Pai, foaie verde, foi de prun, măi,
În noaptea de Moș Ajun, măi,
Mi s-a rupt căruța-n drum, măi,
Că n-a fost fieraru’ bun, draga mea,
Și-am rămas cu roatele, măi,
Să se mire satele, măi.
Păi, și-am să chem fierarii toți, măi,
Ca să-mi facă patru roți, măi,
Să merg cu căruța bine,
Să se mire-ntreaga lume, draga mea,
Să merg cu căruța bine, să se mire-ntreaga lume, măi, măi.
Păi, și de-oi da de badea-n vale,
Să-l întreb ce gânduri are,
De i-o fi gândul tot la mine,
S-aibă-n viață numai bine, draga mea,
De i-o fi gândul tot la mine,
S-aibă-n viață numai bine, măi, măi
Și iar verde, foi de prun, măi,
În noaptea de Moș Ajun, măi,
Mi s-a rupt căruța-n drum, dragă,
Că n-a fost fieraru’ bun, draga mea,
Și-am rămas cu roatele, măi,
Să se mire satele, măi, măi.