Florian Pittiș – Ploaia care va veni

Text – Dorin Liviu Zaharia

Sunt un frate tanar, care crede in dreptate,
Am ochi negri, dar am mainile curate.
Iubesc pletele si ploaia si camasile-nflorate,
Nu raspund cand mi se-arunca vorbe-n spate.

Un fapt fara importanta ma poate face sa sper,
Ma-nclin si pun in balanta ce-i sfant cu ce-i efemer.
Peste tot atarna greu
Teama de sinceritate…

Dar de cate ori, prieteni, n-am suras cu intristare,
Cand sperantele pareau inselatoare?
Cand necinstea si prostia si-ascundeau prin gropi norocul,
Stiti de cate ori, prieteni, le-am prins jocul.
Ne-am saturat de palavre, de carti si filme de soc,
Cu vampe reci si cadavre, cu stele de iarmaroc.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.

Ni-e lehamite de marsuri, de tromboane si plocoane,
De blazoane, de canoane si fasoane.
Fiindca banul si prostia sunt pericole morale
Circul vieti ne-a impus salturi mortale.
Deasupra florilor noastre ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre si totusi nu-i prea târziu.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.