Un filmuleț a devenit viral pe Facebook. Un milițian îmbrăcat în polițist o oprește pe avocata Diana Iovanovici Șoșoacă, aflată la volanul mașinii. Motivul e halucinant. Milițianul vrea să o amendeze că are arborat un mic steguleț de geamul autoturismului – din cele care se găsesc în comerț, cu suport de plastic special prevăzut pentru fixarea în geam.
Acest creier spălat al lumii noi, care nu realizează că e plătit din banii românilor să îi apere, că poartă chiar el pe uniformă simbolurile națiunii, face pur și simplu alergie la vederea celor trei culori. E atât de deștept, încât stă cu masca chirurgicală ziua în amiaza mare, într-o intersecție cât o tarla, în care treaba lui e să dirijeze circulația. Și e și tânăr, pe dinafară pare întreg la minte.
Dar să nu credeți că așa ceva e neobișnuit. Nu cred că e inițiativa gândirii lui de polițist. Mă îndoiesc că oprește toate mașinile care au portbagaj deasupra, schiuri, biciclete agățate, undițe, saltele de pat, care se ițesc din portbagaj. El așa a fost crescut de noul sistem de educație. E un om nou al unor vremuri noi.
Urmăriți reacția Angelei Merkel, cea mai puternică femeie din Europa, când un coleg de partid încearcă să fluture un mic steguleț al Germaniei. Observați expresia de dezgust de pe fața ei, ca și cum ar zice: „Nu, așa ceva nu se face!”.
Și la protestele BLM, ale rasiștilor anti-albi din America, a devenit un ritual să fie ars sau călcat în picioare steagul țării.