The Importance of Being TRU

…avertismentul Paunescu
Un critic literar facea in urma cu cativa ani o demonstratie nepatimasa a raportului direct proportional care exista intre gradul de sinceritate a unui autor si calitatea operei sale de-a lungul timpului. “Obiectul sau didactic” era poezia lui Adrian Paunescu, entuziasmanta in anii de tinerete si din ce in ce mai cabotina pe masura ce compromisurile se adunau. Talent poti investi si in propaganda (cu atat mai rau pentru public), dar micile siretlicuri ori marile sarlatanii isi cer pretul in cele din urma. Pentru a fi convingatoare, literatura are nevoie mai intai de adeziunea intima totala a autorului. Altfel, magia devine simplu truc de scamator, mai mult sau mai putin iscusit.
…absent de la negocieri
Cazul editorialistului de la Cotidianul si 22, Traian Radu Ungureanu mi se pare un subiect de dezbatere mai interesant decat impartirea ministerelor in “monstruoasa coalitie”. Cand doua gasti se comporta odata ajunse in pestera lui Aladin exact asa cum te-ai astepta sa se comporte, disputandu-si prada, imprejurarea e cel mult prilej de observatie psihologica. Idei, cele doua gasti indecente nu au de disputat. Un fel de manifest demagogic le tine loc de program. E proiectul lor prin care spera cinic sa mai ajunga si peste patru ani in respectiva pestera a impartelii.
Traian Ungureanu nu participa la imparteala. Insinuarile cu un post de ambasador pe care l-ar astepta mi se par jignitoare si nedrepte la adresa sa. De altfel, am avut confirmarea ca e un personaj absolut dezinteresat din ceata totala in care s-a aflat in zilele in care fiecare negocia cu fiecare. Daca TRU ar fi fost parte a unui aparat de propaganda, ar fi avut acces la informatii din interior, ar fi stiut in avans ca e cazul sa ia o atitudine mai intelept-rezervata. Nu ar fi ajuns sa ameninte fie si in gluma ca se arunca de pe bloc daca pedistii lui bat palma cu pesedistii.
As fi vrut ca Traian Ungureanu sa aiba mai mult noroc. De dragul lui as fi vrut ca Traian Basescu sa nu fie demagogul descurcaret din lumea reala, ci liderul providential care sa renasca speranta romanilor, din lumea lui TRU. Sa cheme la tepe hrebenciucii si patricii, nu pe proprii lui alegatori.
…cinicii si tonomatele
As fi vrut, mai presus de toate, ca Traian Ungureanu sa fie salvat de ironiile a doua mari categorii: cea a cinicilor si cea a tonomatelor. In raport cu acestea doua, tot l-as plasa deasupra, chiar daca n-ar fi, alaturi de Radu Paraschivescu, jurnalistul cel mai talentat al momentului.
Cinicii, personalizati de sustinatorii votului alb, gen Cristian Parvulescu si Cristian Tudor Popescu, n-au nicio indreptatire pentru dispretul fata de cineva care isi exercita public o optiune. In ziua alegerilor, CT Popescu a facut chiar o intreaga teorie a delegarii votului sau masei de alegatori. Cum se mai poate prezenta cineva drept comentator al fenomenului cand isi declina competenta in materie de politica in favoarea te miri carei babe din Ghimpati? Si daca gestul cel putin utopic al protestului generalizat prin votul alb mai are o noima, sa ne mai amintim ca in ziua anuntului, CTP il considera pe Stolojan persoana potrivita pentru a scoate tara din criza? Ori, daca e atat de usor sa te inseli, putina intelegere pentru cineva care se inseala cu mai mult entuziasm ar fi binevenita.
A doua categorie de critici pe care n-as fi vrut s-o vad triumfand e cea a tonomatelor. In cazul Antenelor se poate vorbi fara frica de practici care tin de propaganda si nu de presa libera. Numai in logica propagandei e posibil sa te isterizezi seara de seara obsesiv impotriva unei singure tinte – Basescu, acuzat ca e un dictator in toata legea, primul dictator pe care-l poti face albie de porci la televiziune.
…tocilarul redactiei
Din clipa in care a gasit cu cale sa justifice si chiar sa teoretizeze alianta cu PSD ca alegere inteligenta in detrimentul tradatorilor liberali acuzati de infidelitate tocmai cu acelasi PSD, Ungureanu a ridicat sprancenele si celor mai ingaduitori cititori ai sai. Ale celor, intre care ma numar si eu, care chiar tineau la el. De reprosurile lor e aproape imposibil sa-l mai aperi. Si constati cu amaraciune ca sarmanul TRU a ajuns tocilarul redactiei, de care colegii sunt liberi sa-si bata joc. Primul editorialist lasat sa scrie nu pentru a da greutate si credibilitate publicatiei (Vantu e priceput la genul asta de scamatorii), ci doar ca sa aiba colegii lui ce scrie apoi in cheie parodica.
Pe TRU am sa continui sa-l citesc, macar pentru stoicismul demn de Moby Dick. Asa cum asteapta el sa mai vada din Traian Nastase* barbat de stat si din Elena Udrea fata mare, astept si eu ca muntele de talent scriitoricesc pe care sta sa primeasca, biblic vorbind, un graunte de mustar de luciditate, si omul sa se scuture de absurditatea in care s-a infundat. Mie mi-ajunge un simplu “ma scuzati, am avut incredere in cine nu trebuia” pentru a avea din nou incredere in spusele lui.
PS: numele “Traian Nastase” a fost nascocit de formatia Sarmalele Reci acum cativa ani intr-un cantec pe care il putem considera acum…profetic.

Victor Grigore