Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Cum poți ajuta această pagină să se dezvolte

Mârlanul cu Audi

Anonimul, care a obținut celebritatea națională la volanul unei mașini cu număr de înmatriculare obscen, verifică zicala „a plecat bou și s-a întors vacă”. Înhămat la Audi, dar tot aia. Pentru că nu cere multă deșteptăciune să bați drumul până în Scandinavia, ca să te întorci țanțoș cu vocabularul blocat tot în măscările din patru litere, pe care le puteai deprinde liniștit și spărgând semințe la periferia Vasluiului.

Degeaba s-au frecat unii de Liiceanu și Șora pe la mitinguri, că erudiția nu se ia ca pojarul. Ca gândire, au rămas sub nivelul celorlalți mitingiști, de care au râs că sunt fără dinți și asistați social. N-or fi știut unii dintre ei de ce-i mână Dragnea în autocar spre București și nici n-au găsit cuvintele să se exprime, dar măcar s-au străduit să rămână cuviincioși, vorbind și ei cum s-au priceput. De la înjurătură, mai departe nu se mai poate merge decât sore violența fizică, iar înjurătura poate fi întoarsă oricând de oricine împotriva altora, de care s-ar putea să nu-ți convină. Aici prostul e în avantaj, că n-are de făcut niciun efort de gândire, ca să dea replica și să pară că participă la discuțiile politice curente, în limbajul general acceptat.

Degeaba s-au dus și unii români prin Occident, că nici de ei nu s-a prins civilizația Vestului, cultura toleranței și a dialogului, politețea rezervată. Bați atâta amar de drum și te întorci cu același vocabular, cu aceleași idei și același arțag. Probabil claxonezi la semafor, lași geamul în jos să tragi înjurături pietonilor și arăți semne din degete, să se vadă stofa de expat realizat, care a văzut lumea.

Cu ce s-au ales cei care au privit 10 ani și mai bine la Antena 3? Cu multă încrâncenare, ură pentru un anume fost preșefinte și câțiva din jurul lui. Cu o obsesie paranoică. Și cu disponibilitatea de a da votul oricui promite că va face lucruri nepronunțabile cu dușmanul suprem. Fără alt program politic, doar cu lungi manifeste, sloganuri care lungeau pe mai multe pagini ce zice condensat o înjurătură. Roata se va întoarce și la guvernare vor veni alții, despre care vei fi încredințat că vor da de pământ cu „ciuma roșie”. Și se vor dovedi la fel de incompetenți, de ridicoli în gafe, pentru că în loc să pregătească programe bine gândite, au pregătit înjurături și poze amuzant pe tema care face trafic.

Realitatea e că mișcarea Rezist a ajuns cu benzina la fundul rezervorului. În loc să își pună problema cum de i-a scăzut publicul din stradă de la suta de mii la câteva zeci în zilele mai proaste, cei rămași se radicalizează. Compensează prin agresivitate și gălăgie numărul tot mai precar. Urmărind doar sporadic fenomenul, am început să îi învăț pe câțiva dintre ei, ca pe „stegarul dac” de la mitingurile pesediste de dinainte. Par de meserie activiști sau de meserie protestatari. Mă tem că sunt chiar la fel de bugetari ca hoțomanii pe care îi contestă, dar asta n-o puteam afla deocamdată. Le-a pierit și argumentul „vocii străzii”, în baza căruia cereau schimbarea majorității parlamentare, după alte criterii decât cele stabilite în cabina de vot. Deja nu se mai adresează celorlalți români, pe care se presupune că ar vrea să îi convingă să li se alăture. (Pe aceia, cei mai săriți de pe ax i-ar vrea eutanasiați, dacă s-ar putea.) Se transformă pe zi ce trece în reality show, în producție de amuzament, care schimbă ceva doar în universului comun al imaginației lor.

Victor Grigore

evadare.ro
July 21st, 2018
Mai multe despre: Politica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact