Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

De la orfelinatele comuniste, la azilele de bătrâni capitaliste

Am ieșit din comunism cu imaginile șocante din orfelinate, pentru a ajunge după trei decenii de capitalism la azilele de tip lagăr. Ambele filme de groază „bazate pe fapte reale” au fost instrumentalizate politic. Primul cu concursul profesioniștilor manipulării din presa vestică, al doilea pentru răfuieli politice interne, cu participarea profesioniștilor din trinomul securisto-juridico-mediatic.

În primul caz, era doar începutul unei vaste campanii de pictare în negru a „brandului de țară”, cu unele implicații pe care noi nici nu le înțelegeam, neavând habar că la ei se derula o campanie contra natalității, pe multiple planuri. Iar ororile din Estul Sălbatic serveau și unei agende interne, cum aveau să fie și filmele premiate la Cannes mai târziu. Dar imediat s-a pus problema vinovăției sistemului în ansamblu. Toată lumea a fost de acord că acele imagini cu copii murdari, flămânzi, cu handicapuri grave, care se legănau obsedant înainte și înapoi, sunt un act de acuzare la adresa regimului până la vârf și a comunismului.

În cazul de față, când avem niște afaceri organizate în cel mai pur stil și scop capitalist de investitori, care au identificat o nișă de piață, problema capitalismului nu e pusă deloc. În 30 de ani am fost unanim convinși că „statul e cel mai prost administrator” și, prin urmare, funcțiile lui au fost externalizate spre economia privată. Ni s-a spus că mâna invizibilă a pieței se va ocupa să regleze totul până la perfecțiune, că firmele nu au niciodată interesul să le facă vreun rău clienților. (Argumentul era repetat și despre marile firme farmaceutice contra „teoriilor conspirației”.) Iar acum ce facem? Strigăm că statul e vinovat că nu ne-a controlat suficient.

Copiii de acum trei decenii aveau toți câte o mamă și un tată, dar problema lor nu prea era pusă, ca și cum ar fi apărut aduși de barză în pragul orfelinatelor. Bătrânii abandonați la azil s-ar putea să nu mai aibă toți rude, dar mulți au avut și copii, copleșiți de bolile și hachițele lor sau de alte griji mai presante. Nici despre ei nu se vorbește, pentru că strică narațiunea răfuielilor între politicieni. Pe unde or fi ei? Poate între milioanele de români plecați în bejenie, în faimoasa diasporă, care urma să ne reformeze clasa politică, dar a fost convinsă să lase baltă subiectul după mitingul din 10 august 2018? (Cum sugera cineva, poate chiar între sutele de mii de „badante” românce din Italia.)

Ar trebui notat un aspect esențial: modelul bătrânilor parcați la azil nu e unul tradițional românesc, dar e tipic pentru „o țară ca afară”, atât de cerută. E modelul societății atomizate, care are nevoie de bone filipineze, livratori de hamburgeri din Bangladesh și va avea nevoie de tot mai mulți vietnamezi care să vadă de bătrâni cât sunt adulții ocupați la corporația americană sau la supermarketul german. Argumentul „imigrația e vitală, că avem nevoie de doctori și îngrijitori sau de plătitori de pensii”… e atât de mult repetat în Vest, că va deveni o mantră și la noi. N-am nicio îndoială.

Copii în orfelinate nu mai avem prea mulți, pentru că între timp au fost uciși înainte să se nască, în vreo 30 de milioane de avorturi. Sau mamele și tații lor potențiali, angrenați între cei 400.000 de salariați ai industriei de video-chat au descoperit nu doar secretul femeilor tinere și independente financiar, dar și o metodă contraceptivă sigură. (La fel și milioanele lor de privitori.) De cei care au scăpat cu viață de primele nouă luni pregătitoare, s-au ocupat rețelele de export, deservite de politicieni ca Iohannis, Ludovic Orban, Valeriu Stoica, Ana Birchall ș.a..

În schimb, avem bătrâni – o pacoste, care se poate transforma în sursă de profit prin iscusința unor întreprinzători, eventual în parteneriat public – privat.

Scandalul de acum a avut din start o tentă politică explicită. A fost pregătit meticulos cu interceptări timp de o jumătate de an. Timp în care bătrânii răbdau de foame sau mai „ieșeau din sistem”, vorba cuiva. Dar cadrele de nădejde din țara cu cei mai mulți agenți secreți n-aveau ca prioritate salvarea lor, ci prinderea în dosar a unor pești mai mari, spre deliciul televiziunilor. Dosarul a fost livrat imediat după rotativă, când Ucraina nu mai face audiență, în perioada de concedii, când lumea macină subiecte simple și cu impact emoțional. Între două grătare dă bine să vorbești de foamea altora și să te revolți că „toți știau”. Toți știau, dar tu erai în vamă să-i aștepți pe ucraineni cu sarmale, că pe bătrânii din Ilfov nu-i dădea la televizor. Țara care preia cote de refugiați, repartizate de Uniunea Europeană, are alte priorități decât bătrânii ei.

Din prima clipă, Gabriela Firea (care a demisionat azi) a fost prezentată ca ținta politică a scandalului. Inițial, fără vreo dovadă rațională, dar cei din presă, care știau că primesc un foileton de la binom, aveau pontul. Ulterior, au apărut și motive de suspiciune, deși tot circumstanțiale, nu directe.

Patronul a două azile a fost angajat ca un fel de trepăduș pe unde a trecut și cuplul Pandele – Firea. Și pe la echipa de fotbal din Voluntari, și pe la Primăria Capitalei, și la cabinetul senatoarei Firea. Asociată cu el a fost inițial și o altă colaboratoare, chiar prietenă cu fosta primăriță a Bucureștiului. Deocamdată nu există și dovezi că Firea avea vreun beneficiu din afacerile acestor colaboratori sau că știa în ce condiții se derulau, cu complicitatea unor funcționari. Dar bate la ochi că un ditamai patronul avea timp să lucreze ca simplu șofer, ocupându-se de afaceri în afara programului. Egal de suspectă e și prosperitatea funcționarilor de stat cu care trecea controalele anunțate, „bugetari” mai bogați decât niște patroni, conforma declarațiilor de avere.

Primăria Capitalei e o miză, care pune în mișcare serviciile și presa bugetară. Instituția dispune de bugete anuale de 1-2 miliarde de euro și doar președintele țării are mai multe voturi decât primarul. Miză mult mai mare decât ceva sub un milion de euro cât se derula prin căminele de bătrâni închise. Sistemul s-a pus în mișcare ca-n vremurile bune, cu deontologi și reziști, care au sforăit când au ars de vii pacienți în spitale sau când au fost pacienți legați de pat, livrați familiei decedați în saci negri sigilați. Acelea nu stârneau aceeași indignare, că nu se apăsase pe butoane.

În urmă cu puțin timp, Gabriela Firea părea să poată câștiga fluierând Primăria, după jenanta prestație a lui Nicușor Dan. Apoi a fost scos să o concureze altă victimă rituală a indignărilor coordonate, Popescu Piedone – care ar concura cam pe același public cu ea. Iar acum victoria, chiar candidatura ei nu mai sunt așa sigure.

Nu o deplâng, chiar dacă i se face o lucrătură profesionistă. Firea vine din aceleași culoare securiste, cum a venit și Dragnea, de care s-a descotorosit inclusiv ea. Aceeași soartă o va avea, la un moment dat, și Ciolacu, despre care nu e clar dacă și-a dorit această eliminare a unei rivale în partid sau încasează o lovitură pentru partid în necunoștință de cauză. Și Dragnea, și Firea și Ciolacu au căutat prietenia serviciilor și oricărei porți străine, s-au zbătut să fie acceptați de sistem și de ambasade, iar o vreme le-a mers, până au avut (sau vor avea) soarta meritată imediat ce se găsesc alții dispuși să fie încă mai servili.

Sărmana Firea nu va mai apuca să facă la București Muzeul Holocaustului, pe care l-a tot promis, tocmai pentru că a apărut scandalul cu bătrânii din Voluntari și Afumați, „tratați ca la Auschwitz”.

PS: Reacțiile de pe Facebook îmi confirmă ceva. Nu există habotnici mai mari decât libertarienii. N-a protestat niciun simpatizant pesedist că am scris de Firea, niciun penelist, că l-am amintit pe Iohannis. Doar libertarienii sar de fund în sus, că se aduce atingere sistemului ideal – pe care cică îl confunzi cu forma lui imperfectă, compromisă de „socialiști”. Nici nostalgicii lui Ceaușescu cei mai înfocați, care se duc la Ghencea de Crăciun, nu sunt atât de sectari încât să nege că sistemul avea și minusuri, că existau cozi sau că era frig în case. Doar un libertarian ar fi în stare să-ți spună că Bill Gates nu e capitalist pentru că Microsoft are și contracte cu statul… sau pentru că există impozite și, prin urmare, după definiția lor, încă nu trăim în capitalism.

Victor Grigore

evadare.ro
July 16th, 2023
Mai multe despre: Politica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact