Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

De ce închiderea lui SOV n-a mai stârnit compasiune umană printre ziariști?

Sunt năpăstuit cu o memorie cât paloșul lui Terente, plină cu tot felul de fleacuri. Într-un colț al ei stau zilele în care crema presei române a suspinat pe marginea mandatului preventiv de arest al lui Sorin Ovidiu Vântu, neîntrerupte până când o altă instanță nu a dictat anularea mandatului. De la Ciutacu la Monica Tatoiu, la securiștii ăia care au lucrat la Gardianul și acum s-au răsfirat în multe părți, la frumoasele Oana Stancu, Miruna Munteanu sau Melania Medeleanu, toată țara fremăta de nedreptatea pe care o făcea justiția vândută a lui Băsescu și se ridica în fața abuzului și pumnului pus în gura presei.

Zilele astea, SOV a plecat decent la închisoare. Fără șantaj emoțional, fără comportamente de femeie care amenință cu (aproape) sinuciderea. Ba chiar a dat dovadă de umor. Cinste lui! (Nu credeam că ăsta e un cuvânt ce se poate alătura lui SOV.) Se vede încă o dată diferența dintre un afacerist, fie el și parazit al statului și cam escroc, pe de o parte, și un politruc, care face o avere comparabilă fără să dea cuiva de muncă. Primul știe că viața merge înainte, că banii se mai pot face din nou de la zero. Al doilea, politrucul, știe că fără funcție nu mai e nimic și că nici bani nu va ști să facă fără funcție și colegi. Iar asta îi creează o panică de moarte.

Intrarea lui Vântu în pușcărie nu a interesat pe nimeni din presa română, pe niciunul din foștii angajați, îmbogățiți de salariile de la SOV, care și-au petrecut anul trecut zeci de ore dintr-o săptămână, pledând pentru eliberarea lui. Sigur ați văzut mai multe știri despre intrarea și ieșirea lui Nuțu Cămătaru din pârnaie, decât despre „prietenul” de care nu ne mai convine să ne amintim. Pe vremea când libertatea lui SOV topea zile de emisie pe Antena 3 și Realitatea, totul era prezentată ca o chestiune umană, un fel de milă creștină dezinteresată. Acum nu doar femeile l-au uitat pe SOV, dar și prietenii vechi, ca Bogdan Chirieac, Roșca Stănescu sau Doru Bușcu. Unde sunt discuțiile patetice moderate de Tatulici?

O lege nescrisă spune că în România au avut necazuri cu legea doar afaceriștii, care n-au mai avut ce împărți. Au văzut pe pielea lor cum justiția începe să judece cu celeritate sau funcționarii să verifice scrupulos actele: Gelu Tofan, răposatul Ilie Alexandru, cu Dallasul din Slobozia, George Pădure, Dinel Staicu, Adrian Mititelu, Ioan Stoica de la Caritas și atâția alții. Așa cum fetele de Dorobanți pot simți băiatul cu bani și-n întunericul unui club, ziaristul și polițistul român simt scăpătarea patronului ca rechinii sângele în mare.

Acum altul e personajul spre care Corina Drăgotescu, Răzvan Dumitrescu, Val Vâlcu sau Elena Vijulie ne îndeamnă să ne îndreptăm afectele și mila. Nu mai e un biet handicapat locomotor, e un biet profesor universitar, tată de băieți cu limuzine modeste. Asta nu înseamnă că Năstase are destul tablouri, pe care să le împartă presarilor lăcrămoși. Înseamnă doar că statul are destui bani să mai împartă patronilor pentru salarii și destulă generozitate să șteargă TVA-ul neplătit de ziariști.

Românii nu vor vota niciodată un om fără inimă, capabil să bage la închisoare hoții, de care se plâng. Nu e nevoie de sondaj, sunt de ajuns datele de audiență. A plâns cineva din țară pe tema marginalizării procurorului Alexandru Lele, cel care avusese inconștiența să ancheteze un protejat de-al lui Năstase, și împotriva căruia s-au făcut presiuni atât de mari, încât un subordonat al lui Victor Ponta s-a aruncat de la balcon, ca să nu mai ia parte la așa ceva? Sau măcar pentru acel procuror Panait a plâns vreo gospodină? Știe măcar multă lume că a existat pe fața pământului?

Pot să facă intelectualii câte partide și uniuni de dreapta, pentru memorie și corectitudine, că altele sunt temele care ne emoționează și care fac audiență. Poporul a fost decerebrat prin reeducare de atâtea decenii și condiționat să se raporteze emoțional la viața publică, eventual în raport cu unele persoane, pe care televiziunile l-au învățat întâi să le bârfească, apoi să le urască ori iubească, de parcă asta ar fi însemnat a fi implicat în politică. Toți ceilalți, care vin cu legi și suspiciuni au ceva neromânesc în ei. Sunt ca antipaticii ăia, care în 90 nu tremurau la „Noi suntem români!”, vroiau să vândă fabricile străinilor și nu-l lăsau pe domnul Iliescu să lucreze. Precis nici n-au ținut cu Bute la ultimul meci, canaliile!
întrebările unor paranoici

Toți cei care își pun azi întrebări sunt întunecați de ură, fără inimă. Niște băsiști, plătiți în grade (apropo, gluma e glumă, dar am mai scris și eu ceva articole pozitive de fosta putere, sper că Oprea m-a făcut măcar aviator sau brigadier silvic, dacă nu colonel). Așa că voi relua și eu, în paranoia mea, șirul de întrebări, puse în ultimele zile pe multe site-uri și facebook-uri, unde nu s-a plâns, dar s-a râs copios:

evadare.ro
June 23rd, 2012
Mai multe despre: Politica
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact