Nicușor Dan a câștigat prin neprezentarea adversarului la meci

Recunosc, am fost convins că va pierde fără drept de apel, indus în eroare de bula virtuală zisă suveranistă în care mă mișc. Surpriza nici nu mă bucură, nici nu mă întristează din cale afară, cum nu m-ar fi făcut să mă simt nici triumful lui Simion, pe care îl anticipam. Mai mult mă uimește. Pentru că ambele erau variante proaste și artificiale, perfect controlate, livrate după preselecția candidaților și după repetarea ridicolă a votării până a ieșit cine a trebuit.

În mod normal, asemenea farsă electorală trebuia respinsă cu totul, ca o insultă, resetat sistemul și pedepsiți abuzatorii. Asta nu s-a întâmplat nici după episodul la vedere de dictatură pandemică. Dar, nu, masele au fost atrase încă o dată într-un vortex de pasiuni aprinse, induse de manipulatori, și au dat buluc să legitimeze sistemul prin uriașa lor prezență la urne. Mai mult, au luat parte cu un zel demn de o cauză înaltă, la încă două săptămâni în care au fost galeriile intransigente ale unor echipe surogat, care s-au certat fără milă pentru fleacuri, care au acoperit total temele esențiale.

Nici nu țin minte o campanie, care să mă fi scârbit atât de mult ca asta tocmai încheiată. Mă felicit că n-am luat parte la așa ceva și pe oricine a refuzat să se înroleze într-una din găștile virtuale de cartier, al căror singur țel era reducerea la tăcere a părerii adverse și punerea sub preș a oricărui defect evident al favoritului. Realitatea e că alegerile n-au un câștigător, care poate fi mândru de ceva, nici o tabără de suporteri, care se poate bucura că a câștigat ceva. E ca după un triumf la masa verde. Dar au două seturi clare de vinovați pentru înfrângere: tandemul Simion-Georgescu, prin felul în care și-au gândit strategia de campanie și mai ales prin lașitatea lui Simion de a fugi de la confruntări, respectiv suporterii lor, care au preluat campania pe cont propriu în lipsa liderilor.

Scrisesem un text chiar mai dur la adresa lor, convins că vor avea câștig de cauză și vor fi pe cai mari. Acum am să-l îmblânzesc puțin, pentru că nu vreau să răsucesc cuțitul în rană și mi-e sincer milă de cei care au participat la toată mascarada îmbătați de bune intenții. Poate realizează măcar acum cât de greșit e să te năpustești cu ură asupra altor români, și ei incitați cu niște sperietori false, în loc să cauți să îi înțelegi; să creezi punți către ei, mergând la temele fundamentale, la care ar putea să rezoneze și ei.

Dacă s-ar fi concentrat pe temele uriașe de destin național, ca restaurarea libertății de gândire, ieșirea de sub tutela unor mari puteri și păstrarea identității naționale, ar fi realizat două lucruri: că eroii lor de mucava sunt primii care fug de ele, pentru că sunt ei înșiși niște surogate, lansate să le acopere cu zgomote și patetisme goale de orice substanță. Și că, explicate sincer și cu bun simț, tema națională și a valorilor conservatoare pot fi populare și vor fi îmbrățișate inclusiv de cei pe care și-i imaginează ca marii lor dușmani de peste drum.

În schimb, au ales să îi lase pe lideri să facă din miza alegerilor un concurs absurd între puterea tutelară favorită, în care s-au bătut vest-europenii cu israelo-americanii peste capul românilor, dar cu românii drept carne de tun (deocamdată) virtual. Au preferat să se pasioneze mai mult de subiectul tabloid cum arăta acasă la Nicușor, parcă era un concurs de case, și satisfacția că i-au persiflat pe toți care au mișcat în front cu gluma despre Mucușor. Dacă ar fi câștigat, asta le-ar fi fost satisfacția, că s-au bătut cu Mucușor, pentru că asta li s-a băgat în cap de propagandiștii lor că ar fi miza. Dacă n-a fost să fie, pe-atât de jalnică le e înfrângerea.

Măcar dacă ar fi căzut de pe un cal mare, pe care să-l fi călărit eroic, fără compromis, pentru neatârnare cu orice preț și contra oricărei corectitudini politice. În schimb, oastea a căzut din șaua celor pe care i-au călărit toată campania: poneiul numit Bășcălie și căluțul de lemn numit Strategie.

Mai precizez încă o dată: nu reproșez nimănui că s-a dus la vot, că a pus ștampila pe cine a crezut de cuviință, în lipsă de altceva. Nici celor care doar și-au spus, în treacăt părerea în public. Nici celor care au ales ce au crezut că e „răul mai mic”, fie cu o speranță în suflet, fie cu sete de răzbunare din atâtea motive justificate. Nu ei au făcut atmosfera irespirabilă. Mizeria a venit de la cei fanatizați, transformați în ultrași pentru marioneta preferată și în trupe de intimidare pentru alți români, deveniți dușmanii ireductibili. Sunt cei care au dat legitimitate unor alegeri ilegitime cu patetismul lor, gardieni împotriva oricui mișcă în front cu o părere sau o ezitare.

Ce-au demonstrat ei, de fapt, e că democrația în sine e o fantasmă neviabilă, bazată pe stârnirea unor gloate fără discernământ unele împotriva altora, în numele unor sloganuri și etichete livrate de alții. Ar fi putut să rămână în cursă Lavinia Șandru cu Silviu Predoiu, sau Cristian Terheș cu Daniel Funeriu, și masele tot s-ar fi ambalat exact la fel. Ar fi identificat cu același paroxism care din ei e Salvarea, care e răul absolut al Sistemului, care-i Patriotul, care-i Soroșistul, care e exponentul noramalității, care-i LGBT-istul. Și ar fi strigat cu ochii bulbucați că e ultima șansă și oricine-l contrazice e vândut și trădător de țară, face jocul celuilalt.

În realitate, sistemul a avut mereu toate piesele de pe tablă, tot parcursul trasat dinainte cu toate reacțiile lor emoționale anticipate.

Mă bucur că n-am căzut în isteria promovată de presa mainstream, cu frica de tip pandemic pe care a promovat-o despre dezastrul economic, care oricum va veni, consecință a tuturor deciziilor de dinainte. Poate asta e chiar șansa ca o mișcare naționalistă autentică să se nască în lunile și anii de durere ce vor urma. N-am intrat în delirul de a căuta agenți ai rușilor între românii care pur și simplu s-au săturat de lipsa de patriotism a vechilor partide. N-am participat la ipocrizia de a pretinde că aperi așa zise valori europene și democratice prin cenzură, presă cumpărată, alegeri anulate și cu candidați preselectați. Nu am implorat pe nimeni să iasă la vot pentru banane și ca să nu fim scoși din Europa, cică izolați de unii care sunt preș la picioarele unor Înalte Porți.

Mă bucur și că n-am vreo tangență cu așa zisa presă alternativă, devenită un cult al personalității în stil nord coreean pentru falșii suveraniști. De fapt, deși convingerile mele ar putea fi considerate naționaliste și conservatoare, nu vreau să am nicio asociere nici cu așa zisa mișcare suveranistă, care devine tot mai mult o farsă goală de conținut. Dacă data viitoare, naționalismul va fi reprezentat de ghanezul ăla cu 150.000 de fani pe TikTok, cu coiful dacic ca avatar, care comentează politica pentru „românii mei frumoși”, în biți de câte zece secunde, și curg laudele la adresa lui, de la patrioți extaziați… tot așa zisul curent suveranist se va încolona în spatele lui și se va lua de gât cu cealaltă jumătate de țară de dragul lui.

Suveranismul a demonstrat în această campanie că a devenit doar un nume de echipă pentru pariuri online. N-a fost să fie de data asta, dar data viitoare vor reuși să aleagă ceva de genul, cântând mândri de ei „suntem made in Romany”. De data asta, a câștigat maneaua celorlalți, cu versurile lui Dani Mocanu, care l-au mișcat pe Cărtărescu:

„Aaa, le le, le le, la, votez pro Europa,
Nu pun botu la vrăjeală,
Știu ce-i bine pentru țară!”

fuga a fost doar rușinoasă, deloc sănătoasă

Vina cea mare a suporterilor pătimași „suveraniști” e că au sărit să acopere cu auto-amăgiri hainele lipsă ale împăratului și prințișorului. Dacă deschideai gura să remarci erorile de strategie, lipsa de consistență a mesajelor, te copleșeau cu ocări despre cum nu înțelegi complexitatea schemei, necesitatea tactică a compromisurilor și, în ultimă instanță, „îl vrei pe Mucușor”.

Am tăcut din lehamite o săptămână, nu m-am mai băgat deloc, ca să nu-i mai aud pe postaci cu eternele lor replici paranoice gen: „faci jocurile celorlalți….”, „te-a întors și pe tine sistemul cu cheița…”, „ești plătit să îl critici pe al nostru, care e singura șansă…”, „vrei să ne influențezi tocmai acum”… Pentru că, în mintea lor doar așa funcționează scrisul online, pe bani sau cu „ordine pe unitate”, că așa le-a explicat lor madam „Marș!”, care se luptă cu foștii generali din servicii, pentru deliciul actualilor generali mai puțin notorii.

Mi s-a explicat că e o mare strategie din partea lui Călin Georgescu să se retragă din peisaj și să revină doar cu parabole esopice, cu o retorică umplută cu aer. Vina era a mea că nu vibram la apa chioară din paharul de vorbe. Cea mai mică prezență a fost în fiefurile PSD din Moldova și probabil în rândul pensionarilor. Adică grupurile care ar fi putut rezona cel mai mult cu mesajele patriotice, euro-sceptice, dar care au fost prea puțin cucerite de discursurile motivaționale despre orice și nimic, de tip guru. Culoarul era vast deschis, în condițiile în care PSD a făcut un non combat, adică a ieșit de facto din coaliția „pro-europeană” și a semnalizat că joacă măcar la două capete, dispus la o coaliție cu AUR și POT cu Simion președinte. Poarta era goală, dar echipa suveranistă n-a înscris.

Pensionarii și corporatiștii au percutat, ca în pandemie, la pornografia fricii, sperietoarea cursului euro, a pensiilor înghețate de falimentul național și prețurilor scăpate de sub control. Iar bugetarii au fost puși pe fugă, dacă nu mobilizați de-a dreptul, de promisiunea că vor fi dați afară cu sutele de mii, promisiune lansată din senin, în cel mai prost moment electoral imaginabil.

Dar adevăratul autor al acestei înfrângeri e chiar George Simion, care s-a văzut prea devreme cu sacii în căruță. Impunerea lui în fruntea unei mișcări naționaliste românești a fost dintotdeauna o idee proastă și umilitoare pentru români. Trăsăturile lui modeste au fost completate pe ultima sută de două noi: lașitatea și aroganța prematură. Din nou, suporterii au făcut diferența. Pentru că și coaliția PSD-PNL-UDMR s-a prezentat cu un terchea-berchea de toată jena, în persoana lui Crin Antonescu, deranjat de la odihnă în ideea că e bun de gură. Dar votanții lor au avut bunul simț să nu simuleze că-l plac, l-au votat (câți l-au votat) doar de nevoie, nu i-am văzut să se certe cu alții pentru închipuitele lui calități. Pe când „suveraniștii”… oho! au făcut măcel pentru derbedeul cu vocabular restrâns și tupeu atrofiat în ultimele două săptămâni.

Cum să câștigi, dacă nu vii la meci? Cum să-mi ceri să ies din casă să te votez, dacă tu nu faci același efort să onorezi niște dezbateri? Cum să mă mint că mă reprezinți, când tu nu ești acolo să pui pe tapet temele care mă frământă pe mine, și nici când vii, abia dacă le amintești!? Ei bine, galeria ad-hoc a lui Simion a găsit replică la toate evidențele astea și a sărit să explice de ce face foarte bine să se ascundă și de ce problema sunt cei care îi cer efortul colosal de a se duce la dezbateri. Capacitatea lor de a acoperi o impostură cu sofisme, m-a descumpănit mai mult decât lașitatea lui. La toate veneau cu același gen de replici, pe care le-am auzit de la susținătorii lui Iohannis cu cinci ani în urmă: „ce să vorbească el cu Viorica!? e prea proastă pentru el, n-ai ce să vorbești cu ea….”. „Ce să dezbată el cu Mucușor….?”.

Peste tot îi găseau scuze. Dacă s-a eschivat de Lasconi și de ceilalți cu buchetul de flori, li s-a părut genial și inventiv. Dacă a dat bir cu fugiții tot de la Digi, dar cu alt pretext, după ce a filmat cu camera ascunsă niște anonimi de la marketing, li s-a părut chiar o bravadă. Mamă, ce „i-a pus la punct” pe nenorociți! „A dat cu ei de pământ!”. Ce dur părea el în filmarea aia, din care tăiase la montaj doar replicile lui și tăcerea lor… Când în realitatea, personajul devenea inconsistent în postura de golănaș, care se ascunde de tocilar.

Aceleași scheme cu care s-a lansat, când ba se filma gâfâind, fugărit de unguri imaginari, ba schelălăia într-o încleștare cu jandarmi, în care se împingea doar când erau camerele de filmat pornite… La Gâdea a putut să se ducă în decembrie, când a fost regizată o așa zisă „intrare peste ei în platou”, când se plângea că nu e invitat. Acum n-a mai putut, nici rugat. OK, sunt părtinitori, sunt o mizerie de propagandă în loc de presă. Dar votul ni-l cerea nouă, nu cameramanilor, care erau doar interfața. La fel a fugit și de invitațiile de la organizațiile studențești și de dezbaterea de la Televiziunea națională. A fugit până și de Denise Rifai, după doar o jumătate de întrebare, speriat parcă atunci ar fi deschis ochii și s-ar fi trezit cu ea pe pernă fără machiaj.

Până și la Realitatea, fosta televiziune „liberă de nevaccinați”, acum „televiziunea poporului”, a venit tot dus de mânuță cu tăticul, care ne-a povățuit suveranist să avem mare delicatețe față de Netanyahu, că „e frate de cruce cu Trump”. L-a botezat de bucurie că Simion primise acceptul de la doctorul personal al lui Bibi, înfipt în vreo șase guverne românești, fără ca patrioților aprobați pe televizor să li se pară ceva anormal în situație. Ce-ar fi vrut? să intre fără examen, pe locurile rezervate pentru suveraniști?

De altfel, un moment grăitor s-a petrecut chiar în ziua votului, când cei doi au mers tot în tandem. Și strada a fost plină de suporteri, dar toți strigau „Călin, te iubim!”. Deși se presupune că veniseră să-l aleagă președinte pe Simion. A eșuat operațiunea unui președinte prin procură, pe care votanții nu-l băgaseră nici măcar în finală la prima strigare, și care, previzibil, s-ar fi descotorosit de partener după instalare.

cu ce ne-am ales

Cu terenul de joc părăsit de Simion, care a vrut să câștige fără onoare, doar pe strategie, Nicușor Dan a fost ca în fabula cu iepurele și țestoasa. N-a zvâcnit, dar s-a prezentat meticulos la fiecare dezbatere cu el însuși, unde și-a putut spune necontrazis platitudinile. Și chiar și așa, tot a spus lucruri cumplite. Cum ar fi, refuzul de a le asigura pe mamele de băieți că nu-i va trimite la război pentru Ucraina.

Oricum ar fi votat, românii ar fi consimțit la ceva rău, prin participare. Nicidecum pentru vreo ruptură sau o eliberare, cum se amăgeau, pentru că acea opțiune nu exista pe masă. Nu exista niciun finalist „suveranist”, erau doar doi sub-mediocri, care reprezentau continuitatea vasalității pentru câte un alt centru ce putere, ambele din blocul occidental. Nu doar Nicușor „și-a dorit mai mult victoria”, dar și blocul vest-european, din spatele lui, care s-a implicat mai mult decât infrastructura MAGA. Dacă ieșea Simion, sigur că atât Statele Unite, cât și Israelul s-ar fi bucurat de serviciile lui și de promisiunile de fidelitate, pe care le făcuse public. Deși nu cred că Uniunea Europeană ar fi fost prea afectată, pentru că nici nu se punea problema vreunei rupturi, decât în capul celor speriați de o propagandă absurdă, despre ieșirea din Europa.

Lucrurile erau în graficul sistemului, oricare ar fi fost rezultatul între cei doi. S-a întâmplat ca propaganda europenistă să percuteze mai bine. Ceea ce se cheamă că românii au consimțit la un program accelerat de federalizare europeană, schimbare a moravurilor, înlocuire demografică, creștere a cenzurii online și de continuare a implicării în războaiele altora. Programul ar fi mers oricum pe aceeași traiectorie, deci pe undeva e chiar mai bine că va fi derulat la vedere, putând să trezească românii la realitatea lui, mai repede decât dacă ne-am fi mințit că am înfrânt „sistemul”… S-ar fi putut spune că e un program impus cu de-a sila, nedemocratic, prin alegeri ilegitime. Așa, cu o asemenea participare masivă, intrarea brutală a păpușarilor prin abuzurile CCR au fost șterse cu buretele.

Ne-am mai ales și cu oribila perspectivă a mutării lui Ilie Bolojan de la Cotroceni la Palatul Victoria, „alegere” mai gravă decât a lui Nicușor. Ambii au demonstrat că n-au nici cele mai vagi convingeri democratice, salutând anularea votului popular, și că pot lua orice poziție anti-națională li se cere.

(Eventual, revin cu altă ocazie cu un articol despre semnificația mai de profunzime a acestei alegeri. Deși nu știu dacă are sens sau un public, pentru că dezbaterea de idei a fost sugrumată tocmai de înrolarea celor interesați de politică în două galerii pentru echipe, într-o ceartă golită de orice substanță.)