Cum să îți convingi vecinii că ai o casă în flăcări

Pe la sfârșitul anului trecut începusem să devenim exemplul pozitiv din regiune. Teribilistul Viktor Orban se întorcea spășit la ajutorul FMI și i se amintea că, dacă ar fi urmat exemplul disciplinatei Românii, ar fi pierdut mai puțin timp prețios. Alții erau gălăgioșii cartierului, spre care se arăta cu degetul. Noi aveam o casa mai dărăpănată, cu un geam spart, pe care speram să ne-o zugrăvim din banii de la UE, dar păream, măcar văzuți de departe, suflecați gospodărește la mâini și cu mistria în mână. Situația părea de netolerat. Se simțea nevoia unor scandaluri de pomină, cu mitingiști și rezerviști, arătați în geam seară de seară.

Câteva străzi mai departe, în cartierul arab, chiar existau case cuprinse de flăcări. Egiptenii își demontau acoperișul, libienii ardeau parchetul, sirienii își incendiau șifonierele. Din când în când, vecini americani, evrei și saudiți îi mai ajutau cu câte o canistră de benzină să mai domolească pălălaia.

În timpul ăsta, politicenilor români le-a venit ideea să se închidă într-o cameră și să dea foc la niște hârtii. Apoi să strige cât pot de tare spre stradă că și la noi arde casa. Primul s-a dus Ponta, cu figura lui de copil cu părinți prea aspri, cu revoluționarul revoluțiilor închipuite, Claudiu Crăciun, și cu reprezentantul societății civile închipuite, Cristian Pârvulescu. Toți grămadă la Bruxelles, să explice omenirii că nu se mai poate trăi în casă cu dictatorul, cu tiranul, cu Lukașenko de Băsescu, cu procuratura anilor 50, care saltă infractori nevinovați din casă, după opt ani de procese. Lumea s-a uitat mirată la ei, a ridicat din umeri, a așteptat să vadă dacă emisarii sunt împușcați de dictator când se întorc în țară, apoi și-a văzut de ale ei.

A urmat al doilea referendum național consacrat unei persoane, din ultimii 5 ani și tot circul cunoscut. Abuzuri reale și imaginare. Noi hârtii arse în cameră de politicienii ambițioși. Băsescu i-a înștiințat și el pe europeni că e o lovitură de stat, că vin rușii, că palatele au fost capturate de comandourile de puciști. A început să se vadă un firicel tot mai dens de fum, de la hârtiile politicienilor. Radu Stroe tocmai se pregătește să arunce câțiva metri cubi de hârtii în focul de tabără din mijlocul camerei. Sunt doar listele electorale, pentru început emigranții, apoi ungurii, apoi ardelenii, cei cu buletine expirate și neplătitorii de taxe la timp, poate și cei fără asigurare medicală. Populația scade văzând cu ochii, focul nostru de hârtii seamănă tot mai mult cu focul real din casa sirienilor. Americanii deja ne confundă. Totuși, ne anunță galanți că avem de trecut un test, încă nu vor trimite aici comandourile Al Qaeda, pardon, armatele naționale de rebeli și luptători pentru libertate. Apropo, casa a rămas tot nezugrăvită, UE ne-a anunțat discret că mai avem de așteptat. Am început să contăm, vocea noastră se aude ferm, nu pare deloc în schimbare, să se învețe minte să ne mai trateze imperialiștii ca pe o colonie!