Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Va trebui să luptăm pentru anonimitate

Când oamenii sunt de acord cu un text, niciodată nu se împiedică de identitatea celui care l-a scris. Că e un manifest sau „o memă”, zicerea e distribuită cu entuziasm, reluată ca Miorița sau Toma Alimoș până devine „virală”. Ba, dacă e convenabilă, ajunge să fie citată și de televiziuni, încă și mai admirativ, cu o vagă localizare, ca dovadă că „românii gândesc” sau „bănățenii se revoltă”… „Intră să vezi ce i-a transmis o elevă din București președintelui!”. Sau confirmare că aptitudinile nației sunt intacte: „Incredibil, ce mesaj și-a pus un român din Suedia la numărul mașinii…”

Daaar, când textul e problematic, chiar deranjant, apare inevitabil comitetul cetățenilor îngrijorați și scrupuloși. Care cer imperativ datele făptașului, deseori la plural, sub formula: „trebuie să știm cine a scris asta!”. De cele mai multe ori, e doar ciuda că nu pot desființa textul cu un comod atac la persoană. Mai nou, e chiar frustrarea că nu se pot răzbuna direct în lumea reală.

Pe lângă neplăceri, orașele mari oferă acest deliciu de fi nimeni, într-o mare de necunoscuți, de a evada în văzul tuturor preț de o plimbare. Și chiar în dictaturi, se găseau prilejuri de a dezlega limba mai ascuțită într-o piață aglomerată sau în tren. Locuri în care se sporovăie mai puțin azi, dar nici nu te obligă cineva să asculți, dacă îți impui să nu stai la taclale cu necunoscuți.

Internetul a pornit ca un Hyde Park, unde se putea spune orice, cu o libertatea mai mare decât lumea reală. Tehnologia a dat o voce oricui, dar tot ea i-a transformat pe toți într-un număr, cu dosar de urmărit, pentru tot ce ai văzut și ai spus vreodată, o supraveghere la scară mare, cum nu găseai nici în literatura SF.

Pe un blog sau rețea socială, e la alegerea autorului dacă scrie sub pseudonim, cu numele real sau alegându-și un nume fictiv, doar ca să-i liniștească pe cei pedanți. Convenția asta a funcționat de când e scrisul și, de la Ilf și Petrov la Urmuz, lumea nu s-a împiedicat în acest detaliu anodin, și s-au putut citi opere mai mărunte sau mai mari, fără a fi ros de cum îl cheamă în buletin pe autor. E și dreptul celor care nu acceptă o astfel de convenție, și vor să știe date despre cel care le vorbește, să refuze interacțiunea cu necunoscuți. Au nume consacrate în presa mare.

Dar în contextul actual, cu represalii dure pentru exprimări neconforme, cu proiectele explicite ale unor corporații tehnologice și state, de a face tuturor dosare pentru comportamentul online, a devenit o chestiune de principiu. Va trebui să luptăm pentru dreptul tuturor la anonimitate online, pentru că e parte din libertatea pe care s-a construit internetul. Când văd interpelări despre cine scrie cutare blog sau pagină, deja nu mai știu dacă e o curiozitate nevinovată sau pornire securistă.

Pentru că la celălalt capăt al tunelului e sistemul de credit social, în care ești depunctat în lumea reală pentru ce ai spus și ce ai gândit, dus la reeducare pentru „discursul urii”, dat afară de peste tot în așa zisa „cultură a anulării”.

Dacă ți s-a părut normal să ieși pe stradă cu declarație pe propria răspundere, semnată cu toate datele, între anumite ore, atunci s-ar putea să susții și comentatul pe internet doar cu buletinul, stick cu semnătură electronică sau cititor de amprente. Altfel, ar trebui să înțelegi că mecanismele totalitare se înăspresc peste tot, și legile aberante vor avea în curând ajutorul bazelor de date prelucrate de inteligența artificială, care va supraveghea tot, evalua tot cu un scor. Iar acel scor va fi dat de concordanța cu un „verificator de adevăr”, actualizat tot de o nemiloasă justiție cibernetică. Deci mai gândiți-vă când nu vreți să permiteți nimănui să rămână „un nimeni”.

Tehno-oligarhii ca Elon Musk, Mark Zuckerberg, Peter Thiel lucrează asiduu la acest sistem de spionaj și colectare de date personale, care pentru ei sunt o resursă vandabilă, ca petrolul. Deja știm că nu putem avea încredere în ei, i-am văzut deseori cenzurând pe motive ideologice, chiar de ambiție personală, implicați în politică sau legați prin contracte de armate și servicii secrete.

Doar cine nu observă nimic nu a realizat că se vor invoca tot felul de pretexte, gen „lupta contra extremismului”, „lupta contra terorismului” sau împotriva „trollilor” unei țări rivale, pentru a aduce noi forme ale „certificatului digital”. (Pentru care vor găsi o culoare optimistă, ca verde sau albastru.) Și, deloc întâmplător, aceiași și alții ca ei, sunt foarte avansați în proiecte privind monede virtuale, plăți digitale. Pentru că aplicațiile chinezilor sunt mai avansate în acest sens, deja unificând sistemele de plată cu telefonul, magazinele online, citirea datelor biometrice „pentru comoditate și siguranță” (amprente, retină, trăsături faciale, recunoscute și de camerele stradale, montate peste tot).

Banii clasici au și ei această trăsătură, a anonimității, a urmelor puține pe care le lasă când trec dintr-o mână în alta. Inevitabil, vor apărea și mesajele securiste, ca de fiecare dată când se discută existența sistemelor de ascultare și urmărire: „Dacă n-ai nimic de ascuns, ce te deranjează supravegherea cu inteligența artificială, ascultarea convorbirilor, citirea automată e-mailurilor sau pașaportul digital pentru comentarii?”

Pierderea libertății de exprimare nu i-a preocupat niciodată decât pe cei care au avut ceva de spus. Ceilalți au simțit că nu riscă nimic. Pe măsură ce societatea e mai diversă și mai puțin omogenă natural, restricțiile vor fi tot mai absurde și nejustificate. Cazierul virtual al celor care au lucruri de spus vine cu unele avantaje, dar observăm că tehnologiile spectaculoase nu sunt folosite pentru a opri adevărata criminalitate online, escrocheriile, pornografia, nici măcar pentru a filtra vulgaritatea, un aspect mai discutabil. În schimb, vine cu pericolul ca însăși gama temelor necesare dezbaterii în societate să fie îngustată de auto-cenzură.

Ai dreptul să refuzi să citești necunoscuți și poți să-ți imaginezi tot ce-i mai rău despre caracterul lor. În același timp, trebuie să înțelegi că ar fi și o pierdere de autenticitate, pentru că nimeni nu e la fel, și de cele mai multe ori nu e el însuși, când sunt de față părinții, șefii sau copiii lui. În cuvintele lui Oscar Wilde:

„Omul e cel mai puțin el însuși, când vorbește sub propria identitate. Dă-i omului o mască și îți va spune adevărul.”

evadare.ro
January 5th, 2025
Mai multe despre: Media
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact