Nevoia acută de avioane în satele româneşti

Adevărul e că trecând pe uliţa (prăfuită sau noroită, în funcţie de anotimp) a unui sat e imposibil să nu te izbească revelaţia: ce bune ar fi nişte avioane de vânătoare de ultimă generaţie! Anul ăsta a plouat suficient cât să avem o recoltă record fără sistem de irigaţii şi încă nu atât de mult cât să ne pară rău că nu ne-am apucat de canalele care ne-ar feri de inundaţiile obişnuite. Probabil aşa va fi în toţi anii de acum înainte.
Avioanele astea au două avantaje imbatabile comparativ cu, să spunem, tractoarele: zboară foarte sus şi foarte repede. De sus nu se văd nici şanţurile, care ţin loc de canalizare, toaleta din fundul curţii devine un simplu punct pe monitorul de bord. Din goana supersonică, ultimul loc la pasta de dinţi, la săpun, la cheltuieli culturale şi cu educaţia copiilor, ultimul loc la orice rămâne în urmă, că asta e soarta ultimului loc, să rămână în urmă. De sus se vor vedea doar părţile frumoase ale ţării: Arcul Carpatic, Marea Neagră, Cheile Bicazului, Crucea de pe Caraiman.
Cineva să îi anunţe pe pensionarii care populează satele supersonice să pună mâna pe Skype să-şi anunţe copiii din străinătate că ar mai fi nevoie de 1,2,3 miliarde de dolari. Dacă tot a trecut America la socialism şi îşi ţine firmele cu comenzi de stat şi perfuzii financiare, ar fi păcat să nu contribuim şi noi, e drept, cu o picătură într-un ocean.
PS: Şi în programele de înarmare, rămâne adevărat ce-a constatat Băsescu despre contractul cu Bechtel: ambele părţi vor să fure. Obama şi-a propus să adune 1 miliard pentru campania electorală de anul viitor, la noi vor fi cifre mai mici, dar e şi obiceiul ăsta local prost în care politicienii duc acasă mare parte din şpaga partidului.
PS2: Aş insista să se vorbească şi despre actuala tichie de mărgăritar tot ca despre o necesitate stringentă. În special termenul “investiţie” să fie cât mai des repetat. Dacă planurile lui Sorin Oprescu merg brici, Arena Naţională îşi va recupera “investiţia” în nici 450 de ani.