Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Îmi vine greu să înţeleg perseverenţa PSD-ului de a retrăi noaptea şi dimineaţa de după ultimele alegeri prezidenţiale. Sigur, Ponta a învăţat să nu mai ţopăie atunci când îl anunţă Dragnea că moţiunea trece sigur sau când ne ţine în suspans că mai are nevoie de trei voturi sau de un vot. Totuşi, cui foloseşte această supraexcitare a propriului electorat, cine îl sfătuieşte pe Micul Titulescu să persevereze în a poza în pierzător, acum că Guşă şi consilierii americani sunt căzuţi în dizgraţie? Există alt rost în aceste încordări de muşchi periodice, în afară de oferirea de conţinut artificial pentru prea multele televiziuni de ştiri cu program nonstop?
Nu pot să găsesc decât o singură explicaţie, pe care am mai avansat-o. În calitatea de clone modificate ale lui Adrian Năstase, politicienii din tânăra generaţie nu au substanţă proprie, nu se pot defini singuri prin gesturi memorabile şi falsează atunci când vor să se asocieze cu idei politice. Şi atunci au nevoie de o continuă promovare de timp comercial. De-asta şi sunt promovaţi “la ofertă”, câte doi, ca tandemul Geoană şi Crin sau Ponta şi Crin.
Cât despre Emil Boc, în mod normal ar trebui felicitat în calitate de recordman absolut al moţiunilor şi asumărilor de răspundere cărora le supravieţuieşte. Dar rămân cu strângerea de inimă pe care am exprimat-o de când a anunţat planul de austeritate: mă tem că la sfârşitul mandatului vom auzi vorbele ţărănistului Mircea Ciumara: “Am chinuit degeaba un popor întreg”. Noaptea cârtiţei în care ne ţine Boc e doar parţial vina lui. Şi-a asumat sacrificii vecine cu sinuciderea politică, îl creditez în continuare a fi un om onest şi bine intenţionat (vorba lui Vântu: “personal, n-am nimic cu el”), încearcă să repare ce a stricat singur dar mai ales ce au stricat alţii. Cel mai mare pericol pe care îl văd în ce îl priveşte e tocmai să confunde micile victorii împotriva micilor revoluţii televizate cu guvernarea însăşi. Urmarea e aceeaşi ca pentru opozanţi: să-şi obosească până la epuizare susţinătorii, nu oponentul la pumnii căruia rezistă încă.
Victor Grigore
