Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Excursia în care Simion a văzut Luna de peste Atlantic

S-a încheiat cel mai costisitor team building al unor politicieni de la noi. O delegație de 42 de politicieni AUR au făcut o plimbare prin Statele Unite. Nu l-au găsit pe Donald Trump, care era dus la Davos, să-i submineze din interior pe globaliști, sfindându-i cu propria participare. Au avut câteva întâlniri modeste cu personaje din divizia B sau județeană din Washington. Dar măcar delegații s-au împrietenit între ei. 

Aceasta e partea a doua a cronicii vizitei, ceva mai lejeră decât prima, care e de neratat în articolul:

Momentul de vârf al delegației rămâne tăiere tortului în forma Groenlandei, cu steagul SUA, de către George Simion. Moment delicios, prin care tânărul prezidențiabil a pus mâna pe cuțit și a tranșat o parte din Danemarca, stat membru NATO și al Uniunii Europene, împreună cu noi. Sigur, putea fi mai rău. Cofetarii puteau să facă un tort ca la nunți, cu miniaturile lui Maduro și a soției lui așezați în vârf, în loc de ginerică și mireasa. Așa putea să arate că e de acord și cu răpirea din Venezuela.

Secvența a fost comentată acid chiar de fostul mentor și patron al lui Simion, Marius Lulea, mazilit în urmă cu două luni. Lulea a comparat gestul cu o separare simbolică a Basarabiei de România, scriind: „Groenlanda e Danemarca”. O aluzie la sloganul „Basarabia e România”, cu care Simion a defilat niște ani.

Apropo, firma lui Marius Lulea are ca siglă simbolul masoneriei. Adică, înțeleg că e vorba de proiectare și echerul și compasul sunt scule folosite, dar prea sunt așezate în aceeași poziție. În fine, înțeleg că George Simion s-a debarasat de fostul său angajator, cum îl eliminase și pe co-fondatorul Claudiu Târziu. Care e al patrulea fost parlamentar AUR, care după excludere își face un partiduleț (după Diana Șoșoacă, Mihai Lasca și Anamaria Gavrilă). În locul lui Lulea, numărul 2 (spre numărul 1) în AUR a fost adus Dan Dungaciu („apropiat de SRI”, cum notează G4 Media și știe cam toată lumea).

Dungaciu a explicat că tortul era pregătit de organizatori și Simion l-a tăiat din politețe, că abia primise un premiu. Organizatorul era un ONG care adună fonduri și mobilizează votanți pentru republicani, numit: Republicans for National Renewal. („Republicani pentru Înnoire Națională”).

Vedeta balului era membra Congresului Anna Paulina Luna, din statul Florida, unde își are Trump reședința. Luna mai are poze cu Simion și din vara anului trecut, deci se revăd la mai puțin de un an. Dar are poze mult mai bune de când prezenta costume de baie patriotice. Gurile rele zic că e „o fostă stripperiță”. Decât la întâlnirea aia de pocăiți din episodul anterior, mai bine așa.

(sursă foto: X)

Aflăm că a fost susținătoare a lui Obama, înainte să-și descopere pasiunea pentru Trump. Costumul patriotic dintr-o piesă o avantajează mai mult, că acoperă tatuajele tribale.  Adevărata lovitură a dat-o cu clipul viral în care a scos fundul la înaintare pentru Donald.

Dar asta era în trecut, acum e femeie serioasă în Congres, se îmbracă sobru, cu taior. E și pioasă. Aparține unui cult al „iudaismului mesianic”. Evident că a sărit să se pozeze cu musafirul alintat prietenește „Bibi”:

Cum se învârtesc, cum se răsucesc „semi-suveraniștii” noștri, că tot la aceeași gașcă ajung! (sursă foto: X/Anna Luna)

La întoarcere, Dan Dungaciu a făcut turul emisiunilor ca un veritabil conducător al partidului. Și a dat mai multe detalii. AUR va reveni peste o lună în America pentru alt eveniment republican și își vor face chiar și un sediu acolo. Delegația ar fi avut intrări la două tipuri de ONG-uri. Cel de mai sus, Republicans for National Renewal, ar fi apropiat de Steve Bannon.

Fostul ideolog al lui Trump e suficient de cunoscut pentru tentativa sa de a genera o mișcare populist-naționalistă pe alte continente. Tot Bannon a fost apropiat al lui Jeffrey Epstein, căruia a încercat să îi repare imaginea publică, filmând multe ore de interviu, nedifuzate publicului nici până azi. Între timp, și-a luat o ușoară distanță de nucleul MIGA prin discursul critic la adresa lui Ben Shapiro, pe care l-am comentat cu altă ocazie. Lucruri pe care nimeni de la AUR nu le riscă. Grija lor e să nu supere pe nimeni de acolo.

Remarc totuși că în campania prezidențială, Simion a avut un turneu cu interviuri la podcasturi de audiență mare, inclusiv la Steve Bannon. Uși care nu i s-au mai deschis de data asta, de unde deduc că data trecută erau contra cost din bugetul electoral.

Tot Dan Dungaciu menționează și un al doilea ONG, la care au avut intrare, America First Policy Institute, care pare mult mai influent. Acest grup a lansat mai mulți politicieni din actuala garnitură Trump, inclusiv pe actualul director FBI, Kash Patel și procurorul general Pam Bondi. Ambii sunt detestați de public pentru felul în care au mușamalizat toată mizeria dosarului Epstein.

America First Policy Institute a fost creat de Larry Kudlow, american de origine evreiască, uns cu toate alifiile. În anii 70, Kudlow a făcut campanie pentru democrați, în echipă cu studentul Bill Clinton și John Podesta, cel care figurează în celebrul scandal pizza-gate, alături de Hillary Clinton. (Sunt multe povești nebunești acolo.) După ce a sărit în barca republicanilor, Kudlow a deținut funcții în administrațiile Reagan, Bush și Trump. Între ele, folosind ușa rotativă a corupției, a ajuns să conducă Bear Sterns, marea bancă prăbușită la criza din 2007. Larry Kudlow a fost concediat de bancă pentru consum de cocaină, o practică foarte răspândită între finanțiștii de pe Wall Street.

Întâlnirea de la America First Policy Institute apare abia menționată pe site-ul AUR, sub forma unei întrevederi a unui grup restrâns condus de Mihail Neamțu. Dan Dungaciu a dat chiar mai mult din casă, la interviul cu Anca Alexandrescu, unde a spus că fundația e apropiată de Peter Thiel. Lucru perfect plauzibil, dar mai greu de demostrat din surse publice. Despre Peter Thiel am scris în mai multe episoade din mini-seria despre Tehno-feudalism. Milionarul de la Palantir, firma pornită cu CIA ca principal client, e deopotrivă un finanțator și ideolog al unei aripi importante a dreptei americane.

Altfel, ONG-ul America First Institute apare în presă cu alți finanțatori dubioși. Cum ar fi cei 4,4 milioane de dolari primiți în 2024 de la fundații cu sponsori secretizați, descrise de presă ca „bani întunecați” (dark money).

evadare.ro
January 29th, 2026
Mai multe despre: Politica
#război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact