dupa care s-a intors la ale ei. Are dreptate omul, “prea mare caz pentru o chestie atat de mica”.
Dinu Patriciu n-are nevoie de conferinta de presa, ca are propriul ziar in care isi poate expune dimensiunea talentului literar. Dan Tapalaga remarca marlania de parvenit a petrolistului care isi inchipuie ca se poate trage de sireturi cu lumea buna. E un element important, dar nu esentialul.
Esentialul e ca prin editorialul in care il compara pe Liiceanu cu o coada sculata de vaca si ii reprosa “bolsevismul” din Apelul catre lichele, Patriciu reuseste mai mult decat sa fie ghertoi si se despoaie de toate precautiile. Lumea in care traim ii permite sa faca asta fara sa riste oprobiul public.
De douazeci de ani Patriciu umbla travestit in hainele unui liberal intransigent. O face nu de ieri de azi, ci din primele luni ale lui ’90, inainte sa tarasca o parte din PNL in guvernul Stolojan. De un an-doi, pe toalele de capitalist si-a cusut chiar o noua eticheta de firma, aceea de libertarian. Hainele ii veneau ca turnate si atat de convingator asortate cu trabucul, incat nimeni nu le-a socotit ridicole nici cand Patriciu a devenit sponsor masiv al campaniilor electorale ale unor Nastase si Geoana, la care contribuia mai abitir ca la sustinerea liderilor PNL.
Dar da-le incolo de haine, “ce-am devenit o tara de farisei?” Si Dinu Patriciu isi dadu jos chilotii liberali pentru a dezvalui ceva ce l-a ros timp de douazeci de ani si nu ne spusese pana acum: “Apelul catre lichele” l-a infuriat ingrozitor cand l-a auzit in decembrie 1989. Ca sa ne-o spuna, i-au trebuit 20 de ani si o Romanie reformatata. Una mai preocupata de divortul lui Iri si de zdrangul lui Bleont decat de mofturi morale.