Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Cum poți ajuta această pagină să se dezvolte
Autoritățile s-au pregătit de pandemie inaugurând noi spitale cu saloane din carton, în săli polivalente și hangare. Din fericire, nu a fost nevoie de acele spitale. Ba mai mult, nici cele vechi (din cărămidă) nu au fost depășite. Unele au stat chiar goale luni de zile, dată fiind interdicția altor pacienți de a se apropia de ele.
În lipsă de mușterii, dar ambițioși, conducătorii României au inventat o premieră: internarea cu forța a oamenilor sănătoși. Li s-a găsit și un nume: asimptomatici. Altfel spus, persoane fără simptome, care nu tușesc, nu strănută, nu-i doare capul – dar au ieșit pozitiv la un test.
Curtea Constituțională a constatat ceva ce era de domeniul evidenței: că asta se cheamă privare de libertate. Și, culmea, nu a interzis practica în sine, doar a observat că suspendarea unor drepturi fundamentale nu se poate face prin ordin de ministru: e nevoie măcar de o lege, acolo. Reacția premierului „liberal” a fost următoarea:
„Cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni e să nu țină cont de deciziile CCR (Curții Constituționale a României). Curtea nu e la prima decizie, care zădărnicește eforturile noastre de a apăra sănătatea.”
Constituția e un act destul de abstract pentru mulți. Iar cu CCR nu ne intersectăm în drum spre piață. Dar Constituția rămâne „legea fundamentală în stat”. Interpretarea ei e de resortul CCR, o instanță atât de importantă încât e chemată să valideze rezultatele alegerilor, referendumurilor, ba chiar să judece caracterul constituțional al unor legi și ordonanțe, posibilitatea desfășurării unor consultări populare pe o temă anume.
Primul ministru face pipi cu boltă pe întreaga arhitectură constituțională a statului român. Ne întoarce într-o epocă arhaică, pre-juridică, în care dreptul forței prevalează peste forța dreptului. Ca să înțelegem gravitatea, să ne imaginăm următorul scenariu, mult mai „palpabil”:
O patrulă de poliție legitimează o persoană pe stradă. Moment în care, alt cetățean începe să strige: „nu le arăta niciun act! Nu sta de vorbă cu poliția, fugi!”. Ce s-ar întâmpla într-o atare situație? Polițiștii s-ar îndrepta imediat spre cel care împiedică ancheta, l-ar legitima, poate încătușa și amenda. La fel și dacă respectivul ar da cu pietre în polițiști, în judecătorii unui tribunal, în grefieri. E un act huliganic după toate definițiile cuvântului. Ludovic Orban se comportă ca un derbedeu constituțional.
Legea e destul de explicită în acest sens: Articolul 368 Cod Penal sună așa:
„Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.
Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la săvârșirea căreia s-a instigat.”
Ce poate deduce de aici cetățeanul de rând? Că nu doar legea fundamentală a statului poate fi ignorată. Dar și Codul Penal, Codul Fiscal, Codul Rutier și celelalte. Și nu doar Curtea Constituțională, ci și alte instanțe judiciare. Nu cumva ar trebui să folosească Iohannis epitetul „penal” și pentru un premier ca Ludovic Orban?
Oare care ar fi fost reacția publică, dacă o asemenea afirmație venea de la Liviu Dragnea? Sau dacă ar fi îndemnat să se ignore deciziile Înaltei Curți? Ne amintim ce maraton de mitinguri a fost doar pentru o ordonanță de urgență și suspiciunea de a modifica în Parlament niște legi.
Ne amintim și reacțiile îngrijorate ale ambasadelor (Suedia, SUA, Olanda, Austria), care ne dăscăleau cu respectarea „statului de drept”. Unde sunt reacțiile indignate acum? Că Ludovic Orban a dat fuga în aceeași seară chiar la petrecerea ambasadei SUA, unde a fost primit princiar. E în carantină Curtea de la Veneția? Nu se aplică eticheta de „iliberal” și Orbanului de la București, ca a verișorului de la Budapesta?
Dar să nu uităm de la ce a pornit tot acest abuz. De la niște oameni sănătoși, purtători de urme virale în organism. Într-o conferință de presă, Maria Van Kerkhove, șefa departamentului Epidemii al OMS (Organizația Mondială a Sănătății) a afirmat că transmiterea COVID-19 de la persoane fără simtome e „foarte rară”. De fapt, nu a putut prezenta vreo dovadă științifică, o constatare că acest tip de transmitere se întâmplă.
Mai mult, medicii din China au condus un experiment științific având chiar acest obiectiv: să vadă dacă oamenii fără simptome, depistați pozitiv, pot transmite mai departe boala. Rezultatul cercetării lor? „Din 455 de persoane, care au intrat în contact cu pacienta infectată, dar asimptomatică, niciuna nu a luat boala.”
E constatarea unor medici. În urma unor teste. Așa a funcționat știința de când se face știință: experimental și notând rezultatele. Nu mai zic că și Cataramă a făcut (din sete de publicitate) un mic test, nereușind să se infecteze cu toată străduința. Sigur, testul lui nu a fost omologat, nu îl luăm în calcul decât ca fapt divers. Dar al medicilor de mai sus e opinie medicală.
Înțelegeți ce decurge de aici? Că toată demența măștilor obligatorii, a distanțării și închiderii în casă (nu mai zic în spital) a unor persoane fără simptome a fost o aberație cap coadă. O psihoză colectivă, fără justificare medicală documenată. O aflare în treabă și un abuz din partea autorităților.
Victor Grigore
