Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Să ne amintim că, văzută de foarte departe prin ocheanul mercantil, o țară e doar un rezervor de resurse. Adică e o țară doar pentru cei care o au în inimă, pentru cei care fac planuri de departe, cu harta și creionul în mână, o țară poate fi niște sonde cu petrol, niște mine de ceva, o așezare strategică pe țărmul unei mări.
Cu acestea în minte, începe abia zilele acestea să ni se deslușească mizele zbuciumului în care trăim de niște ani deja. Nimic n-a fost întâmplător, totul a fost un haos organizat în detaliu.
Dragnea a fost necesar, ca personaj șantajabil, dispus la orice târg, tras cu sfori de servicii și amenințat a fi scăpat din mână de ele, într-o celulă rece mulți ani de zile.
Koveși a fost necesară cu ambițiile ei de mărire și putere, cu dependența ei de securiști locali și de șefii neoficiali din centrala CIA, pentru a putea semăna teroarea în politicieni și posibilii lor finanțatori locali.
Klaus a fost necesar, cu mediocritatea lui, dispusă cinic la orice aranjament, care să-l scoată la suprafață și să îi asigure un stil de viață, mai bine zis un huzur nesperat.
Toți aceștia și mulți, mulți alții au fost necesari ca să mențină agitația, perdelele de fum și o populație dezbinată și epuizată, îndârjită în apărarea lor sau în ura față de ei. Despre ei și disputele lor s-a vorbit fără încetare, pentru ei s-au făcut mitinguri-mamut și manifestații maraton.
La adăpostul gălăgiei lor, aflăm zi de zi, despre câte o nouă sfâșiere a suveranității și o nouă despuiere de resurse a țării. Nota bene: despre acestea aflăm mereu peste noapte, cu titlul „s-a votat în Senat”, „s-a adoptat tacit în Camera Deputaților”. Fără mitinguri, fără ONG-uri, fără protestatari în plen, fără parlamentari care fac live cu telefonul.
Aflăm așadar că avem niște bogății uriașe de hidrocarburi în Marea Neagră. Însemnate la nivelul Europei, îndeajuns încât să facă și din unele țări vecine din dependente de ruși în independente energetic. Dar aflăm aproape concomitent și că nu le mai avem. Că parcelele s-au dat deja, că nu le are țara, le au companii din Austria și Statele Unite. Când le-au achiziționat și cât am câștigat pe dreptul de folosire!? Nu ni se spune. Că acum se mai discută doar detaliile: cât de puțin să ne dea și nouă, frimituri, procente din maxim o cifră, contracte fixe pe 30 de ani, indiferent cât se devalorizează monedele sau cum fluctuează cotațiile internaționale.
Presa ticăloșită nu vorbește decât din unghiul interesului american (pardon, al mediului de afaceri) sau din cel rusesc (să nu se mai facă nimic).
Tot peste noapte am aflat și de ploconul pregătit consultanților israelieni, pentru lobby-ul internațional, de dragul căruia aceiași politicieni șantajați au dat și susținerea noastră la ONU și părți din mari regii ale statului, într-un holding numit în bătaie de joc Fond Suveran.
Aflăm și despre legi anti-românești, care aduc limbile minorităților mici și mari pe picior de egalitate cu limba de stat în instituții publice. De noi legi ale cenzurii istoriografiei și liberei exprimări. Șurub cu șurub se strânge pentru deznaționalizarea noastră, pentru menținerea unei stări de umilință, a unui complex de inferioritate tipic tuturor popoarelor din colonii față de marele popor dominant și civilizator.
Exploatarea cât mai ieftină, fără crâcneli, a acestor resurse a fost însăși miza atacului împotriva românismului și a propulsării unor personaje odioase, mobilate modest, dar roase de ambiții și venalități. Rostul lor e același ca al elitei noastre internaționaliste. La fel cum rostul șeicilor saudiți e să fie siguri să petrolul pompează pe conductă.
Victor Grigore
