Mirabela Dauer & Marian Nistor – Frunza mea albastră

Ne-ar trebui
o mie de ani sa recladim
Ce-am sfaramat aseara,
Cu despartirea noastra.
Si nici atunci nu-i sigur
C-am mai putea sa fim
Eu creanga ta de aur,
Tu frunza mea albastra.

Tristi vom cunoaste
Ceasul nu dupa dezmierdari,
Ci intreband in stanga si-n drepta trecatorii,
Singuri si fara remuscari,
Ne vom cicni in cosmos,
Doar uneori ca norii.

Linistea de-atunci n-o vom mai regasi,
Singuri vom petrece
cele din urma clipe,
In timp ce pescarusul iubirii va muri,
Batand inca o data din largile-i aripe, aaa.

Ne-ar trebui
o mie de ani sa recladim
Ce-am sfaramat aseara,
Cu despartirea noastra.
Si nici atunci nu-i sigur
C-am mai putea sa fim
Eu creanga ta de aur,
Tu frunza mea albastra.

Linistea de-atunci n-o vom mai regasi,
Singuri vom petrece
cele din urma clipe,
In timp ce pescarusul iubirii va muri,
Batand inca o data din largile-i aripe, aaa.