evadare.ro

Economia offshore e tabu pentru presă

Ieri a făcut înconjurul lumii o știre: Prețul petrolului a coborât sub zero dolari. Pe bună dreptate. E încă o premieră istorică, pe care nu credeam că o vom trăi. După absurdul dobânzilor negative, avem acum și mărfuri cu preț negativ. Cei care nu înțeleg formarea dobânzilor nu sunt puțini, așa că vom fi îngăduitori dacă multă lume nu-și bate capul să își explice minunea, prin care cineva dă o sumă altcuiva, cu condiția să primească înapoi mai puțin peste câțiva ani.

Dar mărfurile sunt palpabile, omul vede că la pompă litrul de benzină nu e gratis. Chiar fără să știe cât de important e petrolul în economia lumii, își poate pune problema că el „trebuie să valoreze ceva” – îi dai foc, te încălzești cu el, măcar. Altceva trebuie să fie la mijloc. Dacă aude că, totuși, barilul de petrol e 20 de dolari pe piața mondială, și că doar în America s-a întâmplat minunea barilului de zero dolari, omul poate își zice că e „țara tuturor posibilităților” și se întoarce la ale lui.

Totuși, un aspect a rămas total neexplicat de presă. Anume, că acele prețuri zero, sau chiar negative se întâmplaseră pe piața speculativă a contractelor „din viitor” (futures). Desigur, e vorba aici de niște probleme logistice. Numele de baril vine chiar de la volumul, care încape în acel (barell) butoi de fier, în care se transportă aurul negru. Iar butoaiele respective trebuie depozitate undeva, după ce le-ai scos din pământ. Metaforic vorbind, pentru că poate fi vorba și de cisterne sau rezervoare industriale, la capătul unei conducte. Sau de petroliere plutitoare.

Cu transporturile sistate și activitate industrială înghețată, de o decizie politică, nu mai are nimeni nevoie de cantitățile obișnuite de combustibil. Furtuna perfectă a fost creată și de jocurile unor producători (ca Arabia Saudită) de a mări excesiv producția (din varii motive, care au legătură cu cotele de piață și cu alinieri de ordin geopolitic). Într-adevăr, sunt considerente de ordin logistic, care dictează această anomalie. Spațiile de depozitare sunt pline și e costisitor să fie ocupate, deci producătorii sunt dispuși să le dea gratis, oricui le scapă de ele.

Dar asta nu e toată povestea. Mai sunt încă două fațete. Prima e intervenția statului american pentru susținerea industriei petroliere. În mod normal, această industrie era demult falită. Ea a apărut cu investiții uriașe, grație creditului ieftin, chiar fără dobândă. Dar e deja delirant, ca ea să pompeze din pământ un lichid cu mult mai scump decât costurile de producție. Numai că „independența energetică” e considerată parte din strategia de securitate națională și Rezerva Federală va face tot posibilul să o susțină tipărind dolari, pe care guvernul îi va aloca sub formă de ajutoare firmelor petroliere, care acum vând în pierdere. (Și nu numai lor.)

A doua e că toată „minunea” s-a petrecut pe piața futures, unde se schimbă promisiuni de cumpărare a unor mărfuri la o dată viitoare. Prețul negativ e doar pentru luna mai, speculatorii mizează pe o reluare a activității și un preț câștigător din iunie. Puține publicații au explicat acest aspect, dar mă îndoiesc că s-a spus pe undeva că acest tip de contracte sunt o componentă importantă a economiei offshore.

economia de care nu vorbim

Dacă ar exista o componentă a economiei mondiale, responsabilă pentru 90% din împrumuturile statelor, credeți că ar fi un subiect de presă interesant? Nu zic să fie 90% din știri și analize despre ea, dar măcar să fie menționată din când în când.

Dar dacă ar exista o parte a economiei mondiale, în care se schimbă obligațiuni și hârtii prin care părțile își promit să cumpere mărfuri în viitor la anumite prețuri, sau instrumente derivate din ipoteci și alte împrumuturi? Dacă acea economie misterioasă ar fi într-un raport de, să zicem, 7 la 1 față de PIB-ul mondial, ar fi un subiect interesant pentru presă? (Nu a șaptea parte din PIB, ci de șapte ori mai mare!)

Dar dacă în acea economie și-ar adăposti profiturile și și-ar găsi finanțarea nu doar statele, ci și marile corporații multinaționale? Ar fi interesant de scris în ziare despre ea? Ar merita măcar un reportaj mic, mic, la televiziuni, din când în când?

Dacă, și mai și, acea economie ar putea genera masă monetară, adică ar produce fără știrea guvernelor valută forte – dolari, euro, lire sterline – vi s-ar părea de interes subiectul?

Ei bine, acea economie misterioasă nu doar că există. Dar e cumva mai mare decât economia „la vedere”. De fapt, aici e problema: că nefiind reglementată de niciun stat, dar ocrotită de decidenții marilor puteri, nimeni nu știe cât e de fapt. Dar cifrele, de ordinul sutelor de trilioane, vehiculate din când în când de reprezentanți ai băncilor centrale, sunt amețitoare.

În prezentarea pe care am făcut-o actualei crize economice, pusă de presă exclusiv pe seama coronavirusului, am dedicat un capitol separat (al nouălea) economiei offshore și monedei pe care deja și-o produce singură. Sistemul eurodolarului nu e simplu de explicat, singura literatură dedicată lui fiind formată din articole științifice ale unor economiști (unii chiar faimoși). Sunt lucruri solid documentate, nu e nimic de domeniul „teorie a conspirației”, dar lipsesc aproape cu desăvârșire articolele de popularizare, din presă.

Și te întrebi de ce. Răspunsul lui Voltaire e: „dacă vrei să știi cine te controlează, e suficient să afli pe cine nu ai nevoie să critici”. Economia offshore e un tabu pentru foarte multe cercuri, altfel critice unele față de altele. Dacă pentru statele naționale se găsesc mereu simpatizanți și adversari, care să publice informație incomodă, pentru offshore, consensul e general.

Foarte straniu, de exemplu, e că nu e exploatată o știre despre cum Vladimir Putin vinde gazul altor țări nu direct prin Gazprom, ci printr-un offshore din Elveția. O căsuță poștală, care pe unii i-a împins să îl considere pe Putin între cei mai bogați oameni ai planetei. Putin e un bau-bau pentru mare parte din presa (pro)occidentală. Te poți trezi că ești acuzat de legături cu el și dacă strănuți spre o instituție a UE sau vreo corporație. Dar, ciudat lucru, dezvăluirile despre activitățile lui offshore nu interesează acea vigilentă presă. Nici măcar de sancțiuni nu e atins, ca și cum s-ar dematerializa odată ce îmbracă pelerina de protecție a unei căsuțe poștale din Liechtenstein sau Elveția.

La fel se petrec lucrurile și în cealaltă tabără. Presa republicană americană bate toba în linia lui Trump, pentru repatrierea industriei americane. Pozează în naționaliști. Dar patriotismul lor nu se manifestă prin investigații despre sumele pe care Apple, Google sau Facebook le au în bănci offshore, sume extrase impozitării în diverse legislații unde activează.

Precedenta criză, din 2008, a pornit de la piața imobiliară, dar ea nu ar fi doborât economia, dacă erau simple tranzacții de vânzare-cumpărare de locuințe și spații comerciale sau chiar credite ipotecare. Dar acele împrumuturi fuseseră transformate în instrumente speculative, de tipul creditelor subprime. Casele erau în SUA, dar hârtiile pe baza cărora se paria erau speculate în spațiul offshore. Așa se face că două bănci cu mari activități offshore, din ecosistemul eurodolarului (Lehman Brothers și Bear Stearns) au rămas fără lichidități. Una a fost lăsată să se prăbușească, alta a fost salvată de Rezerva Federală. Costurile și implicațiile au fost enorme.

Acesta e și tâlcul căderii sub zero al prețului petrolului pe piețele speculative. Butoaiele și rafinăriile de petrol sunt la țărm, dar speculațiile pe marginea prețului lor viitor se fac „dincolo de țărm”. Și sunt atât de mari încât nu doar că mișcă prețul mărfii propriu-zise, dar au gabaritul necesar să răstoarne toată structura economică.

De pildă, Deutsche Bank are active de 800 miliarde de dolari. Din acestea, 1 miliard de dolari îi vin din operațiuni speculative de arbitraj – tranzacții ale unor mărfuri sau instrumente financiare, acțiuni, între două momente în timp. Dar ca să producă acel miliard, se înțelege, din diferența de preț pozitivă între ce cumpără azi și vinde mâine, banca germană e implicată în tranzacționarea unor obligații de plată de 49 trilioane de dolari. Turbulențele unui peisaj cum nu am mai trăit vreodată (în care o marfă ajunge să aibă preț negativ) sunt de natură să răstoarne algoritmii predictivi, în funcție de care s-au făcut acele pariuri. Și, cum poate observa oricine, sumele riscate sunt atât de mari încât pot destabiliza piața însăși, nu mai vorbim de firma în cauză.

Dar poate e mai bine că nu se vorbește de așa ceva în presă…

evadare.ro
April 22nd, 2020
Mai multe despre: Politica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.