Liber la bascalie

Habarnamistul bascalios iese cel mai bine la suprafata cand are de tratat teme care, in mod normal, cer oarecare solemnitate si pregatire. Am la indemana doua exemple de asemenea subiecte: reportajele de la ceremoniile religioase si de la sedintele parlamentare. Ambele teme sunt sistematic facute zob de reporterii de la fata locului care, fiind in mod cert depasiti de semnificatiile evenimentelor la care asista, aleg o tratare “haioasa” sau zeflemitoare.
Bascalia la Parlament
Ani de zile, pentru Antena 1 a transmis de la Parlament Andreea Cretulescu, actualmente realizatoare de emisiuni la Realitatea TV. Am retinut-o pe ea doar pentru “dictia” inconfundabila, care i-a si atras porecla “sfarma piatra”, dar aproape toti corespondentii de la Parlament erau cam pe acelasi calapod. Din asemena reportaje distractive alegatorul putea afla ce mananca alesii la bufet, daca un senator a atipit, sau daca crede in extraterestrii, dar niciodata care e rostul Parlamentului si cum ne vor influenta legile votate, ori daca au existat dezbateri de idei intre politicieni sau intre curente politice. Pentru asa ceva, e nevoie de cultura parlamentara, de o minima alfabetizare in stiintele politice. Rezultatele au fost doua: declinul increderii publicului in parlamentarism si aparitia politicienilor histrioni, cu lipici la camera. Nici ei nu au nevoie de doctrine, pentru ca vorbesc direct pe limba Andreei Cretulescu: pedelistul Silviu Prigoana vrea sa inchirieze sediul Parlamentului pentru cazinouri. Ar creste veniturile la buget. Liberalul Mircea Diaconu se opune. Considera Casa Poporului “ideala pentru nunti”.

Bascalia la talk-show
Cand are pe mana o intreaga emisiune, si nu doar un reportaj, habarnamistul bascalios e in largul lui. Tonul abordat poate fi unul intepat-insinuant, modelul Gabriela Vranceanu-Firea: “si…ia spuneti, cata spaga ati luat ca sa sustineti ordonanta asta, partidului cat ii iese?”. Sau tonul suficient-ironic, stil Adriana Bahmuteanu: “haideti, domle, ce-o aburiti atata, spuneti pe bune….”

Bascalia la biserica
Daca habarnamistul bascalios e trimis sa relateze despre o slujba, e cu atat mai bucuros. Pleaca oricum de la convingerea ca religia e pentru prosti si cu cat numarul participantilor e mai mare, cu atat mai multe sanse sa gaseasca ceva “haios”. De la Boboteaza va fi fascinat de imbulzeala la aiasma. Dintr-un asemenea unghi, bascalia e chiar necesara, ganditi-va ce tragedie ar trai ditai ziaristul, singur intr-un popor de “nevolnici cu mintea”, vorba lui Eminescu, de babe obscurantiste, daca nu ar persifla ceea ce vede. Daca, totusi, seful ii cere un ton sobru, va retine din fiecare sarbatoare crestina, indiferent ca e Paste sau Craciun, te miri ce superstitii de care abia daca a mai auzit cineva. Exemplu: “in aceasta noapte, fetele isi pun o ramurica sub perna pentru a-si afla ursitul”. Tonul complet neserios e consecinta lipsei de cultura teologica. Dar asta nu pare sa deranjeze pe nimeni. Ia imaginati-va ca un meci de fotbal ar fi comentat de cineva care ar spune: “din pacate arbitrul a oprit din cand in cand meciul, pentru motivul absurd ca un jucator a atins mingea cu mana”. Toti microbistii ar lua foc ca respectivul comentator n-a auzit de hent si e pe dinafara.

Cand esti pe dinafara intr-un subiect jurnalistic ai doua variante extreme: preiei cu totul punctul de vedere oficial, sau dai frau liber bascaliei. In prima varianta, rezultatul e plat, ziarul da faliment sau supravietuieste dand mai departe pasaje intregi din comunicate de presa. A doua varianta e mai curajoasa, ziarul/televiziunea prospera, jurnalistul capata aerul ca s-ar pricepe la orice chiar cu prisosinta, dar adevarul si, implicit, publicul nu sunt serviti mai bine decat in prima varianta.