Poezia cu Arafat

Un arab aterizat
Pe covorul fermecat
Ne-a bătut sfios la porți
O mie ș-una de nopți.

– Hai, vă rog frumos, deschideți
Poarta și la voi mă țineți,
Că sunt cam refugiat,
Neîncălțat și nemâncat.
Vreau doar să-nvăț medicina
Și mă-ntorc în Palestina…

La-nceput, student timid,
Fu simpatic la partid.
Promitea marea cu sare,
Ce mai: omul cu Salvarea!

– Țara asta așa-i bogată,
Zici că-i lampă fermecată!
Aici au lapte și miere,
Nu nisip și dromadere.

Chiar că e gură de rai
Nu mai plec nici să mă tai!
Ajung ca-n Șeherezada
Să-ntorc banii cu lopata.

Toți ghiaurii țin la mine,
Că le-am prins limba chiar bine:
Brânză, varză, viezure,
Aș mânca și un fagure!

Așa-s ei, popor latin,
Te iubesc de ești străin.
Și-au votat un sas inept
Să le fie prezident.
Își doresc doar șef pestriț.
(Clotilda, Samuel Fritz.)

– Ții minte când Matelotu,
Mi-a cerut să cedez locu’?
Au ieșit puhoi în stradă:
Să ceară să le fiu Pașă:
– „Nu pleca, Raede, dragă!

Ca tine nu mai găsim,
Dacă pleci, ne prăpădim!
Ne ducem cu toții-n groapă
Stai, și-ți dăm pământ și apă!”

Dacă i-am văzut așa,
Ambiția-mi cam creștea
Mă vedeam din an în an,
Din pașă, ajuns sultan.

Îmi fac oaste de strânsură
Și le trag o dictatură…
De nu ies nici pe portiță,
Dacă nu au hârtiuță.

Cu Gheorghiță, ienicer,
Vor face tot ce le cer,
Las’ că-i știu eu pe mitici,
Se înțeapă pentru mici.

Când ajung eu Comandant,
Lacăt pe restaurant;
Nici șaorma la proțap,
Nu mai pupi nevaccinat.

De la Nistru pân’ la Tisa,
Fără booster, îți pierzi viza.
Nu mai intri-n primărie!
Ce-atâta democrație!?

Roata, vezi? acum s-a-ntors,
Dau milităria jos!
Aveți voie doar mâncare,
La taxe și la votare.

Azi așa, mâine așa,
Poporul se supunea
Dar sub mască bombănea,
Cum că nu-i deloc normal
Ce se-ntâmplă în spital.

Dacă nu-i țineau isonul,
Le cam tăia microfonul
Răspundea cel mult răstit:
– „Asta e, s-a și greșit!”

– Hai, încolonarea, popor!
Marș la coadă la Obor
Să mai luați o porție
De mici cu injecție!

– Lasă micii și grătaru’,
Ne-a sărit la toți muștaru!
Ne-ai luat Paște și Crăciun,
Mă, tu ai ajuns nebun!?

Du-te, că ne-apucă sila,
Unde a-nțărcat Mutu cămila.
Om fi noi pâine și sare,
Da-i o limită-n răbdare.
Fă-ți valiza de plimbare!

Ai s-ajungi de fabulă,
Ca-n Arghezi, ascultă-mă:
Tu nu știi ce a pățit
Un șoarece opărit,
Tot ca tine, voiajor,
La Clotilda în sector?

i-auzi:

Într-o zi, la asfinţit,
Arafat a îndrăznit
Să se creadă în putere
A prăda stupul de miere.

El intrase pe furiş,
Prin Nădlac, prin păpuriș,
Și-acum se crede regina,
Ca evreu-n Palestina.

Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, doctor borfaș,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse că nărodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară?
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbârate mii, grămadă,
Cum dă Halep din paletă,
L-au vârât în izoletă.

Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.