Un tabloid din Hamburg, adică un ziar de chiloți și bârfe, insulta mai multe popoare ale Estului, făcându-le „idioții Europei”. Știrea a fost rapid preluată cu nesaț de presa anti-românească, în care colcăie acoperiții serviciilor mufate la bugetul statului pe care îl scuipă.
Între timp, inteligenții care l-au dat omenirii pe geniul pustiirii, Klaus Iohannis, au cam călcat pe greblă. În sensul că au ajuns să aibă mai bine decât dublul cazurilor noastre la mia de locuitori și să exporte pacienți în țările vecine. În fine, coregrafia știută pentru înspăimântarea populației. Dar o postură ridicolă pentru țara în care au ales să trăiască părinții președintelui „nostru”.
Dar când neamțul strigă „culcat!”, trepădușii locali se aruncă pe burtă în noroi fără comentarii. Îmi pare foarte rău că trebuie să vă arăt cele ce urmează. Mie pur și simplu îmi fac rău fizic genul ăsta de mizerii. N-am să pun link, pentru că ar fi o prostie să îi facem și trafic unei asemenea publicații imunde.
Am aflat azi că există în Râmnicu Vâlcea un site, care defilează cu sigla Uniunii Europene. Publicația se intitulează „Râmnicu Vâlcea Week” și pare a fi scrisă integral de un scelerat, un frustrat care și-a făcut o meserie din a pomeni numele țării, urmat de orice calomnii îi trec prin minte. Priviți numai cum arată o selecție de tiluri din producțiile „editoriale” ale unui anume Liviu Popescu:
Un om normal nu poate produce asemenea infecții cu o asemenea constanță! Iată doar pasaje din una din ultimele producții ale individului. Încercați să înlocuiți în gând cuvântul român cu orice alt cuvânt: maghiar, evreu, țigan, francez…. și să vă imaginați ce scandal diplomatic s-ar fi produs. Cum ar fi vuit ONG-urile, Consiliul pentru Combaterea Discriminării și ambasadele, cum ar fi dat ochii peste cap intelectualii patriei. De altfel, pentru unele etnii s-au dat deja legi, care combat ba anti-semitismul, ba antițigănismul…. dar când s-a propus o lege a anti-românismului, Newsweek a numit-o „o nouă aberație”.
Oare autorul acestui „editorial” imund nu e român? Sau cei care îi răspândesc producțiile pe Facebook în bula useristă… Părinții lor nu sunt tot români? Îi consideră „incluți, nespălați”? Desigur, ei se cred inteligenți și parfumați. Pe ce considerent? Că au făcut o injecție? 2, 3, 4? Injecția respectivă nu-i convinge nici pe ei că îi apără de boală, de-asta umblă cu o cârpă legată pe gură și țipă ca din gură de șarpe să nu fie primiți nevaccinații lângă ei!
Iată și alte mostre ieșite din frustrarea provincială a foii de Râmnicu Vâlcea, care face de râs județul și Oltenia. Ni se spune nici mai mult nici mai puțin că România în ansamblul ei e „fără igienă, incultă, analfabetă, mediocră, agresivă”.
Apoi apar corecții: aflăm că doar 60% sunt „rebuturi”. Restul sunt arienii făcuți deștepți prin injecție. Cei convinși că li s-a injectat cultură și educație cu seringa, fără să mai fie nevoie să treacă pe la bibliotecă.