Dublul standard privind identitatea

După ce ambasadorul american la Chișinău a dat de pământ cu aspirațiile unioniste ale moldovenilor, a urmat un moment de derută. Întâi tăcere, în special în rândurile progresiștilor și neoconilor autointitulați de dreapta. O lipsă de reacție la cel mai înalt nivel românesc, dar acolo tăcerea tălâmbă a devenit deja un brand (mă îndoiesc că Iohannis are măcar capacitatea de a înțelege când o declarație are semnificații istorice și când nu). O remarcabilă reacție fermă a venit de la Traian Băsescu, rebelul care bate cu pumnul în masa fostului său mare licurici. Apoi, o undă de speranță a străbătut intelighenția: poate că micuțul Pettit a vorbit de capul lui, e incompetent, să așteptăm să vedem dacă va fi retras de la post. (Între timp, omologul său de la București l-a confirmat, dovedind înainte să apuc să scriu această impresie, că e într-adevăr punctul de vedere al administrației.)

Cine speră însă că Pettit va fi tras de mânecă la Departamentul de Stat pentru depășirea de atribuții când a indicat încotro să se îndrepte țara din punct de vedere geopolitic, adică să își ia gândul de la reunificare, nu înțelege cum funcționează imperiile. Mai important, cine crede că opinia despre moldovenismul basarabenilor e o scăpare de cultură generală, nu s-a prins cum funcționează corectitudinea politică. Pentru că această opinie exprimată de un reprezentant imperial într-o provincie obscură din zona gri, e în perfectă concordanță cu ideologia de stat.

Având rădăcini marxiste, limbajul „progresist” are o natură pretins dialectică, în practică fiind un dublu limbaj. Pentru multe dintre popoare, neo-marxismul prescrie estomparea și chiar anularea identității. În numele toleranței, al integrării europene, al demitizării. Rețeta e propusă cu precădere majorităților, care trebuie să își cultive ambiguitățile, o stare permanentă de vină colectivă pentru abuzuri din trecut. Națiunilor mici, de la periferie, renunțarea la identitate le e impusă de la obraz, ca o formă de civilizare, de intrare în rând cu lumea bună.

Concomitent însă, marxismul cultural practică și o exacerbare a identității, pentru popoare alese și minorități ce trebuie încurajate prin „acțiuni afirmative”, cum sună limbajul său de lemn. Așa ne-am pricopsit cu discipline școlare și manuale despre literatura romilor, sublimă dar încă nedezvoltată. De același tratament favorabil beneficiază și zisele minorități sexuale, încurajate să își sărbătorească „diversitatea” prin evenimente și tradiții ad-hoc.

Mulți sunt induși în eroare să creadă că regionalismul e o mișcare la firul ierbii, care se opune forțelor globalizante. Dar fragmentarea statelor-națiune în unități prea mici pentru a supraviețui singure e limpede în interesul curentului globalist. Kosovo s-a bucurat de un adevărat răsfăț la nivel înalt (nu era o simplă provincie rebelă, mai era și un mic califat pe tărâm european), Catalunia, Scoția, Valonia, Padania beneficiază și ele de popularizare. De aceea privesc cu îngrijorare resursele alocate construirii unui brand multicultural independent pentru Transilvania.

În acest context, Moldova de Est, cu identitatea ei încropită pe hârtia pe care Ribbentrop și Molotov împărțeau România, Polonia, Finlanda și alți vecini nefericiți, s-ar putea califica la o nesperată loterie experimentală. Nu știu care sunt planurile hegemonice ale americanilor și rușilor, în ce o privesc, constat doar că situația ei e în perfectă concordanță cu linia oficială a Vestului. În logica marxismului cultural, identitatea românească e ceva ce trebuie subminat cu orice prilej, dar identitatea discutabilă moldovenească e de încurajat. Ba, cu noul statut dat de Pettit, acela de „stat multicultural”, cea mai săracă țărișoară din Europa poate deveni chiar vedetă. Măcar de le-ar fi pus Dumnezeu mâna în cap fraților noștri de peste Prut, dar mă îndoiesc că reprezentanții unchiului Sam au de gând să îi ofere ceva mai mult decât un tratament lingvistiv exoticei republici.

Update 1: Un lucru bun prilejuit de această declarație: deși se dă o lovitură năprasnică polului și așa dezorganizat și compromis al pro-europenilor moldoveni, e bine că se mai văd dintre pseudo-patrioții cu simbrie. Motivul pentru care „cei buni” vor pierde alegerile la Chișinău e simplu: ca și la București, atât americanii cât și serviciile românești au turnat bani (poate nu foarte mulți) în proptirea aceleiași specii de lichele cu apucături de slugă vicleană. Și la Chișinău și la București a fost prăsită aceeași pâclă oengistică de lideri de opinie și politicieni hrăpăreți. Chiar și neinformat și apatic, poporul totuși îi simte pe respectivii gușteri și îi disprețuiește chiar și când îi votează în silă.
Update 2: Un eveniment nefericit îmi dă dreptate să fi adus în discuție „brandul Transilvaniei” în articol. La ceva timp după ce l-am scris, ambasadorul american la București s-a pozat cvasi-oficial cu drapelul Ținutului Secuiesc și un grup de separatiști maghiari. E o acțiune de o gravitate extremă, care ar fi atras expulzarea, dacă era vorba de ambasadorul Ungariei (care acum are un pretext perfect să facă gesturi similare). Se vădește că vorbim de ideologie de stat în acest dublu standard: declararea ca „identitate construită” și „comunitate imaginată” a statului națiune, concomitent cu mângâierea pe creștet a regionalismului și teritoriilor separatiste. Rușii au Abhazia, Transnistria și Osetia, americanii au luat în brațe Kosovo și mai nou Secuimea.